Art. 472 Noul cod civil Decăderea adoptatorului din exerciţiul drepturilor părinteşti Efectele adopţiei Adopţia

Eu am 34 de ani shi am fost adoptatà la o lunà din maternitate ,acum vreau sà-mi gàsesc pàrintii biologici ,unde sà mà adresez sà gàsesc datele lor?

JURISPRUDENŢĂ

1. Conform raportului psihologic întocmit de D.G.A.S.P.C., discrepanţa dintre aşteptările părinţilor şi nevoile copilului, precum şi imposibilitatea realizării unor legături de ataşament securizate şi stabile cu familia, inflexibilitatea acestora în expectanţele faţă de copil, metodele ineficiente de educare şi pedepsele exagerate au dus la comportamente de tip opozant şi la fuga de acasă. Se impune o modificare a mediului - ceea ce presupune intervenţie de specialitate în familie -, concomitent cu intervenţia de specialitate faţă de copil. Având în vedere atitudinea părinţilor,

Citește mai mult

ce nu mai doresc să se ocupe de copil, faptul că nu s-au preocupat pentru rezolvarea problemelor apărute în comportamentul acestora, în relaţiile dintre ei şi copii, instanţa a dispus decăderea acestora din drepturile părinteşti. Ţinând cont de faptul că adopţia nu a fost desfăcută, ei păstrează în continuare calitatea de părinţi, motiv pentru care au fost obligaţi să plătească pensie de întreţinere în favoarea minorului, pensie la stabilirea cuantumului căreia instanţa a luat în considerare atât nevoile minorului, cât şi veniturile părinţilor şi faptul că mama mai are doi copii, iar tatăl încă unul (Trib. Bihor, s. civ., sent. nr. 8/2009, portal.just.ro).

2. Potrivit art. 3 al Convenţiei de la Haga din 1980, „deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită: a) când are loc prin violarea unui drept privind încredinţarea, atribuit unei persoane, unei instituţii sau oricărui alt organism acţionând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; (...)". Dreptul privind încredinţarea, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat, iar potrivit art. 19, „o hotărâre asupra înapoierii copilului, pronunţată în cadrul convenţiei, nu afectează fondul dreptului privind încredinţarea". Sunt îndeplinite condiţiile art. 3 din Convenţie, în situaţia în care neînapoierea copilului a avut loc prin violarea unui drept privind încredinţarea (potrivit art. 5, în înţelesul Convenţiei, dreptul privind încredinţarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului şi îndeosebi acela de a hotărî asupra locului reşedinţei sale), drept care se exercită în mod efectiv de către mama minorei. Astfel, în momentul deplasării în România copilul avea reşedinţa normală în Belgia, unde locuia împreună cu ambii părinţi şi era înscris la şcoală, iar potrivit legii statului belgian, ambii părinţi exercitau de plin drept autoritatea părintească împreună şi, ca atare, tatăl nu avea dreptul să hotărască în mod unilateral deplasarea şi locul de domiciliu al minorei în România. Criticile formulate privind exercitarea efectivă de către mamă a autorităţii părinteşti sunt întemeiate, întrucât art. 13 din Convenţie instituie o veritabilă sarcină a probei în seama răpitorului, acesta fiind cel care trebuie să stabilească, pentru a evita înapoierea copilului, că persoana care avea dreptul privind încredinţarea nu o exercita efectiv. Pentru a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 13 era necesar ca pârâtul să dovedească că returnarea minorei în Belgia creează un pericol efectiv pentru minoră, simplele sale afirmaţii cu privire la moralitatea îndoielnică a mamei sau la un eventual abandon al minorei, nesusţinut de probe concludente, neputând fi avute în vedere (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 510/2009, portal.just.ro).