Art. 817 Noul cod civil Administratorul aparent Obligaţiile administratorului şi ale beneficiarului în raporturile cu terţii Regimul juridic al administrării

CAPITOLUL III
Regimul juridic al administrării

SECŢIUNEA a 2-a
Obligaţiile administratorului şi ale beneficiarului în raporturile cu terţii

Art. 817

Administratorul aparent

Orice persoană care, având capacitate deplină de exerciţiu, creează aparenţa despre o altă persoană că este administratorul bunurilor sale va fi ţinută de toate contractele pe care această din urmă persoană le încheie cu terţii de bună-credinţă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 817 Noul cod civil Administratorul aparent Obligaţiile administratorului şi ale beneficiarului în raporturile cu terţii Regimul juridic al administrării




nelson denisa 27.01.2014
Legislaţie conexă: art. 1323 CCQ.

1. Ca o protecţie pentru terţul de bună-credinţă şi ca o sancţiune pentru un beneficiar nediligent, respectiv nesincer, legea impune, în cazul unei administrări aparente, creată prin comportamentul exclusiv al beneficiarului, asumarea de către acesta, în patrimoniul propriu, a tuturor actelor încheiate pe seama şi în numele său de administratorul aparent cu terţii de bună-credinţă. în consecinţă, chiar dacă nu există în realitate un mandat şi nici un izvor al administrării, beneficiarul, prin comportamentul său, creează practic o administrare aparentă,
Citește mai mult validând actele încheiate cu terţii de bună-credinţă.

2. Dacă însă terţul a fost de rea-credinţă, respectiv a cunoscut faptul că nu există niciun fel de contract de administrare, iar administratorul aparent nu are dreptul de a încheia acte în numele şi pe seama beneficiarului şi nici de a angaja bunurile acestuia în niciun fel de acte, validarea actelor încheiate de administratorul aparent nu este posibilă, deoarece terţii, cunoscând realitatea, au acţionat pe riscul propriu. Ei vor avea eventual dreptul de a solicita despăgubiri personal de la administratorul aparent, care a acţionat în acest caz pe riscul propriu.

3. în consecinţă, în raporturile cu terţii, dacă administratorul va acţiona în nume propriu sau cu depăşirea atribuţiilor conferite, acesta va fi ţinut personal să răspundă, cu excepţia situaţiei în care beneficiarul ratifică expres sau tacit actul. Dacă însă beneficiarul major, prin atitudinea sa culpabilă, creează aparenţa unei reprezentări, el va fi ţinut să răspundă pentru toate actele încheiate de administratorul aparent cu terţii de bună-credinţă, nu însă şi pentru actele încheiate cu terţii de rea-credinţă. De asemenea, dacă un terţ suferă un prejudiciu în urma unui act încheiat de administrator în seama beneficiarului, acesta din urmă va putea fi tras la răspundere în limita beneficiului realizat, însă pentru restul prejudiciului va răspunde administratorul ce a încheiat actul. Totodată, instanţa are dreptul de a reduce despăgubirile datorate de administrator, ţinând cont de condiţiile în care aceasta a fost asumată şi de caracterul gratuit al administrării.
Răspunde