Art. 1020 Noul Cod de Procedură Civilă Contestarea creanţei Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 1020
Contestarea creanţei
(1) Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere.
(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
| ← Art. 1019 Noul Cod de Procedură Civilă Declaraţiile... | Art. 1021 Noul Cod de Procedură Civilă Emiterea ordonanţei... → |
|---|
Astfel, debitorul poate contesta creanţa fie prin întâmpinare, fie într-o altă modalitate, oricând în cursul judecăţii, cu condiţia ca manifestarea de voinţă în acest sens sâ fie expresă şi neechivocă.
Contestarea implică apărări de fond (absenţa caracterului cert, lichid ori exigibil al creanţei, excepţia de
Citește mai mult
neexecutare etc.), a căror temeinicie se verifică de către instanţă pe baza probatoriului administrat.Dacă debitorul nu a depus întâmpinare sau nu a respectat termenul legal de depunere a acesteia, este decăzut din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, în aplicarea art. 208 alin. (2) NCPC. în acest caz, debitorul care a contestat ulterior creanţa, deşi nu mai poate propune şi administra dovezi, este îndreptăţit să formuleze apărări împotriva pretenţiilor reclamantului, dând explicaţii şi lămuriri în legătură cu creanţa, astfel cum prevede art. 1020 alin. (1), scop în care se desfăşoară, de altfel, procedura contencioasă, conform art. 1018 alin. (1) NCPC. Totodată, debitorul are la îndemână invocarea de excepţii de ordine publică.
2. Probatoriul. în ceea ce priveşte probatoriul, acesta este reprezentat, în principal, din înscrisuri, însă, având în vedere că judecata se desfăşoară pe baza explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, considerăm că este admisibilă cel puţin mărturisirea, dacă nu chiar interogatoriul părţilor, ca mijloc probator prin care părţile pot aduce clarificările necesare. în practica instanţelor formată în aplicarea O.U.G. nr. 119/2007 (al cărei art. 10 corespunde, în esenţă, actualului art. 1020 NCPC în ceea ce priveşte probele), s-a considerat constant că interogatoriul nu este compatibil cu procedura ordonanţei de plată, prin prisma dispoziţiilor legale ce o reglementează. în doctrină s-a arătat însă, tot în legătură cu reglementarea anterioară, că aceasta pune la dispoziţia debitorului „probe" şi excepţii, astfel încât, pentru respectarea drepturilor procesuale ale părţii, în raport şi cu probele propuse spre administrare de către debitor, creditorului nu i se pot refuza a priori şi alte probe decât înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată.
3. Respingerea cererii. Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele menţionate, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun (respectiv martori, expertiză tehnică), instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere. Această hotărâre se atacă de către creditor pe calea cererii în anulare, conform art. 1023 alin. (2) NCPC.
în măsura în care apărarea debitorului este apreciată ca fiind întemeiată, în baza probelor administrate, instanţa se pronunţă tot printr-o încheiere, în sensul respingerii cererii creditorului, împotriva căreia creditorul poate formula cerere în anulare. Aceeaşi trebuie să fie soluţia, pentru identitate de raţiune, şi în cazul în care debitorul nu contestă creanţa, dar instanţa, în baza probelor administrate, constată că cererea nu este întemeiată.
Hotărârea de respingere a cererii creditorului, în oricare dintre cazurile menţionate anterior [prevăzute de art. 1020 alin. (1) şi (2)], nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul raporturilor juridice dintre părţi, astfel încât creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, după cum prevede în mod expres art. 1020 alin. ultim NCPC.
Citește mai mult
figurează în continuare pe numele defunctului, şi acolo s-au expediat toate actele procedurale pendinte de proces. Instanţa de judecată în mod sigur nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că pârâtul este de fapt decedat dinainte de comunicarea somaţiei şi ulterior a introducerii acţiunii, astfel că a admis cererea reclamantei, urmând să emită ordonanţa de plată. Aş vrea să ştiu dacă, în termenul de 10 zile de la comunicarea ordonanţei de plată, descendentul pârâtului poate introduce cerere în anulare, susţinută şi pe motivul evidentei lipse a capacităţii de folosinţă a pârâtului datorată faptului morţii sau pe orice alt motiv procedural. Descendentul pârâtului decedat se teme de ameninţarea administratorului blocului cum că va executa silit aparztamentul, deşi suma restantă este mult sub 10.000 lei, prin mărirea datorei cu cheltuieli de executare şi tot felul de alte cheltuieli, posibil reale sau doar inventate. Pe scurt, poate acest descendent al pârâtului să introducă cerere în anulare, în numele său, el neavând calitatea de parte în proces, dar fiind indirect şi major afectat de hotărârea pronunţată? Dacă nu, cum se poate ajunge la situaţia ca instanţa să ia act de faptul că pârâtul era decedat şi să nu menţină o hotărire vădit ieşită din sfera normalităţii juridice ?Vă mulţumesc anticipat şi aştept opinii pe această temă, cu atât mai mult cu cât persoana direct interesată este presată de timp ♥