Art. 1026 Noul Cod de Procedură Civilă Caracterul alternativ Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 1026
Caracterul alternativ
(1) Reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu şi procedura de drept comun.
(2) Dacă a sesizat instanţa cu o cerere redactată potrivit art. 194, aceasta va fi soluţionată potrivit procedurii de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul, cel mai târziu la primul termen de judecată, solicită în mod expres aplicarea procedurii speciale.
(3) Atunci când cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prevăzute de prezentul titlu, instanţa judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.
| ← Art. 1025 Noul Cod de Procedură Civilă Domeniu de aplicare... | Art. 1027 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă... → |
|---|
însă alegerea acestei proceduri din partea reclamantului nu se poate prezuma ori deduce din împrejurări implicite. Ea trebuie să fie expresă şi neechivocă.
Uneori, clarificarea intenţiei reclamantului impune anumite lămuriri pe care instanţa va trebui să i le solicite acestuia.
în mod special însă, în procedura cu privire la
Citește mai mult
cererile cu valoare redusă, legiuitorul stabileşte cel puţin două criterii legale de clarificare a opţiunii reclamantului:a) cererea de sesizare a instanţei cu această procedură se face prin completarea formularului de cerere şi depunerea sau trimiterea acestuia la instanţa competentă, potrivit art. 1028 NCPC.
Formularul de cerere a fost aprobat prin Ordinul nr. 359/C/2013 al ministrului justiţiei şi conţine rubrici care permit identificarea părţilor, valoarea pretenţiei, indicarea probelor şi alte elemente necesare soluţionării cauzei.
Această formulă de sesizare nu este însă absolută şi nu îl sancţionează pe reclamant cu imposibilitatea de a recurge, în lipsa formularului ori a completării lui, la această procedură, potrivit alin. (2) al acestui articol;
b) dacă sesizarea instanţei se face nu prin completarea şi trimiterea acestui formular, ci în condiţiile redactării unei cereri după formula generală prevăzută în art. 194 NCPC, cererea va fi considerată o cerere îndreptată spre judecată potrivit dreptului comun.
Este deci o prezumţie legala simpla, pe care legea o instituie cu privire la natura procedurii solicitate de reclamant, pentru a depăşi barierele şi necesarul de timp pe care, în mod clasic, clarificarea sau lămurirea acestui aspect de procedibilitate le-ar fi atras.
Prezumţia poate fi răsturnată chiar de către reclamant, numai până la primul termen de judecată, când poate lamuri în mod neîndoielnic instanţa asupra intenţiei sale, adică asupra faptului că, deşi a folosit formula generală de redactare a cererii, a dorit să uzeze de procedura cu privire la cererile cu valoare redusă, în condiţiile căreia se încadrează.
De asemenea, reclamantul îşi poate modifica cererea iniţială, prin schimbarea căii procedurale alese, din procedura de drept comun, determinată printr-o atare modalitate de redactare a cererii de chemare în judecată, printr-o solicitare expresă de judecare a cererii sale în procedura cu privire la cererile cu valoare redusă, în condiţiile art. 204 NCPC.
2. Verificarea condiţiilor de admisibilitate. Depunerea cererii în una dintre formulele de mai sus, de natură să atragă incidenţa acestei proceduri, impune instanţei sesizate verificarea, între altele, a condiţiei de admisibilitate a procedurii, din perspectiva celor două criterii prezentate mai sus.
Astfel, dacă instanţa apreciază că soluţionarea cererii în procedura cu privire la cererile cu valoare redusă nu este posibilă din cauza neîndeplinirii unuia dintre cele două criterii, îl va informa pe reclamant în acest sens. Din suma mijloacelor de procedură recunoscute instanţei pentru informarea părţilor, instanţa va utiliza calea excepţiei de inadmisibilitate, justificată pe argumentul care o impune.
Desigur că excepţia, având în vedere efectele drastice asupra cererii reclamantului, va trebui adusă la cunoştinţa lui; acest lucru nu suprimă dezbaterile, prin ascultarea tuturor părţilor, dacă instanţa va aprecia necesar [art. 1029 alin. (2) NCPC].
Apărarea reclamantului va fi orientată în sensul:
a) fie al combaterii excepţiei, prin prezentarea apărărilor proprii de natură să convingă instanţa să o respingă.
în cazul în care instanţa va admite totuşi excepţia invocată, în lipsa unei alte manifestări de voinţă a reclamantului, cererea nu va fi respinsă în mod clasic, ca rezultat al admiterii unei excepţii dirimante, ci va continua judecata ei potrivit dreptului comun, aplicând toate regulile procedurii obişnuite de judecată (schimbarea ex officio a procedurii poate imprima cererii o altă regulă de compunere sau constituire a completului, o altă competenţă etc.);
b) fie al retragerii cererii, adică formularea unui act de renunţare la soluţionarea cererii potrivit acestei proceduri.
Retragerea cererii poate semnifica desistarea părţii de sesizare însăşi, adică o renunţare la judecata în condiţiile art. 406 NCPC, sau poate fi dublată de opţiunea judecării în regim obişnuit [expres- printr-o modificare a cererii - sau tacit- prin acceptarea efectului legal implicit incident în condiţiile alin. (3) al art. 1026].
în acest caz, în limitele determinate prin voinţa părţii, instanţa va consfinţi retragerea cererii, pronunţând soluţia în funcţie de circumstanţele arătate.
în toate cazurile, hotărârea instanţei se prezintă printr-o încheiere cu caracter inter-locutoriu, al cărei dispozitiv nu mai poate fi repus în discuţie decât în sistemul controlului jurisdicţional.