Art. 302 Noul Cod de Procedură Civilă Obligaţia de verificare a înscrisului Probele Judecata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 302
Obligaţia de verificare a înscrisului
(1) Când una dintre persoanele menţionate la art. 301 contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaşte, instanţa va proceda la verificarea înscrisului prin:
1. compararea scrierii şi semnăturii de pe înscris cu scrierea şi semnătura din alte înscrisuri necontestate;
2. expertiză;
3. orice alte mijloace de probă admise de lege.
(2) În acest scop, preşedintele completului de judecată va obliga partea căreia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa părţi din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoaştere a scrierii sau semnăturii.
| ← Art. 301 Noul Cod de Procedură Civilă Recunoaşterea sau... | Art. 303 Noul Cod de Procedură Civilă Procedura de verificare... → |
|---|
Instanţa nu poate refuza iniţierea verificării de scripte cu argumentul premergător că nu are îndoială asupra veridicităţii înscrisului decât:
a) în măsura în care înscrisul a fost verificat anterior asupra aceloraşi aspecte (de exemplu, instanţa poate refuza verificarea scriptelor referitoare la contestaţia privind semnătura de pe înscris dacă o expertiză judiciară anterior finalizată în proces a avut ca obiect
Citește mai mult
aceste verificări);b) pentru argumente de ordin procedural, cum ar fi tardivitatea contestării, inadmisibilitatea formulării sale pentru prima dată în căile de atac când actul a fost anterior administrat ori pentru argumentul că înscrisul nu a fost încuviinţat ca probă în cauză etc.
în schimb, instanţa va putea sâ revină asupra obligaţiei de realizare a verificării dacă, după formularea contestaţiei în condiţiile art. 301 NCPC, partea care îl opune arată că renunţă la probă, însă renunţarea trebuie să fie neechivocă (în acest sens, nu ne însuşim considerentul că „având în vedere că pârâta a contestat înscrisul, arătând că este necorespunzător în ceea ce priveşte suma menţionată ca împrumutată, iar reclamantul a recunoscut la interogatoriu că a împrumutat o altă sumă, răspunsul trebuia interpretat în sensul că partea a acceptat înlăturarea înscrisului sub acest aspect"'11).
2. Procedura verificării. Ca incident de administrare a probei cu înscrisuri, verificarea de scripte trebuie făcută de către instanţa de judecată, în mod nemijlocit.
Constatând contestarea înscrisului în condiţiile art. 301, instanţa va trebui să stabilească metoda de verificare a înscrisului, luând măsurile corespunzătoare când este cazul, dacă nu poate face verificarea chiar la termenul la care contestaţia a fost formulată.
Metodele de cercetare în procedura verificării de scripte sunt următoarele:
a) compararea scrierii şi semnăturii de pe înscris cu scrierea şi semnătura din alte înscrisuri necontestate. Metoda comparativă presupune existenţa la dosar şi a altor înscrisuri necontestate (piese de comparaţie) pe care instanţa le confruntă cu înscrisul tăgăduit, în privinţa părţilor ori elementelor contestate. Poate fi realizată şi prin compararea părţilor contestate cu cele necontestate din acelaşi înscris ori chiar prin solicitarea adresată părţilor de a prezenta mostre comparative a căror autenticitate aceştia nu şi-o contestă;
b) expertiza. Instanţa va putea ordona expertizarea grafoscopică a înscrisului ori o altă expertiză criminalistică, de specialitate IT ori de altă specialitate, după caz, luând toate măsurile procedurale adecvate administrării acesteia.
De exemplu, atunci când semnarea actului făcută prin punere de deget a fost contestată de succesor, singură probă care ar fi putut clarifica litigiu a fost o expertiză criminalistică; sau, dacă înscrisul este stocat pe suport informatic trebuie verificat modul de generare a înscrisului în softul informatic respectiv etc.;
c) orice alte mijloace de probă admise de lege. Partea ar putea fi inclusiv interogată asupra autenticităţii ori scrierii sau, dacă înscrisul provine de la un terţ, acesta ar putea fi citat ca martor pentru verificarea autenticităţii actului.
Metodele nu sunt exclusive, legiuitorul arătând că verificarea se poate face prin orice alte mijloace de probă admise de lege. Aceasta presupune că instanţa poate să recurgă la obligarea celui căruia scrierea ori semnătura contestate îi sunt atribuite la semnarea sau scrierea după dictare a unor părţi ale înscrisului, aceste specimene urmând să fie ataşate la dosar.
3. Refuzul de a scrie ori de a semna în faţa instanţei. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoaştere a scrierii sau a semnăturii, textul alin. (2) al art. 302 instituind o prezumţie simplă, a cărei greutate instanţa o va aprecia în cadrul evaluării probelor.
Considerăm însă că partea căreia i se cere să semneze sau să scrie în scop comparativ trebuie să exprime un refuz neîndoielnic pentru activarea prezumţiei, chiar dacă nu este expres.
De asemenea, credem că partea îndatorată să se prezinte pentru prezentarea mostrelor de scriere nu poate fi considerată decăzută, în cursul cercetării judecătoreşti, din obligaţia de a se prezenta, scrie sau semna în faţa instanţei în scopul epuizării verificării [alin. (2) instituie în sarcina acesteia o obligaţie, iar nu un drept]. Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti - perioadă afectată şi administrării probelor - partea ar putea să se prezinte în instanţă în vederea realizării scriptelor comparative până la dezbateri.
Instanţa nu va putea refuza părţii îndeplinirea acestei obligaţii, chiar dacă ar putea aplica anumite sancţiuni atrase de conduita sa procesuală, în afară de cazul în care autenticitatea înscrisului a fost deja verificată printr-un alt mijloc, iar instanţa s-a considerat lămurită (de exemplu, printr-o expertiză grafoscopică).