Art. 1025 Noul Cod de Procedură Civilă Domeniu de aplicare Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
| Comentarii |
|
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 1025
Domeniu de aplicare
(1) Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.
(2) Prezentul titlu nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice.
(3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplică cererilor referitoare la:
a) starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie;
c) moştenire;
d) insolvenţă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare;
e) asigurări sociale;
f) dreptul muncii;
g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani;
h) arbitraj;
i) atingeri aduse dreptului la viaţă privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
| ← Art. 1024 Noul Cod de Procedură Civilă Titlul executoriu... | Art. 1026 Noul Cod de Procedură Civilă Caracterul alternativ... → |
|---|
Subliniem cu acest prilej că nu poate justifica o altă interpretare modul în care a fost conceput formularul de cerere publicat în Anexa I a Ordinului nr. 359/C/2013, în care la pct. 3.2. este menţionată „cererea neevaluabilâ în bani". Dincolo de
Citește mai mult
denumirea procedurii, presupunând că aceasta vizează pretenţii (în sens larg) cu valoare redusă, ceea ce imprimă caracterul pecuniar al pretenţiei aduse în judecată, faptul că aceasta se aplică doar acţiunilor evaluabile în bani este justificat de interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 1025 alin. (1) NCPC.Aşadar, procedura se aplică cererilor al căror obiect principal, delimitat de dobânzi, cheltuieli de judecată sau alte accesorii adăugate capitalului, care nu intră în calculul valorii litigiului, este mai mic sau egal valorii de 10.000 lei.
La calculul valorii obiectului cererii pentru determinarea admisibilităţii procedurii nu are importanţă dacă accesoriile (dobânzile, penalităţile, fructele sau alte plăţi cerute ca accesorii ale sumei principale) sunt scadente ori ajunse la scadenţă sau dacă devin scadente în cursul judecăţii şi chiar dacă valoarea lor însumată depăşeşte întinderea debitului principal.
Ele trebuie, dacă sunt solicitate alăturat debitului principal, individualizate distinct în cerere, deoarece numai întinderea determinată a debitului principal va fi verificată în controlul de admisibilitate a procedurii.
Există însă posibilitatea ca debitul principal sâ fie progresiv, adică să reprezinte suma unor prestaţii periodice, dintre care unele să devină scadente pe durata de soluţionare a cererii, astfel încât, adăugate debitului prestabilit, să depăşească valoarea-prag de 10.000 lei.
în acest caz, întrucât admisibilitatea cererii este evaluată după câtimea obiectului principal „la data sesizării instanţei", iar procedura de soluţionare a acestor cereri nu exclude majorarea pretenţiei, procesul început în aceste condiţii îşi va continua desfăşurarea, chiar dacă valoarea adăugată la debitul principal face ca acesta să depăşească limita valorii-prag. Din acest punct de vedere, chiar dacă admisibilitatea procedurii nu echivalează determinării competenţei şi nu reprezintă o aplicare a art. 106 NCPC, criteriile privind determinarea obiectului cererii trebuie să fie simetrice.
Eadem ratio, credem că situaţia se impune evaluată tot astfel şi dacă, în condiţiile art. 198 alin. (1) NCPC, reclamantul formulează mai multe petite principale împotriva aceluiaşi pârât, petite care, fiecare în parte, nu depăşeşte valoarea-prag de 10.000 lei. în această situaţie, ar putea fi aplicate acelaşi reguli ca cele detaliate în art. 99 alin. (1) şi (2) NCPC, chiar dacă legiuitorul reglementează prin această normă competenţa ratione materiae, întrucât premisele reglementării conţin criterii privind modul de evaluare a obiectului cererii şi întinderii sale.
De asemenea, tot cu acest prilej subliniem că procedura este aplicabila numai cererilor ale căror capete sunt toate evaluabile în bani, indiferent de numărul lor.
De asemenea, procedura se aplică indiferent de calitatea părţilor, reclamantul fiind cel care are posibilitatea de a opta pentru aceasta, alternativ procedurii obişnuite de judecată.
2. Cazuri în care procedura nu se aplică. Al doilea criteriu de admisibilitate, pe lângă cel al valorii debitului principal care intră în componenţa obiectului, este cel referitor la cauza cererii sau raportul juridic pe care pretenţia litigioasă se întemeiază.
Astfel, aplicarea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă nu este admisibilă dacă:
a) litigiul poartă asupra unei pretenţii derivate din materie fiscală, vamală sau administrativă, indiferent de reclamant, şi nici în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice, deci în litigiile în răspundere unde statul are calitatea de pârât, derivate dintr-un raport care implică exerciţiul de putere publică al statului;
b) litigiul priveşte starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; excepţia este oarecum redundantă, în măsura în care pretenţia derivată dintr-un astfel de raport juridic este, prin natura sa, nepatrimonială. Aplicarea sa nu distinge după cum capătul de cerere referitor la starea şi capacitatea persoanelor este determinat ca principal, accesoriu sau intervine incidental.
în acest caz, evaluând o problemă de admisibilitate a procedurii, şi nu de competenţă, regulile de prorogare legală a competenţei stabilite prin art. 123 NCPC nu se aplică;
c) litigiul priveşte drepturi patrimoniale născute din raporturile de familie; intră în această categorie drepturile derivate din raportul de logodnă, căsătorie, filiaţie sau rudenie, litigiile referitoare la regimul matrimonial sau al comunităţii legale de bunuri, litigiile referitoare la dreptul şi obligaţia de întreţinere;
d) este vorba de moştenire, inclusiv în litigiile referitoare la moştenirea deferită prin legat;
e) litigiul priveşte insolvenţa, concordatul preventiv, procedurile referitoare la lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice ori alte proceduri asemănătoare; în măsura în care procedurile pot privi şi persoana fizică, excepţia trebuie să privească şi această ipoteză specială referitoare la ele.
Excepţia vizează însă litigiile derivate din insolvenţă, concordat preventiv sau orice formă de lichidare a patrimoniului unei persoane ori care se desfăşoară sub auspiciile legilor speciale referitoare la acestea. Nu poate fi considerată extinsă excepţia şi la situaţiile în care pretenţia este distinctă de starea de insolvenţă a reclamantului şi vizează, de exemplu, raportul acestuia cu un terţ;
f) este vorba de cereri referitoare la asigurări sociale;
g) litigiul este unul de dreptul muncii;
h) este vorba de închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani derivată din derularea unui raport de închiriere.
Prin urmare, în materie de imobile, acţiunile evaluabile în bani, chiar în limita valorii-prag stabilite de legiuitor, nu pot fi soluţionate după această procedură, afară doar dacă ele privesc sume de bani care devin debite ca efect al derulării contractului de închiriere a unor astfel de bunuri. Nu vor putea fi, aşadar, formulate cereri de anulare, reziliere sau alte cereri evaluabile în bani care generează raporturi pecuniare ce exced acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani.
Aceste dispoziţii sunt corelate şi cu cele ale art. 1034 alin. (2) şi (3) NCPC, în măsura în care arată că litigiile privind drepturile locatorului sau ale proprietarului la plata chiriei, la plata de despăgubiri şi alte drepturi născute în temeiul contractului vor putea fi soluţionate inclusiv după regulile aplicabile în soluţionarea cererilor cu valoare redusă.
în fine, în materia închirierii bunurilor mobile, excepţia vizând inaplicabilitatea procedurii nu este incidenţă;
i) este vorba despre arbitraj; excepţia este incidenţă atât în sensul că dispoziţiile prezentului titlu nu pot fi aplicate în procedura arbitrajului, indiferent de forma sa de organizare, deci este o procedură exclusiv jurisdicţională, cât şi în sensul că nu se aplică nici de către instanţa statală în prezenţa unei clauze compromisorii de arbitraj în raportul care generează pretenţia;
j) este vorba de atingeri aduse dreptului la viaţa privata sau altor drepturi care privesc personalitatea, indiferent de izvorul reglementării lor.
în acest sens, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se poate suprapune domeniului ordonanţei de plata, însă nu se confundă cu şi nici o exclude pe aceasta.
Procedura cu privire la cererile cu
Citește mai mult
valoare redusă a avut drept model legislativ Regulamentul (CE) nr. 861/2007 din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, edictat în scopul simplificării şi accelerării soluţionării litigiilor transfrontaliere privind cererile de valoare redusă.Aceste reglementari coexistă însă, Regulamentul aplicându-se cu prioritate atunci când raportul de drept dedus judecăţii are un caracter transfrontalier, aşa cum rezultă din art. 1-3 din acesta. în sensul Regulamentului, o cauza are caracter transfrontalier atunci când cel puţin una dintre părţi îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită - stabilite în conformitate cu art. 59 şi art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 - într-un stat membru, altul decât cel în care se află instanţa judecătorească sesizată.
La fel ca şi procedura reglementată în prezentul cod, Regulamentul (CE) nr. 861/2007 din 11 iulie 2007 instituie o procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, care este pusă la dispoziţia justiţiabililor ca o alternativa la procedurile prevăzute de legislaţiile statelor membre.
Reglementările următoare se circumscriu unei proceduri speciale derogatorii de la dreptul comun, aplicabile ori de câte ori reclamantul solicită expres şi respectând nişte reguli formale privind accesul la aceasta.