Art. 1092 Noul Cod de Procedură Civilă Acte oficiale publice Legea aplicabilă în materie procedurală
Comentarii |
|
Legea aplicabilă în materie procedurală
Art. 1092
Acte oficiale publice
(1) Actele publice întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin pot fi produse în faţa instanţelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică în statul de origine şi apoi de misiunea diplomatică sau oficiul consular român, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea.
(2) Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată, fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine şi, în continuare, în oricare dintre cele două situaţii, de către Ministerul Afacerilor Externe.
(3) Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
(4) Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanţele române se face, din partea autorităţilor române, de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe, în această ordine.
← Art. 1091 Noul Cod de Procedură Civilă Formalităţi de... | Art. 1093 Noul Cod de Procedură Civilă Noţiune Legea... → |
---|
Legea aplicabilă înscrisurilor sub semnătură privată este cea prevăzută de art. 1090 alin. (1).
Neîndoielnic, actele publice sunt supuse legii locului unde au fost încheiate. însă, pentru a produce efecte în faţa autorităţilor străine, respectiv a instanţelor, acestea trebuie să fie supuse unei certificări suplimentare cu privire la îndeplinirea
Citește mai mult
condiţiilor privind autenticitatea lor, procedură cunoscută sub denumirea de supralegalizare.în cadrul juridic convenţional, această procedură greoaie a fost abandonată sau a fost înlocuită cu alte forme de certificare, cea mai folosită fiind cea a aplicării apostilei, conform Convenţiei privind suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961.
Sfera actelor publice este variabilă, înţelegându-se îndeobşte cele emanând de la o autoritate administrativă sau judiciară.
Prezentul articol reglementează procedura supralegalizării actelor publice străine, precum şi a hotărârilor judecătoreşti române în vederea utilizării lor în străinătate. Adăugăm faptul că Ministerul Justiţiei supralegalizează şi actele emise de alte autorităţi publice române, cu excepţia celor notariale. în mod simetric, ulterior supralegalizării de către cele două autorităţi române, actul public român este prezentat autorităţilor diplomatice ale statului de destinaţie.
Atragem atenţia că, în cazul convenţiilor bilaterale, este necesară verificarea în parte a sferei actelor publice pe care fiecare stat contractant înţelege să le scutească de la orice formalitate de certificare.
Nu de puţine ori, în practică s-au întâlnit cazuri în care Ministerul Justiţiei a fost solicitat, în mod greşit, să supralegalizeze înscrisuri sub semnătură privată.
Desigur, pot fi prezentate şi alte acte emise de instanţă, însă acestea au cea mai mare frecvenţă în practică, îndeosebi cele de divorţ.
Tot aşa, în practică au fost întâlnite cazuri în care s-a solicitat supralegalizarea unui act emis în străinătate, eventual pentru a fi utilizat într-un stat terţ. A se vedea şi art. 138 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată.