Art. 407 Noul Cod de Procedură Civilă Efectele renunţării Renunţarea la judecată Unele incidente procedurale

1. Enunţarea efectelor. Această normă nou introdusă în cod reglementează efectele renunţării la judecată în cazul coparticipării procesuale active şi pasive, precum şi asupra cererilor incidentale, reflectând opiniile constant exprimate în doctrină şi în practica instanţelor.

Renunţarea la judecată produce numai efecte procedurale, drepturile părţilor rămânând neatinse, astfel încât reclamantul va putea introduce o nouă cerere de chemare în judecată, pentru valorificarea aceluiaşi drept subiectiv, dacă dreptul de a obţine condamnarea pârâtului nu s-a prescris. Reclamantul este îndreptăţit să

Citește mai mult

promoveze o nouă cerere, fără a i se putea opune autoritatea lucrului judecat a hotărârii prin care s-a luat act de renunţarea la judecată.

Prin renunţare, are loc stingerea procesului civil, părţile fiind plasate în poziţia anterioară promovării acţiunii, ca şi cum nu ar fi exercitat niciodată acţiunea în justiţie. Desistarea reclamanţilor are ca efect stingerea efectelor pe care le-a produs introducerea acelei acţiuni, o eventuală încheiere interlocutorie pronunţată în acel dosar devenind caducă, fără ca reclamanţii să se poată prevala de efectele acesteia într-un nou proces (de exemplu, o încheiere de admitere în principiu într-o cerere de partaj).

2. Coparticiparea procesuală

2.1. Cazul coparticipării procesuale active. Deoarece renunţarea la judecată este un act individual, renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi nu produce niciun efect faţă de ceilalţi reclamanţi, care doresc să continue judecata.

Articolul 407 foloseşte noţiunea de opozabilitate în privinţa renunţării unuia dintre reclamanţi faţă de ceilalţi reclamanţi pentru a sublinia independenţa procesuală a acestor părţi în ceea ce priveşte actul procesual de dispoziţie al renunţării la judecată, în realitate, legiuitorul a vizat efectele renunţării, de natura celor menţionate în cadrul reglementării regimului juridic al coparticipării procesuale din art. 60 NCPC - cu referire generică la orice act de procedură îndeplinit de către unul dintre reclamanţi -, respectiv dacă actul profită celorlalţi reclamanţi ori vatămă interesele acestora.

Actele procesuale de dispoziţie ale unuia dintre reclamanţi nu produc niciun efect, indiferent de natura coparticipării procesuale, respectiv voluntară sau forţată, întrucât nu se face o asemenea distincţie în art. 407. Această normă instituie, aşadar, o derogare de la dispoziţiile art. 60 NCPC, potrivit cărora, în cazul litisconsorţiului activ necesar, actele de procedură îndeplinite numai de către unii dintre reclamanţi profită celorlalţi reclamanţi. Chiar dacă, în urma renunţării la judecată, această coparticipare forţată nu mai există (părţile poziţionându-se în situaţia în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost exercitată acţiunea în justiţie, după cum s-a arătat anterior), hotărârea pronunţată în fond numai cu privire la reclamanţii care au ales să continue judecata este opozabilă reclamanţilor renunţători, însă doar dacă hotărârea este favorabilă.

O aplicaţie a acestei reguli este cea din art. 643 alin. (2) NCC, referitoare la cereri în materie de coproprietate (care pot fi formulate în prezent şi de către un singur coproprietar, fără a fi respinse ca inadmisibile), legiuitorul prevăzând că hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul comunităţii profită tuturor coproprietarilor, în timp ce hotărârile judecătoreşti defavorabile unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari.

2.2. Cazul coparticipării procesuale pasive. Renunţarea la judecată a reclamantului faţă de unul din pârâţi nu produce niciun efect faţă de ceilalţi pârâţi, după cum rezultă expres din art. 407 alin. (2), judecata continuând în privinţa pârâţilor faţă de care nu s-a renunţat.

3. Situaţia cererilor incidentale. După cum s-a arătat constant în doctrină şi în juris-prudenţă, chiar în lipsa unei prevederi exprese în codul anterior, renunţarea reclamantului la judecată nu afectează o eventuală cerere de intervenţie principală sau o cerere reconvenţională.

întrucât cererile accesorii nu au un caracter de sine-stătător, urmează a fi respinse în cazul renunţării exprese doar la capătul principal de cerere, deoarece renunţarea implică şi renunţarea la judecata cererii accesorii. Astfel, reclamantul renunţător nu poate pretinde cheltuielile de judecata ocazionate de proces.