Art. 293 Noul Cod de Procedură Civilă Obligaţia părţii adverse de a prezenta înscrisul Probele Judecata

Articolul 293 şi urm. NCPC vizează situaţii în care proba cu înscrisuri încuviinţată uneia dintre părţi nu poate fi administrată prin depunerea înscrisului de către aceasta, întrucât nu se află în posesia sa.

Chiar dacă înfăţişarea înscrisului se va face prin plata costurilor necesare pentru aducerea înscrisului de către partea căreia proba i-a fost încuviinţată, anumite obligaţii în legătură cu depunerea înscrisului la dosar pot fi stabilite şi altor persoane, după cum se va vedea în dispoziţiile următoare.

Prima situaţie vizează deţinerea înscrisului (numai) de câtre cealaltă parte. Astfel,

Citește mai mult

în cazul în care una dintre părţi învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricina ce se judecă, instanţa poate ordona înfăţişarea lui.

în principiu, instanţa are posibilitatea de apreciere în acest caz numai pentru a evalua incidenţa uneia dintre situaţiile în care partea adversă poate fi scutită de această obligaţie, în condiţiile dispoziţiilor legale ce urmează.

în celelalte cazuri, atunci când condiţiile sunt îndeplinite - respectiv dacă înscrisul a fost încuviinţat părţii spre a fi administrat în cadrul probei cu înscrisuri (este înscris în legătură cu procesul), dacă partea face dovada existenţei înscrisului şi deţinerii lui de către adversar şi dacă partea formulează cererea de prezentare a înscrisului -, instanţa nu poate respinge cererea de înfăţişare a probeiw, ceea ce nu exclude însă ca măsura înfăţişării înscrisului de către cel care îl deţine să poată fi dispusă şi din oficiu, dacă instanţa poate determina circumstanţele de fapt care să o justifice, chiar în lipsa cererii părţii interesate în administrarea lui.

Aşadar, partea căreia i-a fost încuviinţată proba cu respectivul înscris şi care, în mod obişnuit are şi obligaţia de a prezenta înscrisul, va putea obţine obligarea celeilalte părţi numai dacă dovedeşte existenţa înscrisului cu acel conţinut şi deţinerea sa de către adversar.

Considerăm că, fără dovedirea acestor elemente, sub aspectul consecinţelor procesuale pe care neprezentarea înscrisului le implică, este excesiv ca instanţa să încuviinţeze cererea de înfăţişare a înscrisului sub efectul art. 295 (de exemplu, instanţa a stabilit în sarcina pârâtului obligaţia prezentării unui înscris probator încuviinţat reclamantului, fără a verifica existenţa sau deţinerea înscrisului de către pârât; nedepunerea înscrisului de către pârât ar atrage împotriva acestuia o prezumţie de recunoaştere a afirmaţiilor reclamantului bazate pe acel înscris, ceea ce este excesiv, întrucât această obligaţie nu ar fi putut fi executată).

Această măsură va fi dispusă prin încheiere, desigur după punerea sa în discuţia contradictorie a părţilor, eventual după ce partea care formulează cererea de prezentare a înscrisului de către adversar a demonstrat cu probe (a căror incidenţă în proces, impusă de aceste circumstanţe excepţionale, va fi evaluată distinct de procesul probator pro-priu-zis) îndeplinirea celor trei elemente care justifică luarea măsurii.

în orice caz, instanţa nu va putea respinge cererea de înfăţişare a înscrisului de către cealaltă parte dacă:

(1] Pentru opinia conform căreia această chestiune va putea fi analizată chiar premergător încuviinţării probei, a se vedea şi M. Tâbârca, Drept procesual civil, voi. I, 2008, p. 554.

A se vedea şi V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, op. cit., 2011, p. 265.

a) înscrisul este comun porţilor din proces (în acest caz, obligaţia de depunere a înscrisului pentru administrarea probei incumbă şi adversarului, în mod direct);

b) însăşi porteo adversa s-a referit în proces la acest înscris (aceasta prezumă neinci-denţa art. 294, care justifică caracterul secret al actului);

c) potrivit legii, partea adversa este obligata sâ înfăţişeze înscrisul.