Art. 1018 Noul Cod de Procedură Civilă Citarea părţilor. Întâmpinarea Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
| Comentarii |
|
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 1018
Citarea părţilor. Întâmpinarea
(1) Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 10 zile înaintea termenului de judecată.
(2) La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea pretenţiilor.
(3) În citaţie se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se menţiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului.
(4) Întâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunoştinţă de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei.
| ← Art. 1017 Noul Cod de Procedură Civilă Determinarea dobânzii... | Art. 1019 Noul Cod de Procedură Civilă Declaraţiile... → |
|---|
Astfel, în absenţa unor norme derogatorii, sunt incidente dispoziţiile referitoare la etapa prealabilă judecăţii propriu-zise privind înregistrarea cererii de chemare în judecată (art. 199
Citește mai mult
NCPC), verificarea şi regularizarea cererii (art. 200 NCPC), adoptarea de măsuri pentru pregătirea judecăţii de către completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza (art. 203 NCPC).2. Fixarea primului termen de judecată şi citarea părţilor. Cererea privind ordonanţa de plată se soluţionează cu respectarea principiului celerităţii, sens în care art. 1018 alin. (1) prevede că, în ceea ce priveşte citarea părţilor, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la pricinile urgente, ceea ce ar echivala cu trimiterea la art. 159 NCPC, potrivit căruia, în cazuri urgente, judecătorul poate dispune scurtarea termenului de înmânare a citaţiei, prevăzut în cod ca fiind de minimum 5 zile înaintea termenului de judecată.
Or, în procedura specială se prevede un termen cert de înmânare a citaţiei (10 zile înaintea termenului de judecată), de la care nu este posibilă vreo excepţie şi care este mai lung decât cel ce constituie regula în materie. Ca atare, celeritatea nu se asigură prin modalitatea de citare a părţilor, astfel cum ar rezulta din art. 1018 alin. (1), însă se ajunge, în mod neîndoielnic, la o diminuare a duratei judecăţii prin modul de fixare a primului termen de judecată. în această privinţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 201 NCPC, deoarece în procedura ordonanţei de plată actul de procedura al stabilirii primului termen se îndeplineşte de către completul de judecata înainte de comunicarea întâmpinării, şi nu după acest moment, precum prevede art. 201.
Primul termen se fixează în aşa fel încât să se asigure primirea citaţiei de către debitor cu 10 zile înaintea termenului de judecată, termenul de depunere a întâmpinării necalcu-lându-se în raport de comunicarea cererii de chemare în judecata, ca în dreptul comun.
3. întâmpinarea. Sancţiunea nedepunerii în termenul legal. Contestarea creanţei.
întâmpinarea este obligatorie şi se depune cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, sub sancţiunea asimilârii nedepunerii întâmpinării cu o recunoaştere a pretenţiilor creditorului, în funcţie de împrejurările cauzei, recunoaştere ce are relevanţă pentru modul de soluţionare a cererii privind ordonanţa de plată, conform art. 1020 NCPC. Despre această sancţiune debitorul este înştiinţat prin citaţie.
Prezumţia instituită de legiuitor în sensul asimilării nedepunerii întâmpinării cu o recunoaştere a pretenţiilor creditorului a fost criticată în doctrină, din perspectiva reglementării O.U.G. nr. 119/2007, ce conţinea aceeaşi prezumţie. S-a susţinut că achiesarea totală la pretenţiile reclamantului, ca formă de manifestare care presupune o voinţă neîndoielnică şi neviciată, nu poate fi prezumată şi, în niciun caz, nu poate rezulta din faptul nedepunerii unui act de procedură, prin convertirea efectelor întâmpinării în achiesare la pretenţii, denaturându-se natura juridică a întâmpinării şi alterându-se funcţiile ei.
Norma în discuţie nu se referă însă la achiesarea debitorului la pretenţiile reclamantului, ca act procesual de dispoziţie, care ar fi îndreptăţit instanţa să pronunţe o hotărâre în limitele recunoaşterii, ci la necontestarea creanţei, ce are relevanţă exclusiv în contextul emiterii ordonanţei de plată, conform art. 1021 NCPC. Se instituie o prezumţie simplă, care ar putea fi valorificată de către judecător ca mijloc de probă, prin coroborare cu alte probe administrate.
în acelaşi timp, în reglementarea O.U.G. nr. 119/2007 se prevedea că debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii, context în care, în măsura în care nu se depunea întâmpinare, era vorba în mod cert despre o creanţă necontestată, ceea ce conducea la o anumită modalitate de soluţionare a cauzei. Se observă că prezumţia unei anumite atitudini procesuale a debitorului, deşi decurgea din faptul nedepunerii întâmpinării, era strâns legată de imposibilitatea contestării ulterioare a creanţei.
Noul Cod de procedură civilă nu a preluat sancţiunea decăderii debitorului din dreptul de a mai contesta creanţa, ceea ce înseamnă că debitorul poate contesta creanţa oricând în cursul judecaţii, cu consecinţele descrise în art. 1020 NCPC. Dacă are loc o contestare a creanţei, prezumţia desprinsă din art. 1018 este ineficientă, infirmată fiind de manifestarea neechivocă de voinţă a debitorului. în aceste condiţii, este superfluă menţinerea prevederii referitoare la asimilarea nedepunerii întâmpinării cu o recunoaştere a pretenţiilor creditorului, cu atât mai mult cu cât termenii folosiţi pot conduce la o confuzie în privinţa intenţiei reale a legiuitorului (putând evoca o achiesare a pârâtului la pretenţiile reclamantului, astfel cum s-a arătat în doctrina menţionată anterior).
Este de precizat că sancţiunea specifică nu exclude posibilitatea aplicării sancţiunii prevăzute de art. 208 alin. (2) NCPC, pentru ipoteza nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege, aceea a decăderii pârâtului din dreptul de a moi propune probe şi de o invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Faptul că legiuitorul a renunţat să insereze în noul cod această sancţiune, ce se regăsea în reglementarea O.U.G. nr. 119/2007, nu are semnificaţia inaplicabilităţii sancţiunii în procedura specială: nu există vreun impediment în aplicarea normei de drept comun, care nu este contrazisă de vreo normă specială, în sensul ca debitorul să poată propune probe şi invoca excepţii în alt mod decât prin întâmpinare.
în acest context, deşi debitorul poate contesta creanţa pe tot parcursul judecăţii, dacă nu a depus întâmpinare sau nu a respectat termenul legal de depunere a acesteia, nu va putea produce dovezi în susţinerea apărărilor sale, limitându-se la combaterea probelor administrate de către creditor.
Articolul 1018 prevede, de asemenea, că întâmpinarea nu se comunicâ reclamantului, care va lua cunoştinţă de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei, dispoziţie a cărei raţiune este aceea de a accelera judecata.