Art. 504 Noul cod civil Exercitarea autorităţii părinteşti în caz de divorţ Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Exercitarea autorităţii părinteşti
Exercitarea autorităţii părinteşti
Art. 504
Exercitarea autorităţii părinteşti în caz de divorţ
Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii.
| ← Art. 503 Noul cod civil Modul de exercitare a autorităţii... | Art. 505 Noul cod civil Copilul din afara căsătoriei... → |
|---|
1. Programul de relaţii personale se impune a fi stabilit de o aşa manieră, încât să fie în interesul superior al copilului. în acelaşi timp, stabilirea programului trebuie să favorizeze dezvoltarea unei vieţi de familie a copilului cu ambii părinţi în mod egal. Or, viaţa de familie presupune în primul rând posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil unul de prezenţa celuilalt (C.A. Timişoara, s. civ., compl. fam. şi min., dec. nr. 64/F/2008, portal.just.ro).
2. Criteriile care trebuie să fie avute în vedere cu ocazia încredinţării sunt legate de vârsta
Citește mai mult
minorilor, de comportarea părinţilor înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de ataşament şi de grija pe care părinţii au manifestat-o faţă de copii, de legăturile afective care există între părinţi şi copii (C.A. Bacău, dec. civ. nr. 1722/1998, în Lege 4). Niciunul dintre criterii nu poate fi însă absolutizat, instanţa urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte. în plus, când din căsătorie au rezultat mai mulţi copii, trebuie să se ţină seama de interesul lor comun, acela de a creşte împreună (C.A. Galaţi, s. civ., dec. nr. 723/R/2008, în B.J. 2008, Ed. Zigotto, Galaţi, 2009, p. 129). Fraţii care au crescut împreună nu pot fi despărţiţi la divorţul părinţilor lor decât atunci când există motive temeinice; o soluţie contrară ar fi traumatizantă (C.A. Craiova, dec. civ. nr. 522/2005, în B.J. 2005, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 522-526).3. Dreptul de a avea legături personale cu copilul este corelativ obligaţiei legale de creştere şi supraveghere a acestuia. Dreptul nu poate fi îndeplinit cu eficienţă în cazul în care legăturile sunt restrânse la un interval de timp scurt, de câte două ore săptămânal. Limitând în acest mod programul de vizitare, instanţele au făcut doar o aplicare formală a prevederilor legale, neputându-se stabili astfel legătura de afecţiune dintre părinte şi copil (C.A. Bacău, dec. civ. nr. 771/2005, în Lege 4).
4. Legăturile personale dintre părinte şi copil nu pot fi considerate pretexte pentru satisfacerea unor nevoi particulare ale părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul, ci sunt consacrate legislativ ca drepturi tocmai pentru a asigura şi garanta dezvoltarea normală şi echilibrată a minorului. Stabilirea acestui drept în favoarea unuia dintre părinţi nu poate fi considerată, aşadar, o măsură contrară intereselor minorului, ci ea trebuie raportată la posibilităţile efective de realizare a acestor legături personale, pentru şi în folosul afectiv al minorului (C.A. Târgu-Mureş, dec. nr. 200/R/2009, portal.just.ro).
5. Nu numai părintele este îndreptăţit la a avea legături personale cu copilul său, ci şi copilului îi este recunoscut dreptul de a menţine legături cu ambii părinţi, cu rudele şi cu persoanele faţă de care a dezvoltat relaţii apropiate, atât timp cât asemenea legături nu sunt contrare interesului său. Este în interesul copilului de a avea o viaţă de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menţinerea legăturilor personale în mod efectiv şi fără nicio ingerinţă (C.A. Timişoara, s. civ., min. şi fam, dec. nr. 1033/F/2006, portal.just.ro).
6. Legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare copilul şi acesta din urmă. în realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se ţină cont şi de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul şi de interesul manifestat de părinte în acest sens (C.A. Piteşti, dec. civ. nr. 2121/A/MF/2004, portal.just.ro).
7. Dreptul părintelui de a avea legături cu copilul său, încredinţat celuilalt părinte cu ocazia divorţului, trebuie să se realizeze efectiv şi real, prin stabilirea unui program de vizitare extins şi care să ţină cont de interesul superior al copilului (Trib. Bistriţa Năsăud, dec. nr. 3/2007, portal. just.ro).
8. Exercitarea unui drept trebuie făcută într-o asemenea modalitate încât să nu se ajungă la negarea sau îngrădirea lui. Atâta timp cât afecţiunile de care suferă copilul nu fac imposibilă comunicarea acestuia cu tatăl său, vizitarea copilului la domiciliul mamei nu este în acord cu principiile prevăzute de reglementările în domeniu, putându-se stabili un program de vizite la domiciliul tatălui (C.A. Bacau, dec. civ. nr. 1684/2001, în Lege 4).
9. Dacă nu se dovedeşte că legăturile personale dintre copil şi părintele căruia nu i-a fost încredinţat ar dăuna celui dintâi, fiind, dimpotrivă, de principiu că este în interesul copilului să menţină legături personale cu ambii părinţi, în spiritul bunei-credinţe şi al înţelegerii, în interesul superior al copilului, ambii părinţi trebuie să manifeste o disponibilitate maximă şi o cooperare deplină, fiind excluse şicanele, de aşa manieră încât copilul să se bucure de prezenţa, de afecţiunea, de grija şi de creştere din partea ambilor părinţi (C.A. Timişoara, s. civ., compl. fam. şi min., dec. nr. 1531/F/2006, portal.just.ro).
10. Părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legătură cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, în caz de neînţelegere între părinţi, acest drept se realizează, la cererea celui interesat, prin stabilirea de către instanţa judecătorească a unui program în cadrul căruia să se întreţină legăturile personale cu copilul minor (C.S.J., s. civ., dec. nr. 320/1994, în D. Tiţian, A. Constantin, M. Cîrstea p. 337).
11. Dreptul de a păstra legături personale cu minorul trebuie să-i fie asigurat părintelui care locuieşte în alt stat şi în raport de posibilităţile sale de a-l exercita, în condiţii normale şi în interesul copilului. Atâta timp cât în cauză nu s-a dovedit că deplasarea minorilor la mamă în Spania ar dăuna intereselor acestora, ea prezentând garanţii materiale şi morale suficiente pentru petrecerea de către cei doi minori a unei luni de vacanţă de vară la această reşedinţă, simpla opoziţie a tatălui nu poate fi primită (C.A. Alba lulia, s. min. şi fam., dec. civ. nr. 24/2009, portal.just.ro).
12. Dispunându-se în sensul legăturilor personale şi în perioada vacanţelor tot la domiciliul părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul după divorţ, o astfel de dispoziţie afectează atât programul de viaţă al părţilor, cât şi cel al minorei şi, totodată, lipseşte de conţinut dreptul subiectiv, al cărui exerciţiu devine formal pentru ambele părţi (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 1443/2004, în PR. nr. 6/2004, p. 151).
13. Pot exista situaţii când nu este în interesul minorului să aibă legături cu părintele căruia nu i s-a încredinţat, de exemplu, când acesta suferă de o boală riscantă pentru copil, respectiv de o boală nervoasă manifestată prin nelinişte psihomotorie, idei de sinucidere, anxietate şi insomnii (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 865/1979, în R.R.D. nr. 10/1979, p. 63).
14. Dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul în urma divorţului nu poate fi limitat anticipat, atunci când nu s-au dovedit aspecte de comportament deviant al acestuia sub aspectul îngrijirii minorului. Legăturile fireşti dintre părinte şi copil nu se pot stabili decât în situaţia în care cei doi beneficiază de condiţii optime pentru realizarea acestui deziderat (C.A. Bucureşti, s. a lll-o civ., min. şi fam., dec. civ. nr. 344/2007, în Sintact).
15. După divorţ, părinţii îşi menţin drepturile şi îndatoririle pe care le au în legătură cu persoana copilului, a căror exercitare sau îndeplinire îi obligă însă să comunice în interesul copilului, menţinând acele contacte care sunt necesare din această perspectivă. în aceste condiţii, perseverenţa de care a dat dovadă tatăl, insistenţa şi exigenţele sale nu puteau fi puse pe seama unui comportament deviant, şicanatoriu, în contextul în care mama minorului a oprit brusc cursul unei relaţii tată-fiu ce se dezvolta în mod natural (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. civ. nr. 525/2010, în Sintact).
16. Instanţele trebuie să aprecieze, în funcţie de probele administrate, în ce măsură s-au schimbat condiţiile avute în vedere la data încredinţării spre creştere şi educare a copiilor la data soluţionării cauzelor deduse judecăţii. Argumentul că minorul în vârstă de 14 ani are maturitatea necesară pentru a discerne cu privire la viitorul său nu primează şi nu înlătură necesitatea administrării probelor, din care se va stabili în ce măsură condiţiile şi împrejurările iniţiale s-au schimbat. în afară de alte probe, este necesară şi audierea minorilor care încă nu au împlinit vârsta de 10 ani, în prezenţa unui psiholog, pentru a se stabili cu certitudine dacă s-au schimbat sau nu condiţiile care au dus la încredinţarea copiilor unuia dintre părinţi. în acest mod, norma naţională este extinsă la cea europeană, tocmai pentru a exista siguranţa că se respectă principiul conform căruia, în cauzele cu minori, primordial este interesul superior al acestora (C.A. Ploieşti, s. civ., min. şi fam., dec. civ. nr. 90/2009, în B.J. trim. 1/2009)
17. Obligaţia autorităţilor publice de a adopta măsuri pozitive nu este absolută, nu este o obligaţie de rezultat, ci una de mijloace. Prin urmare, autorităţile nu pot fi considerate răspunzătoare pentru faptul că, în ciuda consilierii, atitudinea negativă a copilului faţă de reclamant persista, iar părintele căruia minorul îi fusese încredinţat nu a avut nicio legătură cu această atitudine. Trebuie să se ţină seama întotdeauna de interesul superior al copilului şi să se aibă grijă ca acţiunile pozitive ale autorităţilor pentru a proteja dreptul la viaţa de familie al unuia dintre părinţi să nu afecteze dreptul copilului la viaţa de familie, aşa încât nu se poate concluziona că autorităţile naţionale ar fi trebuit să intervină, în această situaţie dificilă din punct de vedere emoţional, într-o măsură mai mare decât au făcut-o (C.E.D.O., Sbârnea c. României, 21 iunie 2011, www.csml909.ro).
1. îndatorirea de a creşte copilul rămâne mai departe în sarcina părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul la divorţ, deoarece desfacerea căsătoriei nu are nicio influenţă asupra conţinutului drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, ci impune numai modificări în modalitatea de exercitare şi înfăptuire a acestora (T.R. Popescu voi. II, p. 292).
2. Potrivit art. 397 NCC, autoritatea părintească revine în comun
Citește mai mult
ambilor părinţi şi numai ca excepţie, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. Totuşi, şi în acest caz, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.