Art. 1029 Noul Cod de Procedură Civilă Desfăşurarea procedurii Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
| Comentarii |
|
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 1029
Desfăşurarea procedurii
(1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu.
(2) Instanţa poate dispune înfăţişarea părţilor, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părţi. Instanţa poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează în scris şi nu poate fi atacat separat.
(3) După primirea formularului de cerere completat corect, instanţa va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant.
(4) În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.
(5) Instanţa va comunica de îndată reclamantului copii de pe răspunsul pârâtului, cererea reconvenţională, dacă este cazul, precum şi de pe înscrisurile depuse de pârât.
(6) Dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau va trimite formularul de răspuns completat corespunzător ori va răspunde prin orice alt mijloc.
(7) Cererea reconvenţională care nu poate fi soluţionată în cadrul prezentei proceduri întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 1.025 va fi disjunsă şi judecată potrivit dreptului comun.
(8) Instanţa poate solicita părţilor să furnizeze mai multe informaţii în termenul pe care îl va stabili în acest scop, care nu poate depăşi 30 de zile de la primirea răspunsului pârâtului sau, după caz, al reclamantului.
(9) Instanţa poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi. Nu vor fi însă încuviinţate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenţionale.
(10) În cazul în care instanţa a fixat un termen pentru înfăţişarea părţilor, acestea trebuie citate.
(11) Ori de câte ori instanţa stabileşte un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedură, va înştiinţa partea interesată de consecinţele nerespectării acestuia.
| ← Art. 1028 Noul Cod de Procedură Civilă Declanşarea procedurii... | Art. 1030 Noul Cod de Procedură Civilă Soluţionarea cererii... → |
|---|
Potrivit art. 240 NCPC, regula cercetării procesului în primă instanţă va fi ca ea să se desfăşoare în camera de consiliu, cu citarea părţilor, iar în căile de atac, dacă este necesar, se va face în şedinţă publică.
Deci, din acest punct de vedere, diferenţa faţă de regula generală este reprezentată doar de faptul că publicitatea nu se recâştigă în dezbateri, aşa cum se întâmplă de regulă,
Citește mai mult
potrivit art. 244 alin. (1) NCPC.Aceasta nu atenuează în vreun fel caracterul contencios al procedurii sau compatibilitatea sa cu regulile generale privind judecata, dacă aceste dispoziţii nu derogă de la ele.
Deşi art. XII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că „Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", apreciem că această normă nu are aplicabilitate în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 240 alin. (1) (locul cercetării procesului) şi art. 244 NCPC (terminarea cercetării procesului sau dezbaterea fondului), în condiţiile unei proceduri contencioase ce se derulează potrivit dreptului comun, nefiind incidenţă în alte cazuri în care codul, în cuprinsul unor norme speciale, prevede soluţionarea unei cereri în camera de consiliu.
2. Citare părţilor. în ceea ce priveşte citarea părţilor la judecată, datorită modului în care legiuitorul concepe procedura şi succesiunea actelor de procedură (în sensul că instanţa, după sesizare, comunică în scris cu fiecare dintre părţile implicate, răspunde la solicitările părţilor în scris şi motivat, poate solicita informaţii părţilor, stabilind în acest scop termene şi, atunci când dispune înfăţişarea părţilor, le citează, ca măsură specială), dar şi datorită sublinierii legiuitorului că procedura este scrisă şi se desfăşoară integral în camera de consiliu, s-ar impune interpretarea că procedura de soluţionare a cererilor cu valoare redusă:
a) derogă de la regula stabilită prin art. 154 şi urm. NCPC, în sensul că este o procedură care se realizează, ca regulă, fără citare;
b) termenele acordate de judecător, potrivit acestei proceduri, nu au caracterul clasic al unor termene de judecată, ci au mai mult un caracter informativ, mijlocind între părţi şi instanţă o modalitate de comunicare care să facă posibilă finalizarea procedurii.
Este o abordare nouă a unei proceduri desfăşurate în faţa unei instanţe.
Pe lângă anumite sintagme pe care reglementările acestui titlu le conţin, ataşează totuşi procedura unei modalităţi clasice de abordare [de exemplu, art. 1026 alin. (1) vorbeşte despre termenul de judecată], caracterul contencios al procedurii şi faptul că, în mod clasic, excepţia necitării în procesele civile trebuie să fie strict determinată prin lege vor putea constitui izvoarele unei aplicări neunitare de aplicare a acestor prevederi.
Astfel, atât comunicarea formularului de cerere, cât şi depunerea răspunsului pârâtului la dosar sunt măsuri compatibile cu o procedură de judecată cu citarea părţilor, deoarece în toate celelalte cazuri în care legiuitorul concepe judecarea unei proceduri fără citare suprimă implicit şi aceste comunicări sau necesitatea actelor de procedură. Prevederea în sensul că instanţa va putea dispune înfăţişarea părţilor la dezbateri ar putea fi contestată că reprezintă un argument suficient pentru a considera că procedura se judecă exclusiv fără citare, deoarece, în cursul oricărui proces - care în mod clasic se judecă cu citarea părţilor-, instanţa ar putea totuşi să dispună înfăţişarea părţilor (pentru diverse scopuri procesuale - a se vedea dispoziţiile art. 227 NCPC). Adăugăm la acestea şi faptul că, tradiţional, necitarea este asociată unei situaţii de urgenţă deosebită ori naturii măsurilor solicitate, astfel încât să justifice în mod rezonabil atenuarea unui drept procesual important al părţilor, şi anume dreptul la apărare.
De aceea, faptul că şi în această procedură instanţa va putea dispune prezentarea (înfăţişarea) părţilor, din oficiu - dacă apreciază necesar - sau dacă părţile ori numai una solicită, va putea fi considerat insuficient pentru justificarea necitării ca regulă.
Datorită însă caracterului său special şi excepţional şi scopului urmărit de legiuitor - de facilitate a obţinerii unui titlu în situaţii considerate de mai mică importanţă, prin conceperea unui mod simplificat de desfăşurare a proceselor -, necitarea îşi poate găsi justificarea, dar ar trebui mai bine delimitată.
Consideram că în prezent argumentul necitării rezultă din însuşi alin. (1) al art. 1029 -„procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisa (...)" , în antiteză cu principiul general al oralităţii procesului statuat prin art. 15 NCPC, care arată că pricinile se dezbat oral, cu excepţia cazului când judecata se face numai în baza cererilor din dosar, situaţii care au un caracter derogator şi excepţional.
3. înfăţişarea părţilor. Nu doar instanţa poate avea iniţiativa de a cere părţilor să se înfăţişeze la proces, ci şi părţile pot solicita luarea unei asemenea măsuri.
Cererea de înfăţişare poate fi respinsă dacă instanţa consideră că nu sunt necesare dezbateri orale în chestiunea în legătură cu care s-a cerut dispunerea înfăţişării părţilor. Instanţa va trebui, în aceste cazuri, să estimeze dacă un asemenea refuz ar putea înfrânge totuşi principiile fundamentale ale procesului - contradictorialitatea, nemijloci-rea, respectarea dreptului la apărare.
Credem că în niciun caz o instanţa nu poate refuza părţilor dreptul la dezbateri, dacă acestea se prezintă în faţa instanţei voluntar, în acest scop. De aceea, justificarea unui asemenea refuz s-ar putea întemeia în legătură cu chestiunile necontestate în litigiu sau cu chestiuni strict administrative, care nu influenţează drepturile părţilor.
în fine, un asemenea refuz trebuie motivat şi se înscrie, ca act al instanţei, în rândul încheierilor premergătoare, ce nu pot fi atacate decât odată cu fondul. Din punctul de vedere al funcţiei unei asemenea măsuri, nu credem că ea se încadrează în categoria celor care, fără a hotărî întru totul asupra procesului, soluţionează totuşi chestiuni litigioase, având astfel caracter preparatoriu, astfel încât, dacă se schimbă situaţia de fapt, instanţa va putea să revină asupra refuzului de înfăţişare a părţilor în scopul dezbaterilor orale.
în cazul în care instanţa dispune înfăţişarea părţilor în persoană, ele vor trebui citate pentru termenul fixat în acest scop.
Având în vedere chestiunile subliniate mai sus în legătură cu citarea părţilor în procedura de soluţionare a cererilor cu valoare redusă, dispoziţiile art. 1029 alin. (10) trebuie înţelese în sensul că citarea părţilor la termenul la care instanţa a dispus înfăţişarea lor este obligatorie, indiferent care este soluţia procedurală considerată în legătură cu această dispută.
4. Comunicările efectuate de către instanţă. După sesizarea cu cererea (formularul de cerere) completată corect, instanţa va trimite pârâtului de îndată atât cererea de chemare în judecată, cât şi copia înscrisurilor depuse de reclamant şi, din oficiu, va trimite pârâtului şi formularul de răspuns la cererea reclamantului, aşa cum am arătat în comentariile precedente, un echivalent al întâmpinării.
în 30 de zile de la primirea acestor acte procedurale, pârâtul va trebui să remită instanţei formularul de răspuns completat corespunzător.
Deşi legiuitorul nu subliniază, cum o face în art. 1028 alin. (2), care sunt menţiunile obligatorii ale formularului care fac răspunsul corespunzător, după modul în care a fost conceput formularul din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 359/C/2013, acesta cuprinde elementele
întâmpinării, act de procedură cu care este deplin compatibil. Mai mult, „pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns".
Subliniem că depunerea formularului de răspuns ori a întâmpinării (chiar dacă poartă o denumire atipică) este obligatorie pentru pârât, aşa cum pârâtul este obligat să ataşeze acesteia şi înscrisurile de care înţelege să se folosească în apărare.
Pârâtul poate formula şi cerere reconvenţionalâ. Desigur, cererea reconvenţională trebuie să fie o cerere care să îndeplinească, pe lângă condiţiile generale de admisibilitate prevăzute în art. 209 alin. (1) NCPC, şi condiţiile speciale de admisibilitate în această procedură stabilite în art. 1025, condiţii în lipsa cărora vă fi disjunsâ şi judecată după procedura obişnuită.
Observăm cu acest prilej că instituţia disjungerii este folosită aici într-o manieră atipică procesului civil. Dacă, regulat, disjungerea intervine atunci când o cerere este în stare de judecată în raport cu o alta formulată în acelaşi litigiu, în acest caz disjungerea este prilejuită de o situaţie de incompatibilitate a cererii reconvenţionale cu soluţionarea sa în procedura privind cererile cu valoare redusă.
Cu toate acestea, dacă cererea reconvenţională nu îndeplineşte condiţiile generale de admisibilitate stabilite în art. 209 alin. (1) NCPC, atunci considerăm că se impune revenirea la soluţia obişnuită, respingerea sa ca inadmisibilă, iar nu soluţia disjungerii, care este mai mult o măsură de administrare a procesului decât una de soluţionare.
în fine, dreptul pârâtului la formularea unei cereri reconvenţionale nu este corelat unei dispoziţii cu caracter special în această procedură. Rezultă că cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea, potrivit art. 209 alin. (4) NCPC, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a o formula, în 30 de zile de la primirea, de către pârât, a formularului de cerere comunicat de instanţă.
Atât formularul de răspuns al pârâtului (întâmpinarea), cât şi cererea reconvenţională, dacă este formulată, însoţite de înscrisurile pe care pârâtul le depune în apărare sau în dovedirea cererii reconvenţionale, se comunică reclamantului de îndată după consemnarea lor la dosar de către pârât.
în cazul formulării cererii reconvenţionale, chiar dacă reglementarea suferă în acest caz o anumită parcimonie, considerăm totuşi că, prin grija instanţei, se va comunica reclamantului şi un formular de răspuns în vederea completării sale de către reclamant.
După această comunicare, reclamantul va răspunde prin remiterea la dosar a formularului de răspuns sau a întâmpinării la cererea reconvenţională, tot în 30 de zile calculate de la comunicare.
Preocupării deosebite a legiuitorului pentru stabilirea termenelor în care părţile au obligaţia de a remite instanţei răspunsurile lor la actele de procedură ale adversarului îi scapă însă altele încă mai importante, cum ar fi: reguli de procedură specifice, sancţiuni, aspecte ţinând de specificul probelor administrare în acest gen de litigii, pe care le impunem doar deductiv în aceste comentarii.
5. Probele. Alte informaţii necesare soluţionării cererii. Pe lângă faptul că asimilăm formularul de răspuns sau orice act de procedură al părţii care constituie un astfel de răspuns cu întâmpinarea şi cu toate consecinţele pe care întâmpinarea le impune în plan procesual (de exemplu, prin nedepunerea sa la dosar ori prin neindicarea probelor în apărare), mai deducem şi, după insistenţa cu care legiuitorul se referă la înscrisuri, că
Pe de altă parte, disproporţionalitatea trebuie evaluată numai în raport cu cheltuielile băneşti impuse de administrarea sa, iar nu cu alte „costuri" procesuale (logistica administrării probei, timpul de administrare etc.). Uneori acestea nu pot fi anticipate la încuviinţarea probei, ci numai după sau concomitent cu procesul de administrare a probei, deşi condiţia impusă de lege este apriorică şi ţine de faza încuviinţării probei.
în fine, disproporţia trebuie estimată pe criteriul eficienţei procedurii: dacă cererea are o anumită valoare, deci părţile îşi pot estima avantajul dobândit în urma procesului, ele sunt demotivate să administreze o probă cu costuri comparabile. Totuşi, aceste costuri trebuie raportate la persoana celui care este obligat să plătească pentru administrarea probei, iar nu la un total estimat al cheltuielilor procesuale pe care cel care pierde va ţi ţinut să le plătească.
în ceea ce priveşte procedura, alin. (10) al art. 1029 fixează instanţei obligaţia ca, ori de câte ori stabileşte un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedură, să înştiinţeze partea interesată de consecinţele nerespectării acestuia. Este doar în aparenţă o dispoziţie specială, echitatea procedurii şi previzibilitatea măsurilor impuse de judecător impunând instanţei această obligaţie, indiferent de procedura urmată.