Art. 391 Noul Cod de Procedură Civilă Completarea sau refacerea unor probe Dezbaterea în fond a procesului Judecata

Legiuitorul nu exclude posibilitatea ca, după terminarea cercetării, până la dezbaterile în fond, instanţa să dispună, la cererea părţilor sau din oficiu, completarea ori refacerea unor probe.

Condiţia pentru încuviinţarea administrării unor probe, în conformitate cu art. 391, este aceea ca necesitatea completării sau refacerii sâ rezulte din dezbateri.

întrucât după terminarea cercetării procesului nu au avut loc alte dezbateri, se poate deduce că legiuitorul se referă la eventualele susţineri din notele scrise depuse în conformitate cu prevederile art. 244, precum şi la dezbaterile

Citește mai mult

contradictorii purtate în temeiul art. 390.

Nu sunt vizate dezbaterile din cadrul cercetării procesului, deoarece părţile ar fi putut formula o solicitare de probe noi până la terminarea cercetării, în condiţiile art. 254 alin. (2) pct. 2, fiind posibil şi ca judecătorul să nu declare încheiată cercetarea procesului, punând în discuţie, din oficiu, necesitatea administrării de noi dovezi. Evident, nu poate fi vorba nici despre dezbaterile în fond, întrucât din momentul deschiderii acestora nu este posibilă formularea de cereri ori apărări noi.

Aşadar, dacă părţile solicită probe noi pe care le-ar fi putut administra în etapa cercetării procesului (cu atât mai mult dacă probele noi solicitate au fost deja respinse în acea fază), fără să fi intervenit elemente noi, instanţa va respinge cererea formulată în temeiul art. 391.

Această etapă fiind ulterioară celei a cercetării procesului, în care se presupune că au fost administrate toate probatoriile necesare dezlegării în fond a procesului, administrarea probelor trebuie să aibă un caracter excepţional, urmând a fi încuviinţată pentru motive temeinice, în vederea soluţionării cererilor, excepţiilor sau apărărilor vizate de art. 390.

Indicarea expresă în art. 391 a măsurilor care pot fi adoptate delimitează ipoteza avută în vedere de către legiuitor, anume aceea în care probele au fost propuse în condiţiile art. 254 alin. (l)-(2) şi deja administrate în faza cercetării procesului.

Referindu-se la „completarea" probelor, legiuitorul vizează dovezi suplimentare, iar prin „refacerea" probelor are în vedere readministrarea acestora, pentru motivele arătate anterior, şi nu pentru nerespectarea dispoziţiilor legale la momentul administrării dovezii în etapa cercetării procesului, astfel cum ar sugera termenul de „refacere", deoarece eventualele neregularităţi ar fi trebuit invocate până la terminarea cercetării, conform art. 247 alin. (2).

Ipoteza din art. 391 este diferită şi de cea reglementată în art. 386, chiar dacă, în esenţă, ambele norme prevăd posibilitatea completării ori a refacerii unor probe în etapa prealabilă dezbaterilor în fond. Articolul 386 se referă la situaţia de excepţie în care probele au fost administrate prin intermediul avocaţilor, iar administrarea de probe noi ori refacerea unei dovezi de către instanţă se poate face pentru motive temeinice, principiul nemijlocirii nefiind un argument de neglijat. Or, art. 391 are în vedere situaţia în care probele au fost administrate de către instanţă însăşi, în cadrul cercetării procesului.