Art. 780 Noul cod civil Înregistrarea fiscală Stingerea servituţilor Servituţile
| Comentarii |
|
Servituţile
SECŢIUNEA a 3-a
Stingerea servituţilor
Art. 780
Înregistrarea fiscală
(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de fiducie şi modificările sale trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.
(2) Când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea sunt înregistrate, în condiţiile prevăzute de lege, sub aceeaşi sancţiune, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în raza cărora se află imobilul, dispoziţiile de carte funciară rămânând aplicabile.
(3) Desemnarea ulterioară a beneficiarului, în cazul în care acesta nu este precizat chiar în contractul de fiducie, trebuie să fie făcută, sub aceeaşi sancţiune, printr-un act scris înregistrat în aceleaşi condiţii.
(4) Dacă pentru transmiterea unor drepturi este necesară îndeplinirea unor cerinţe speciale de formă, se va încheia un act separat cu respectarea cerinţelor legale. În aceste cazuri, lipsa înregistrării fiscale atrage aplicarea sancţiunilor administrative prevăzute de lege.
| ← Art. 779 Noul cod civil Conţinutul contractului de fiducie... | Art. 781 Noul cod civil Opozabilitatea fiduciei Stingerea... → |
|---|
Citește mai mult
administrativ-teritoriale. De aici se nasc anumite probleme referitoare la desemnarea ulterioară a beneficiarului fiduciei, cum ar fi: organismul unde trebuie înregistrat beneficiarul şi termenul în care trebuie îndeplinită această formalitate.în legătură cu prima chestiune, aceea a organismului unde trebuie efectuată înregistrarea, având în vedere modul de aşezare a textului suntem de părere că trebuie să distingem în raport de componenţa masei fiduciare. Astfel, dacă în patrimoniul fiduciar nu sunt transferate drepturi reale imobiliare, beneficiarul va fi înregistrat doar la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar la bugetul general consolidat al statului. Din contră, atunci când masa fiduciară are ca obiect şi drepturi reale imobiliare, beneficiarul fiduciei va trebui înregistrat şi la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale. Susţinerea noastră se fundamentează pe însuşi conţinutul textului de lege din art. 780 alin. 3, care dispune că înregistrarea trebuie făcută sub aceeaşi sancţiune dar şi „în aceleaşi condiţii”. Or, condiţiile de care face vorbire norma din alin. 3 nu pot fi altele decât cele din primele două alineate, adică cele privind organismele de înregistrare în funcţie de componenţa masei fiduciare.
în ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune, cea privind termenul de îndeplinire a formalităţilor de înregistrare, problema este puţin mai complicată. Dificultatea constă, pe de o parte în faptul că, pentru înregistrarea drepturilor reale imobiliare la departamentul de specialitate al administraţiei locale, norma legală nu reglementează un termen anume, iar în ceea ce priveşte înregistrarea contractului la organele financiare, termenul de o lună curge de la data încheierii contractului sau al modificării acestuia, după caz. Se pune întrebarea dacă se aplică termenul de o lună şi pentru desemnarea sub sancţiunea nulităţii absolute a beneficiarului fiduciei, iar în cazul unui răspuns afirmativ, se ridică o întrebare subsecventă: care este momentul de la care începe să curgă acest termen?
Pornind de la soluţia preconizată pentru prima chestiune, cea referitoare la îndeplinirea formalităţii înregistrării fiduciei, respectiv a drepturilor reale imobiliare, considerăm că pentru identitate de raţiune şi recurgând la principiul aplicării legii prin analogie la situaţii asemănătoare, consacrat de noul Cod civil în art. 1, înregistrarea beneficiarului, când acesta nu este stipulat în contract, va fi făcută în termen de o lună. Termenul de o lună va curge evident de la momentul desemnării beneficiarului fiduciei. O altă soluţie, cea a lipsei termenului, ar crea dificultăţi şi ar lăsa norma legală în discuţie fără eficienţă juridică.
Când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea sunt înregistrate, în condiţiile prevăzute de lege, sub aceeaşi sancţiune, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale competent pentru administrarea sumelor
Citește mai mult
datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-terito-riale în raza cărora se află imobilul (art. 780 alin. 2). Textul de lege nu menţionează, dar se înţelege că, dacă în masa fiduciară sunt mai multe imobile situate în raza teritorială a mai multor autorităţi administrativ-teritoriale, înregistrarea se va face la fiecare departament al administraţiei locale din raza fiecărui imobil.Rezultă că, atât înregistrarea contractului la administraţia financiară cât şi înregistrarea drepturilor reale imobiliare la compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt ulterioare încheierii contractului de fiducie şi sunt legiferate ca obligaţii ale fiduciarului. Prin urmare, ele ţin, mai degrabă, de executarea contractului de fiducie, fiind un efect al acestuia ca obligaţie a fiduciarului, şi nu o cerinţă de validitate propriu-zisă a actului juridic. Din această cauză, mai potrivit ar fi fost ca legiuitorul să fi consacrat sancţiunea rezilierii legale a contractului de fiducie pentru neexecutarea înregistrărilor de către fiduciar, sau o altă sancţiune de ineficacitate a contractului, decât nulitatea, care priveşte încheierea actului juridic iar nu executarea lui. Se observă astfel o schimbare a opticii legiuitorului cu privire la conceptul clasic al sancţiunii nulităţii actului juridic ce intervenea pentru neîndeplinirea unei condiţii de validitate din momentul perfectării acestuia şi nu pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unei obligaţii ulterioare momentului încheierii actului juridic.
Pe de altă parte, aşa cum dispune noul Cod civil, obligaţia înregistrării fiduciei şi, după caz, a drepturilor reale imobiliare constituie o obligaţie a fiduciarului. Şi în ipoteza în care fiduciarul nu-şi execută această obligaţie de înregistrare sau şi-o execută în mod defectuos, constituitorul este sanctionat cu desfiinţarea contractului ca efect al nulităţii pentru nişte cauze în legătură cu care nu i se poate reţine niciun fel de culpă, atâta vreme cât, repet, înregistrarea este pusă de legiuitor în sarcina exclusivă a fiduciarului.
în altă ordine de idei, legiuitorul nu stabileşte regimul nulităţii, în sensul de a şti care este soarta actelor încheiate de către fiduciar în perioada dintre încheierea contractului şi expirarea termenului de înregistrare a fiduciei şi a drepturilor reale, după caz. Cu alte cuvinte, nu este clar dacă această formă de nulitate produce efecte numai pentru viitor (ex nune) sau se aplică regimul juridic al nulităţii clasice, adică se repun părţile în situaţia anterioară prin desfiinţarea tuturor actelor încheiate de către fiduciar cu terţii (ex tune). în ce ne priveşte, suntem de părere că soluţia cea mai potrivită ar fi ca nulitatea să producă efecte pentru viitor cu păstrarea actelor juridice efectuate de către fiduciar cu terţii de bună-credinţă. De fapt, pentru situaţia neînregistrării la organismele prevăzute de lege este greu de imaginat şi de calificat un terţ ca fiind de rea-credinţă, atâta vreme cât ope legis, fiduciarul are la îndemână un termen de o lună pentru îndeplinirea acestor formalităţi.
în consecinţă, avem operaţiunea de fiducie la care participă constituitorul, fiduciarul şi beneficiarul fiduciei şi contractul propriu-zis de fiducie care leagă raporturile dintre constituitor şi fiduciar.
1. Succesul instituţiei fiduciei depinde şi de regimul fiscal stabilit sau recunoscut de autorităţile statale pentru operaţiunile fiduciare derulate în baza contractului de fiducie (aşa cum arătam anterior).
2. încheierea contractului de fiducie presupune transferul dreptului de proprietate (sau a altui drept real, de creanţă etc.) asupra bunului imobil (sau mobil etc.) în patrimoniul fiduciarului. De regulă, acest transfer este pur şi simplu, astfel încât nu ridică probleme în privinţa taxării actului (în sens
Citește mai mult
larg). De lege lata, sarcinile fiscale aferente încheierii contractului de fiducie ar consta în: a) achitarea de către constituitor persoană fizică a impozitului reglementat de art. 77’ C. fisc., la valoarea convenită de părţi, iar dacă aceasta este mai mică decât valoarea cuprinsă în Ghidul Notarilor, impozitul se va calcula la valoarea din Ghid; b) achitarea onorariului notarial cu TVA-ul aferent (în situaţia în care notarul este plătitor de TVA). Precizăm că legea impune ad validitatem pentru contractul de fiducie forma autentică. Notarul instrumentator al contractului de fiducie nu poate fi în acelaşi timp parte sau beneficiar al fiduciei, pentru incompatibilitate, dar şi pentru potenţialul conflict de interese ce s-ar putea naşte; c) taxa de publicitate imobiliară pentru înscrierea transferului proprietăţii în cartea funciară (am evocat doar exemplul transferului proprietăţii unui bun imobil, însă taxele variază în funcţie de natura bunului transmis, de sistemul de publicitate aferent şi de alte elemente specifice contractului de fiducie încheiat).3. Executarea contractului de fiducie ridică probleme deosebite, dar şi inedite pentru dreptul românesc. Astfel, trust-ul anglo-saxon introduce două concepte noi pentru peisajul juridic romano-germanic, conceptele de „proprietate economică" şi „proprietate juridică" sau separaţia între avantajele economice ale dreptului, pe de o parte, şi dreptul privit ca abstracţiune, pe de altă parte. Această concepţie presupune atât plata impozitelor aferente proprietăţii, cât şi a impozitelor aferente veniturilor provenite din administrarea bunurilor fiduciare. Aceasta, întrucât se consideră că adevăratul proprietar (cel economic) este constituitorul (settlor), fiduciarul (trustee) fiind doar un proprietar aparent. Concepţia a fost îmbrăţişată şi de câteva ţări europene care recunosc operaţiunile şi contractul fiduciar chiar ca şi contract nenumit (a se vedea, pentru detalii, J.M. Rivier, Le regime fiscal des operations fiduciaires, studiu publicat în C. Witz p. 161).
4. Astfel, în Germania sau Elveţia, fiduciarul are obligaţia de a preciza cine este titularul proprietăţii economice a bunului sau dreptului, evident în vederea impunerii fiscale. Dacă această precizare nu este făcută, atunci titularul impozitului devine fiduciarul. Corelativ, constituitorul are obligaţia de a preciza în declaraţia sa de impunere bunurile şi veniturile fiduciare. Potrivit legislaţiei ţărilor evocate anterior, nu este exclusă impozitarea fiduciarului, pentru diferenţa de venit reţinută de fiduciar ca venit propriu, după achitarea tuturor sumelor datorate constituitorului. Apoi, la revenirea bunurilorîn patrimoniul constituitorului, regimul fiscal al aceloraşi ţări prevede faptul că, în ipoteza în care bunurile se întorc într-un termen de până la 2 ani de la constituire, nici transferul iniţial şi nici restituirea nu sunt supuse impozitării (Germania) sau este supusă impozitării numai diferenţa între valoarea iniţială a bunului şi valoarea din momentul restituirii (Elveţia) (a se vedea, pentru detalii, J.M. Rivier p. 165).
5. Contractul de fiducie introdus prin Codul civil ar produce consecinţe fiscale diferite de cele prezentate cu titlu exemplificativ anterior. Astfel, potrivit principiilor dreptului românesc, nu putem vorbi despre existenţa unui „proprietar economic" şi a unui „proprietar juridic" ai aceluiaşi bun, nici măcar din punct de vedere fiscal.
6. Am văzut că prin contractul de fiducie proprietatea (sau un alt drept) se transmite deplin, cu toate prerogativele sale, de la constituitor către fiduciar. De aceea, consecinţele fiscale sunt ataşate proprietarului bunului la un moment dat. Pe cale de consecinţă, fiduciarul, ca proprietar, este obligat să achite toate obligaţiile fiscale aferente bunului transmis pe toată durata fiduciei. Totodată, constituitorul va plăti impozitele aferente veniturilor remise de fiduciar conform contractului de fiducie.
7. La încetarea fiduciei, regimul fiscal al bunurilor ar trebui să difere în funcţie de faptul dacă: a) bunurile se reîntorc în patrimoniul constituitorului care cumulează şi calitatea de beneficiar; b) bunurile se transmit beneficiarului care este terţ în raport cu părţile fiduciei.
8. în ipoteza în care însuşi fiduciarul este beneficiar al fiduciei, dreptul de proprietate nu suportă nicio modificare din punctul de vedere al titularului, astfel încât nu se pune problema fiscalizării unui act de transfer al bunurilor fiduciare.
9. în oricare variantă, constatăm că la încetarea fiduciei este necesară încheierea unui alt act de transfer al drepturilor (bunurilor) către beneficiar, transferul sau reîntoarcerea bunurilor către beneficiar sau constituitor nefăcându-se de drept sau ca efect al unei condiţii rezolutorii.
10. Din acest motiv, apreciem că operaţiunea (mecanismul) fiduciară presupune obligatoriu încheierea a două contracte: contractul de fiducie şi actul de transmitere (reîntoarcere) a drepturilor (bunurilor) la încetarea fiduciei.
11. Pentru respectarea principiului simetriei formal-juridice, apreciem că actul de transmitere (reîntoarcere) trebuie să respecte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege la încheierea contractului de fiducie. Regimul fiscal al operaţiunilor fiduciare a fost rezolvat prin 0.6. nr. 30/2011 (M. Of. nr. 627/2011), pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
12. Câteva concluzii ar fi necesare. Titular al impozitelor şi taxelor locale aferente bunurilor fiduciare este fiduciarul, titularul drepturilor transmise cu titlu de fiducie.
13. Transferul masei patrimoniale fiduciare, de la constituitor la fiduciar, nu este transfer impozabil. Se are în vedere, credem, impozitul perceput la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, în condiţiile art. 77l C. fisc.
14. Dacă beneficiar al fiduciei este chiar fiduciarul sau o terţă persoană, cheltuielile înregistrate cu transferul masei patrimoniale de la constituitor la fiduciar sunt cheltuieli nedeductibile.
15. Veniturile fiduciarului provenite din administrarea masei patrimoniale fiduciare se globalizează la celelalte venituri ale acestuia şi se impozitează conform legii. Celelalte venituri obţinute din administrarea masei fiduciare vor fi supuse impozitării potrivit regulilor fiecărei categorii de venituri în parte.
16. Veniturile realizate de beneficiar persoană fizică la transferul masei patrimoniale de la fiduciar se impozitează conform regulilor comune, cu excepţia situaţiei în care beneficiar este chiar constituitorul, caz în care veniturile nu se impozitează.
17. Ne limităm doar la concluziile exprimate anterior, datorită realităţii şi efemerităţii normelor de natură fiscală.
Având în vedere că fiduciarul poate fi rezident fiscal în România sau în altă ţară, formularea textului art. 780 alin. 1 Cod civil cu privire competenţa organului fiscal acoperă orice situaţie posibilă din acest punct de vedere.
Aceeaşi formalitate a înregistrării fiscale şi aceeaşi sancţiune pentru neîndeplinirea acestei cerinţe sunt prevăzute şi pentru actul prin care se desemnează beneficiarul fiduciei, ulterior contractului de fiducie,
Citește mai mult
potrivit art. 780 alin. 3 Cod civil.Spre deosebire de contractul de fiducie care trebuie să îmbrace forma autentică ad validitatem, înscrisul prin care se desemnează beneficiarul nu trebuie să fie întocmit în această formă solemnă a actului autentic, dar trebuie să fie întocmit în formă scrisă, sub aceeaşi sancţiune a nulităţii absolute.
Deşi legiuitorul impune ca regulă formalitatea înregistrării fiscale sub sancţiunea nulităţii, art. 780 alin. 4 Cod civil prevede şi excepţii de la această regulă. Este cazul transmiterii unor drepturi pentru care este necesară îndeplinirea unor cerinţe speciale de formă, scop în care se va încheia un act separat cu respectarea cerinţelor legale. Autorii Codului civil adnotat susţin că astfel se face distincţie între drepturile care se transmit prin simpla încheiere a contractului de fiducie şi drepturile pentru care este necesară îndeplinirea unor alte formalităţi speciale prevăzute de lege, sancţionate cu nulitatea absolută, în acest ultim caz, înregistrarea fiscală nu mai este o condiţie de validitate a contractului, întrucât nu s-ar justifica a dublă sancţiune cu nulitatea absolută. Ca exemplu, în acest sens, autorii Codului civil adnotat amintesc contractul de înstrăinare imobiliară şi contractul de ipotecă; dacă acestea îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond impuse de lege pentru validitatea acestora, precum şi cele de publicitate imobiliară, neînregistrarea fiscală a acestora în condiţiile impuse de art. 780 alin. 1 şi alin. 2 Cod civil nu determină aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, ci doar aplicarea sancţiunilor administrative prevăzute de lege, potrivit art. 780 alin. 4 Cod civil, teza finală.
Luând în considerare principiul simetriei actelor juridice, contractul de fiducie fiind un contract solemn, şi actul de desemnare ulterioară a beneficiarului
Citește mai mult
trebuie să fie încheiat în aceleaşi condiţii de solemnitate, prevăzute pentru încheierea contractului.