Art. 510 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă Revizuirea Căile extraordinare de atac
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Căile extraordinare de atac
SECŢIUNEA a 3-a
Revizuirea
Căile extraordinare de atac
SECŢIUNEA a 3-a
Revizuirea
Art. 510
Instanţa competentă
(1) Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
(2) În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.
(3) În cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu va opera prorogarea competenţei.
| ← Art. 509 Noul Cod de Procedură Civilă Obiectul şi motivele... | Art. 511 Noul Cod de Procedură Civilă Termen de exercitare... → |
|---|
Soluţia este similară cu cea din reglementarea anterioară, respectiv art. 323 alin. (1) CPC 1865, în sensul că instanţa competentă este cea a cărei hotărâre se atacă, instanţă la care se şi introduce cererea de revizuire, fără precizarea că este cea la care hotărârea a rămas definitivă, precizare care nu îşi mai
Citește mai mult
avea sensul în actualul context.Potrivit jurisprudenţei create în aplicarea art. 323 CPC 1865, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv, în cazul acelor motive care pot viza doar hotărâri date asupra fondului sau care evocă fondul, instanţei care s-a pronunţat pe fondul litigiului. Instanţa care va judeca cererea de revizuire va trebui să respecte compunerea în complet de un judecător, de doi judecători în apel sau trei în recurs, similar cauzei în care a fost pronunţată hotărârea atacată.
în ceea ce priveşte alcătuirea instanţei, spre deosebire de reglementarea din art. 24 CPC 1865, art. 41 alin. (1) NCPC prevede, printre cazurile de incompatibilitate, pe acela că judecătorii care au pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu pot lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în revizuire.
2. Excepţia. Alineatul (2) al art. 510 prevede competenţa de soluţionare a cererii de revizuire motivate pe existenţa contrarietăţii de hotărâri. Spre deosebire de reglementarea anterioară, care atribuia această competenţă instanţei ierarhic superioare instanţei - dacă era una singură - sau, după caz, instanţelor care pronunţaseră hotărârile potrivnice, actualul cod prevede că instanţa competentă este aceea mai mare în grad faţa de instanţa care a pronunţat prima hotărâre, a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată.
Dezavantajul vechii reglementări era acela că pentru soluţionarea unor cereri de revizuire relativ simple - din moment ce motivul de revizuire prevăzut de pct. 8 presupune strict verificarea autorităţii de lucru judecat şi, după caz, anularea celei de-a doua hotărâri - era atrasă competenţa unor instanţe cu mai multe grade superioare decât cele care pronunţaseră hotărârile potrivnice. De exemplu, pentru două judecătorii din circumscripţiile unor curţi de apel diferite, instanţa superioară în grad amândurora fiind chiar înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta din urmă soluţiona cererile de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 CPC 1865.
Potrivit actualei reglementări, dacă prima hotărâre a fost dată de o judecătorie, iar cea de-a doua de către o curte de apel, instanţa care va judeca cererea de revizuire va fi tribunalul ierarhic superior judecătoriei respective.
S-ar putea obiecta că nu este firesc ca o instanţă să aibă competenţa de a cenzura şi anula o hotărâre dată de o instanţă mai mare în grad, însă acest neajuns este compensat de împrejurarea că hotărârea dată în revizuire pentru motivul prevăzut de pct. 8 este supusă recursului, conform art. 513 alin. (6) NCPC, adică unui control efectuat de un complet de trei judecători.
Prin excepţie, atunci când una dintre instanţele care a pronunţat hotărârile potrivnice definitive este înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit alin. (2) teza a ll-a al art. 510, cererea de revizuire se va judeca de către înalta Curte. Această reglementare exclude posibilitatea ca o hotărâre a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie verificată şi anulată de un tribunal sau de o curte de apel.
3. Competenţe diferite. Prin alin. (3) al art. 510 s-a formalizat regula conform căreia, în cazul în care se introduce revizuire pentru mai multe motive dintre cele reglementate de art. 509, care ar atrage competenţa unor instanţe diferite, nu operează prorogarea de competenţă.
Această soluţie fusese deja adoptată constant în jurisprudenţa de sub imperiul vechiului cod, care a statuat că, în ipoteza descrisă anterior, nu va opera prorogarea de competenţă, ci fiecare instanţă va soluţiona cererea în legătură cu motivul pentru care este competentă. Aceasta, deoarece este vorba despre o normă de competenţă materială imperativă, de la care nu se poate deroga, chiar în cazul în care prin cerere se invocă mai multe motive, ce atrag competenţe diferite.
Textul are în vedere ipoteza în care revizuirea priveşte una şi aceeaşi hotărâre, dar, alături de motive care ar atrage competenţa instanţei care a pronunţat-o, se invocă şi contrarietatea cu o altă hotărâre, ceea ce atrage competenţa instanţei ierarhic superioare, fie celei a cărei hotărâre se cere a fi revizuită, fie unei alte instanţe care a pronunţat o hotărâre anterioară potrivnică. în atare situaţie, instanţa greşit sesizată pentru unul sau o parte din motive îşi va declina parţial competenţa judecării cererii de revizuire, pentru acel sau acele motive, în favoarea instanţei competente.
Acelaşi text ar mai putea avea în vedere şi ipoteza în care se formulează o cerere de revizuire pentru motive diferite, dintre care unele privesc hotărârea instanţei de recurs, iar altele pe cea a instanţei de apel, pronunţată în aceeaşi cauză.
Şi în această situaţie, instanţa sesizată - fie cea de recurs, fie cea de apel - ar trebui să constate că o parte din motive privesc, în realitate, hotărârea unei alte instanţe şi să îşi decline în parte competenţa, nu să se pronunţe ea însăşi asupra revizuirii în întregul său, fie chiar şi în sensul de a o constata parţial inadmisibilă, pentru motive care nu privesc hotărârea dată de respectiva instanţă.
Pentru situaţia în care apar modificări legislative privitoare la competenţă, s-a decis pe cale jurisprudenţială, printr-o decizie în interesul legii, că, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac de retractare, competenţa va rămâne câştigată instanţei care a pronunţat hotărârea, chiar dacă, urmare a unei modificări legislative intervenite ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, competenţa soluţionării cauzei în recurs aparţine altei instanţe.
4. Constituţionalitate. Fiind sesizată cu controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor art. 323 alin. (1) CPC 1865, Curtea Constituţională a stabilit că acestea sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi ale art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil din Constituţie. Faptul că soluţionarea cererii de revizuire este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată îşi găseşte justificarea în caracterul de cale extraordinară de retractare al revizuirii, în cadrul căreia se analizează aspecte de fapt, necunoscute şi care nu au putut fi luate în considerare la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, iar în ceea ce priveşte respectarea exigenţelor impuse de art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, în special la judecarea cauzei de către o instanţă imparţială, Curtea a motivat decizia de constituţionalitate prin aceea că pe calea revizuirii nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea judecă şi cererea de revizuire nu este de natură să influenţeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea revizuirii sunt diferite de cele examinate în fond, fiind necunoscute la data pronunţării hotărârii atacate.