Art. 208 Noul Cod de Procedură Civilă Sancţiunea nedepunerii întâmpinării Întâmpinarea Sesizarea instanţei de judecată

1. Obligativitatea întâmpinării. Formularea şi depunerea întâmpinării nu este facultativă, ci legea instituie ca regulă în sarcina pârâtului această obligaţie.

Prin excepţie, întâmpinarea nu este obligatorie în procedura asigurării probelor [art. 360 alin. (3) NCPC], în procedura ordonanţei preşedinţiale [art. 998 alin. (1) teza finală NCPC], în procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept [art. 1041 alin. (3) NCPC], precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Este de menţionat faptul că în prezent, în materie de divorţ, întâmpinarea este obligatorie, art.

Citește mai mult

612 alin. (5) CPC 1865, ce exonera pârâtul de obligaţia depunerii întâmpi

nării, nefiind menţinut. însă, în cazul divorţului prin acordul soţilor, având în vedere că cererea de chemare în judecată este semnată de ambii soţi, se consideră că nu există o parte cu calitatea de pârât, astfel încât nu poate subzista nici obligaţia depunerii unei întâmpinări.

De asemenea, prevederile art. 674 alin. (4) CPC 1865, potrivit cărora întâmpinarea nu era obligatorie în cazul acţiunilor posesorii, nu au fost preluate şi în noul cod.

2. Sancţiunea nedepunerii întâmpinării. Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

împrejurarea nedepunerii întâmpinării nu echivalează cu recunoaşterea de către pârât a pretenţiilor deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată. Prin excepţie, nedepunerea întâmpinării în termenul special de 3 zile înaintea termenului de judecată instituit în cadrul procedurii ordonanţei de plată poate fi considerată de către instanţă ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului, potrivit art. 1018 alin. (3) teza finală NCPC.

în conformitate cu art. 254 alin. (2) pct. 5 NCPC, dovezile care nu au fost propuse de către pârât prin întâmpinare nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazul existenţei acordului expres al tuturor părţilor. Prin urmare, în lipsa unui atare acord, ce nu ar putea fi dedus pe cale de interpretare din absenţa părţilor la termen, fiind exclusă învoiala tacită, instanţa are dreptul şi, totodată, obligaţia de a invoca din oficiu decăderea şi în consecinţă de a aplica această sancţiune.

Dacă sunt incidente cazurile prevăzute expres de art. 254 alin. (2) NCPC, pârâtul are posibilitatea să propună probe în condiţiile legale menţionate în alin. (4) al aceluiaşi articol, chiar şi în ipoteza în care nu a formulat întâmpinare sau a depus-o cu nerespectarea termenului legal.

Dacă sunt întrunite condiţiile art. 186 NCPC, la cererea pârâtului, instanţa îl poate repune în termenul de a formula întâmpinare.

Instanţa nu are îndrituirea să dispună amânarea cauzei după primul termen de judecată pentru a da posibilitatea pârâtului să formuleze întâmpinare, întrucât sancţiunea decăderii nu poate fi înlăturată decât în situaţiile expres prevăzute de lege, nefiind cazul ipotezei de faţă. Este de menţionat că prevederea art. 118 alin. (3) CPC 1865, potrivit căreia, la prima zi de înfăţişare, în cazul în care pârâtul nu era reprezentat sau asistat de avocat, i se acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării, nu a fost menţinută în noul Cod de procedură civilă.

în schimb, prin raportare la art. 175 alin. (2) teza a ll-a NCPC, în cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie, în citaţie se va menţiona obligaţia pârâtului de a-şi pregăti apărarea pentru primul termen de judecată, propunând probele de care înţelege să se folosească, sub sancţiunea decăderii.

Chiar dacă pârâtul a fost decăzut din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii relative, acesta va avea dreptul de a discuta probele şi temeinicia susţinerilor reclamantului, precum şi de a invoca excepţii absolute.