Art. 793 Noul cod civil Remuneraţia administratorului Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 793
Remuneraţia administratorului
(1) Cu excepţia cazului în care, potrivit legii, actului constitutiv sau înţelegerii ulterioare a părţilor ori împrejurărilor concrete, administrarea se realizează cu titlu gratuit, administratorul are dreptul la o remuneraţie stabilită prin actul constitutiv sau prin înţelegerea ulterioară a părţilor, prin lege ori, în lipsă, prin hotărâre judecătorească. În acest ultim caz, se va ţine seama de uzanţe şi, în lipsa unui asemenea criteriu, de valoarea serviciilor prestate de administrator.
(2) Persoana care acţionează fără a avea acest drept sau fără a fi autorizată în acest sens nu are dreptul la remuneraţie, rămânând aplicabile, dacă este cazul, regulile de la gestiunea de afaceri.
| ← Art. 792 Noul cod civil Calitatea de administrator al bunurilor... | Art. 794 Noul cod civil Domeniul de aplicare Dispoziţii generale → |
|---|
1. Atunci când mandatarul le-a dat mai multor persoane mandate neexclusive de a vinde acelaşi bun, el nu este ţinut să plătească remuneraţie decât aceluia prin intermediul căruia operaţia a fost efectiv încheiată (Civ. lre, 15 fevr. 2000, Bull. civ. I, n. 46, apud Ph. Malaurie, L. Aynes, P. Yves-Goutier, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009, p. 278, nota 8).
2. Atunci când a fost încheiată o convenţie în vederea încheierii unor lucrări, ce dădeau loc la onorarii, instanţele pot să le reducă atunci când par exagerate, numai să nu fi fost vărsate
Citește mai mult
cunoscând lucrările efectuate şi după ce serviciul a fost făcut (Civ. lre, 3 juin 1986, Bull. civ. I, n. 150, apud Ph. Malaurie, L. Aynes, P. Yves-Gautier, p. 278, nota 12), la fel atunci când a fost încheiată o convenţie în vederea dezbaterii unei succesiuni în schimbul unor onorarii, care par exagerate (Civ. lre, 5 mai 1998, Bull. civ. I, n. 168, idem, nota 13).3. Dacă expertiza efectuată în cauză a evidenţiat proasta calitate a prestaţiei societăţii pârâte, specializată în consiliere în gestiunea întreprinderii, şi onorariile pretinse erau disproporţionate în raport cu talia mică a întreprinderii, acestea pot fi în mod proporţional reduse (Com., 2 mors 1993, Bull. civ. IV, n. 83, apud Ph. Molourie, L. Aynăs, P. Yves-Goutier p. 279, nota 14).
► art. 123, art. 171, art. 799 alin. (4), art. 812, art. 854, art. 856, art. 1083, art. 1330-1340 NCC;
► art. 1300 CCQ.
1. în viziunea noului Cod civil, la fel ca şi în dreptul provinciei Quebec, administrarea bunurilor altuia izvorăşte dintr-un contract cu titlu oneros, regula fiind aceea a asigurării unei remuneraţii corespunzătoare administratorului pentru actele şi faptele juridice întreprinse în executarea obligaţiilor asumate şi numai cu titlu excepţional, dacă legea, actul constitutiv, înţelegerea ulterioară a părţilor ori împrejurările concrete impun, administrarea
Citește mai mult
se va face cu titlu gratuit.2. Spre deosebire de administrarea bunului altuia, care se prezumă a fi oneroasă şi doar cu titlu excepţional gratuită, în materia mandatului, noul Cod civil prevede, în art. 2010, că mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit, însă, dacă mandatul este dat în cadrul exercitării activităţii profesionale, el se prezumă a fi oneros.
3. Caracterul fie oneros, fie gratuit al mandatului, în funcţie de calitatea persoanelor între care intervine şi care se răsfrânge şi asupra administrării, ce are cele mai strânse legături cu mandatul, rezultă şi din originile istorice ale acestuia. Astfel, iniţial, în dreptul roman, mandatul izvora dintr-o relaţie de prietenie, se considera că nu există încredere fără prietenie şi nu există prietenie fără gratuitate, astfel încât mandatul era esenţialmente gratuit. Cu timpul însă, odată cu dezvoltarea comerţului, s-a acceptat posibilitatea remunerării mandatarului cu ajutorul unui onorariu ce putea fi revizuit de judecător. Ulterior, în concepţia Codului civil francez, art. 1986 consacră regula potrivit căreia mandatul este gratuit dacă nu există convenţie contrară, dispoziţie ce a fost preluată ad litteram şi în vechiul nostru Cod civil în art. 1534 şi se regăseşte şi în Codul civil din Quebec. Odată cu dezvoltarea relaţiilor de comerţ între profesionişti şi odată cu reculul relaţiilor de amiciţie, jurisprudenţă a ajuns la concluzia, atât în dreptul românesc, cât şi în cel francez, că mandatul între profesionişti este unul cu titlu oneros ca regulă şi doar excepţional cu titlu gratuit, soluţie preluată ca atare în noul Cod civil.
4. în ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiei cuvenite administratorului, se reţine că aceasta trebuie să fie prevăzută de regulă în actul care a instituit-o. în esenţă, există în prezent două modalităţi de stabilire: fie se plăteşte o sumă fixă, indiferent de performanţele administratorului, considerându-se că efortul în sine merită premiat, fie se determină remuneraţia procentual în funcţie de succes - o metodă mai larg întâlnită în lumea relaţiilor de afaceri. în dreptul francez s-a acceptat în mod unanim în jurisprudenţă posibilitatea cenzurării de către instanţă a onorariilor în cazul mandatului, fie pentru a le mări, fie pentru a le micşora, practică ce s-a extins la toate profesiile liberale, chiar dacă nu sunt în principal mandatari, cum ar fi în cazul agenţilor de afaceri, iar la aceştia chiar şi în cazul în care nu îndeplineau acte juridice pe seama clientului, ci doar acte materiale.
5. Actuala reglementare a administrării bunurilor altuia mai prevede că, în cazul în care remuneraţia administratorului nu este fixată prin act constitutiv, lege sau contract, ea se va stabili de către instanţa de judecată printr-o hotărâre. Cu privire la remuneraţia cuvenită, legiuitorul prevede două criterii: pe de o parte, uzanţele şi, în lipsa acestora, valoarea serviciilor prestate de administrator.
6. Administratorul a cărui remuneraţie nu a fost stabilită expres de părţi, la data când a intervenit convenţia între acestea, va avea deci dreptul la înaintarea unei acţiuni de drept comun, personală, în plata preţului administrării, de competenţa generală a judecătoriei sau, în funcţie de valoarea reclamantă, a tribunalului. Obligaţia de plată se prezumă atâta timp cât aceasta este instituită în art. 793 NCC, iar în măsura în care cealaltă parte invocă contrariul, va trebui să probeze caracterul gratuit al administrării, gratuitate ce va putea decurge din lege, contract, circumstanţe sau chiar o înţelegere ulterioară a părţilor. în ceea ce priveşte stabilirea sumei datorate cu titlu de remuneraţie, instanţa va avea în vedere în primul rând dacă între părţi există deja relaţii contractuale care reclamă stabilitate, astfel încât impunerea unor uzanţe în raporturile de administrare dintre acestea poate fi dedusă. Dacă însă aceste uzanţe nu există, nici între părţi şi nici în domeniul în care a operat actul de administrare a cărui remunerare se cere, instanţa va administra probe pentru stabilirea valorii serviciilor prestate, fiind admise orice mijloace de probă, inclusiv expertiza.
7. Administrare gratuită în baza legii întâlnim în materia tutelei minorului, în baza art. 123 NCC, sarcina tutelei fiind una gratuită şi, doar cu titlu excepţional, tutorele va putea fi remunerat cu o sumă stabilită de instanţa de tutelă cu avizul consiliului de familie, sumă ce se va stabili ţinând seama de criteriile muncii depuse în administrarea averii minorului, starea materială a acestuia şi a tutorelui şi care nu va putea depăşi 10% din veniturile pe care le realizează bunurile minorului. Potrivit art. 171 NCC, în lipsa unei dispoziţii contrare, regula gratuităţii tutelei se va aplica şi în cazul tutelei interzisului. De asemenea, legea prevede, în art. 1083, că misiunea executorului testamentar este gratuită, dacă testatorul nu a stabilit o remuneraţie în sarcina moştenirii.
8. Se mai prevede însă şi faptul că persoana care acţionează fără a avea acest drept sau fără a fi autorizată nu are dreptul la remuneraţie. Rezultă deci că, atunci când dreptul de administrare este exercitat de o persoană care nu este îndrituită prin lege a-l exercita sau atunci când administratorul, deşi ar avea un asemenea drept, nu este autorizat să îndeplinească actul, el va acţiona cu titlu gratuit, fără a avea un drept la remuneraţie. De regulă, un act îndeplinit de un administrator neautorizat nu creează obligaţii pecuniare în persoana celui ale cărui bunuri le administrează fără a avea acest drept sau vreo îndrituire. Dispoziţiile art. 793 alin. (2) se coroborează cu art. 799 alin. (4) NCC, care prevăd că actul de înstrăinare încheiat de un administrator neautorizat în acest sens dă dreptul beneficiarului la despăgubiri în cazul în care prin acest act a suferit un prejudiciu, însă nu prevede nicio sancţiune privind valabilitatea actului încheiat în lipsa autorizării.
9. Spre deosebire de legiuitorul canadian, care nu cunoaşte derogări de la această regulă, legiuitorul român mai lasă o portiţă deschisă acelor situaţii în care devin aplicabile regulile de la gestiunea de afaceri, respectiv dispoziţiile art. 1330 NCC, care permit unei persoane - gerant - să gestioneze voluntar şi oportun afacerea unei alte persoane, numită gerat, fără ca aceasta din urmă să aibă cunoştinţă de gestiune. Gerantul are dreptul în acest caz, potrivit art. 1337, la rambursarea cheltuielilor necesare, precum şi a cheltuielilor utile, însă numai în limita sporului de valoare, cu dobânzi din ziua în care au fost efectuate. Totodată, dacă gerantul a suferit vreo pagubă în timpul executării gestiunii, fără culpa sa, geratul este dator să îl despăgubească. O reglementare surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât gestiunea de afaceri este un fapt juridic, şi nu un act juridic, astfel încât nu presupune consimţământul geratului, este dispoziţia cuprinsă în art. 1337 alin. (4) NCC. Aceasta prevede că, în vederea garantării cheltuielilor necesare, gerantul poate cere instanţei, în urma unei expertize dispuse în procedura ordonanţei preşedinţiale, înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în condiţiile legii. Este greu de crezut faptul că, în aceste condiţii, activitatea gerantului va rămâne necunoscută geratului, cu toate acestea, gerantul va putea obţine, fără un angajament sau vreun raport juridic contractual ivit între el şi gerat, o garanţie legală imobiliară, respectiv un drept real accesoriu care să greveze un bun imobil al geratului, fără ca acesta să aibă la bază un act juridic intervenit între părţi, doar potrivit unei hotărâri judecătoreşti obţinute într-o procedură de urgenţă, dar care impune o expertiză, mijloc de probă greu de administrat rapid, doar pentru că gerantul, nemandatat, doreşte o garanţie pentru cheltuielile sale necesare.
10. Inexistenţa unui drept la remuneraţie al persoanei care acţionează fără a avea dreptul de a administra sau fără a fi autorizată nu trebuie confundată cu efectele pe care le poate produce actul întocmit de aceasta cu terţe persoane pe seama patrimoniului beneficiarului, aspecte ce sunt tranşate în art. 813-817 NCC, unde se reglementează obligaţiile administratorului în raporturile cu terţii.