Art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea înscrisurilor Probele Judecata
| Comentarii |
|
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 292
Depunerea înscrisurilor
(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înţelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate.
(2) Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris.
(3) Dacă partea adversă nu poate să îşi dea seama de exactitatea copiei faţă cu originalul înfăţişat în şedinţă, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.
(4) Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefierul instanţei unde au fost depuse.
(5) Înscrisurile întocmite în altă limbă decât cea folosită în faţa instanţei trebuie însoţite de traduceri legalizate.
(6) Înscrisurile depuse în copie la dosar nu pot fi retrase de părţi.
| ← Art. 291 Noul Cod de Procedură Civilă Modificările... | Art. 293 Noul Cod de Procedură Civilă Obligaţia părţii... → |
|---|
a) înscrisurile se vor
Citește mai mult
depune în copie certificata de parte pentru conformitate cu originalul (certificarea de conformitate a copiei nu are nicio influenţă asupra forţei probatorii a înscrisului, original sau copie). Certificarea cu originalul a copiei lăsate în dosar tratează ca original exemplarul rămas în posesia părţii, evaluarea funcţiei sale procesuale urmând să fie ulterior realizată;b) atunci când sunt redactate într-o limbă străină, înscrisurile se vor depune în traducerea legalizata a unui traducător autorizat, iar în lipsa sa în traducerea unei persoane de încredere, în condiţiile legii;
c) înscrisurile se vor depune în tot atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, plus unul pentru instanţă, în condiţiile art. 149 NCPC;
d) înscrisurile se pot depune şi numai parţiale, în măsura privitoare la pricină, însă instanţa poate dispune, la nevoie, prezentarea înscrisului în întregime.
Aceleaşi obligaţie le are şi pârâtul în ceea ce priveşte înscrisurile de care înţelege să se folosească în apărare, în condiţiile art. 205 alin. (2) lit. d) NCPC.
Desigur, obligaţia depunerii acestor înscrisuri nu semnifică automat încuviinţarea şi administrarea lor în procesul de probaţiune, ci reprezintă doar un mijloc de asigurare a celerităţii şi echitabilităţii procedurii care se află la debut.
în etapa cercetării procesului însă, abia după încuviinţarea probelor în condiţiile art. 254 alin. (1) sau (2), după caz, îndeplinirea acestor obligaţii se menţine în totalitate şi se integrează administrării probei cu înscrisuri.
Astfel, chiar solicitate prin cererea de chemare în judecată sau prin întâmpinare, probele sunt puse în discuţia părţilor, iar instanţa le va putea încuviinţa dacă acestea îndeplinesc toate condiţiile de admisibilitate stabilite în art. 255 NCPC încuviinţând probele, instanţa va stabili măsurile necesare administrării lor, caz în care va verifica îndeplinirea obligaţiilor menţionate de mai sus.
în condiţiile alin. (2) al art. 254 NCPC, dacă proba a fost încuviinţată dupâ începerea cercetării, în situaţiile de excepţie reglementate de aceste dispoziţii, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a-i fi administrată proba, înscrisurile trebuie depuse cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, cu respectarea aceloraşi obligaţii enumerate mai sus.
Având în vedere această situaţie specială, instanţa va lua măsurile de administrare a probei aducând la cunoştinţa părţii căreia proba i-a fost încuviinţată natura obligaţiei, conţinutul său şi, bineînţeles, sancţiunea incidenţă în caz de neexecutare.
2. Copia certificată a înscrisurilor. Alineatul (1) al art. 292 reconfirmă dreptul părţii de a lăsa la dosarul cauzei copia certificată a înscrisurilor de care se foloseşte în procesul de probaţiune. Dispoziţia legală este susceptibilă de câteva sublinieri:
a) dreptul părţii vizează doar posibilitatea remiterii la dosar a copiei certificate, partea neavând opţiunea de a depune sau nu înscrisurile care i-au fost încuviinţate ca probă.
Depunerea înscrisurilor încuviinţate rămâne o obligaţie în sarcina părţii, cu unele atenuări precis reglementate în dispoziţiile ulterioare;
b) în principiu, partea poate depune copii certificate pentru conformitate cu înscrisul folosit ca probă (denumit original), în această situaţie având obligaţia, potrivit alin. (2) din art. 292 NCPC, să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris. Obligaţia de a avea asupra sa originalul:
- constă în disponibilitatea părţii de a prezenta originalul instanţei la cerere (nu este nevoie ca partea să aibă efectiv asupra sa originalul, ci doar să aibă posibilitatea înfăţişării lui în instanţă, putându-se chiar acorda un termen scurt în acest sens). în acest caz, sunt unele situaţii în care instanţa poate dispune inclusiv ca înscrisul să fie predat în păstrare la grefa instanţei [art. 292 alin. (3) NCPC];
- are caracter continuu, pe toată durata procesului în faţa instanţei la care actul este administrat ca probă.
Sancţiunea neprezentării originalului la cerere constă în înlâturarea înscrisului din probaţiune pe acest temei, ceea ce semnifică excluderea înscrisului din analiza probelor încuviinţate. Cererea instanţei de prezentare a înscrisului poate fi determinată de procedura recunoaşterii sale de cel căruia i se opune, de faptul că acesta se confruntă cu o copie greu lizibilă, de o cerere de expertizare a înscrisului, de confruntarea exactităţii copiei cu originalul etc.
Desigur, obligaţia instituită prin alin. (2) al art. 292 nu subzistă dacă partea depune chiar exemplarul original deţinut şi folosit ca probă. Se mai cuvine şi sublinierea că în unele situaţii legiuitorul impune chiar depunerea actului în original în proces (de exemplu, în procedura divorţului se depune actul de căsătorie în original; de asemenea, se depune actul original în cazul înscrierii în fals).
în cazul depunerii înscrisului în original, el va putea fi totuşi retras - dacă legea nu limitează acest drept prin dispoziţii speciale - după lăsarea la dosar a unor copii legalizate de grefierul şef al instanţei unde au fost depuse, situaţie în care este reactivată obligaţia ca partea să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei.
Retragerea înscrisului în original nu semnifică neapărat desistarea părţii de înscrisul respectiv ca probă din dosar, potrivit art. 257 NCPC, ci doar exercitarea dreptului părţii de a depune, în cadrul administrării probei cu înscrisuri, actul în original sau în copie certificată pentru conformitate sau legalizată. Retragerea înscrisului original din dosar se poate face şi temporar.
Doar înscrisurile depuse în copie - certificată pentru conformitate sau legalizată în condiţiile art. 292 alin. (4) NCPC - nu pot fi retrase, retragere care însă trebuie să fie înţeleasă doar în sens material, partea având dreptul renunţării la proba cu respectivul înscris dacă această renunţare precede încuviinţării, în caz contrar probele rămânând câştigate cauzei.