Art. 1088 Noul Cod de Procedură Civilă Calificare Legea aplicabilă în materie procedurală

în continuarea problematicii legate de legea aplicabilă, dispoziţia de faţă reglementează sub acest aspect calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept substanţial. în cursul judecăţii se pot ivi situaţii în care anumite aspecte ce ţin de specificul litigiului sunt incerte în privinţa naturii, a conţinutului, necesitând anumite desluşiri. Judecătorul recurge la calificare - operaţiune ce poate atinge o complexitate considerabilă.

Calificarea reprezintă, în opinia noastră, o aplicare a principiului lex fori; aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1088, această operaţiune

Citește mai mult

are loc conform legii române, sub rezerva instituţiilor juridice fără corespondent în dreptul român. în dreptul internaţional privat se detaliază, arătându-se că, în situaţia în care legea româna nu cunoaşte o instituţie juridica străină sau o cunoaşte sub o altă denumire ori cu un alt conţinut, se poate lua în considerare calificarea juridică făcută de legea străină. Cu toate acestea, când părţile au determinat ele însele înţelesul noţiunilor dintr-un act juridic (convenţiile judiciare -s.n.), calificarea acestor noţiuni se face după voinţa părţilor [art. 2558 alin. (4) şi (5) Noul Cod Civil]. Suntem de părere că preluarea acestei reguli în cadrul procesual poate fi primită doar în cazul în care, potrivit calificării date de legea străină, este o problemă de drept substanţial. în caz contrar, s-ar produce o încălcare a principiului lexfori.

Bunăoară, în ipoteza în care străinul nu are capacitate procesuală potrivit legii sale naţionale, nu există soluţie alternativă. O rezolvare ar fi trimiterea la lex fori. în sprijinul acestei idei cităm dispoziţiile art. 55 ZPO, care, pentru cazul în care partea nu are capacitate procesuală potrivit legii sale naţionale, face trimitere la dispoziţiile germane privind capacitatea procesuală, în vederea înlesnirii participării persoanei la proces.

La o primă vedere, am fi tentaţi să credem că aceste din urmă situaţii pot fi întâlnite cu precădere în afara sistemelor procesuale europene, însă anumite construcţii din dreptul procesual german sau austriac, de pildă, ne contrazic.

în cazul în care calificarea a condus la concluzia că este vorba despre o problemă de drept procesual, se va aplica lex fori. Dacă aparţine dreptului material, operaţiunea de calificare a instituţiei de drept sau a raportului juridic continuă, în vederea determinării legii aplicabile, luându-se şi în acest caz în considerare calificarea juridică stabilită de lex fori [art. 2558 alin. (1) Noul Cod Civil]. Această din urmă operaţiune este valabilă şi în cazul normelor conflictuale de drept procesual civil internaţional. Calificarea raportului juridic dedus judecăţii este necesară şi pentru determinarea legii aplicabile stabilirii calităţii procesuale a părţilor, obiectului şi cauzei acţiunii (art. 1089).

Aplicaţii ale dispoziţiei art. 1088 întâlnim şi în materia probelor. Utilitatea se dovedeşte şi în privinţa prescripţiei, a compensaţiei, a cazului fortuit etc. Strâns legată de acest aspect este şi dubla calificare, situaţie care poate interveni atunci când dreptul procesual împrumută anumite noţiuni, concepte din dreptul substanţial. Ne referim, cu titlu exemplificativ, la mandatul procesual sau la achiesare, unde se pot ivi cazuri în care să se facă apel la dreptul substanţial străin pentru lămurirea unor noţiuni.

Există şi cazuri în care calificarea se face în mod autonom. Astfel de exemple regăsim în regulamentele Uniunii Europene în materie, precum şi în convenţiile internaţionale. O alternativă nefericită regăsim în schimb în unele tratate bilaterale, care fac o dublă calificare, după legea ambelor state. O asemenea practică nu face decât să complice activitatea judecătorului şi, implicit, durata şi soluţia procesului.

în calificarea unei acţiuni prezintă utilitate practică şi dispoziţia potrivit căreia natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor se determină potrivit legii locului unde acestea se află sau, după caz, sunt situate [art. 2558 alin. (3) Noul Cod Civil].

în acest context, menţionăm faptul că, potrivit art. 65 din Regulamentul Bruxelles I, cererea de chemare în garanţie sau cererea de intervenţie nu poate fi invocată în Germania, Austria sau Ungaria. în locul acestui tip de cerere, orice persoană domiciliată pe teritoriul unui alt stat membru poate fi acţionată în justiţie înaintea instanţelor din aceste state, recurgând la intervenţia accesorie sau la litisconsorţiu.

în dreptul internaţional privat, calificarea reprezintă operaţiunea de determinare a conţinutului şi legăturii normei conflictuale, cu ajutorul unor noţiuni specifice [I.P. Filipescu, A.P. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 80 şi urm.).

Art. 86 NCPC cuprinde o dispoziţie specială, referitoare la mandanţii care nu au domiciliul sau reşedinţa în ţară, situaţie în care dreptul de reprezentare în judecată se presupune a fi dat mandatarului.