Art. 917 Noul Cod de Procedură Civilă Calitatea procesuală activă Dispoziţii comune

1. Controverse doctrinare anterioare. Textul are caracter de noutate, neexistând o prevedere similară în reglementarea anterioară; mai mult, instituirea acestei norme are ca scop eliminarea unor controverse doctrinare şi jurisprudenţiale clasice. Astfel, având în vedere caracterul strict personal al acţiunii de divorţ, în literatura de specialitate anterioară s-a pus problema dacă interzisul judecătoresc, aflat în momente de luciditate, poate sau nu să declanşeze acţiunea de divorţ, cât timp nici tutorelui nu îi este recunoscut acest drept, rezultând două opinii divergente.

în doctrina mai

Citește mai mult

veche s-a subliniat că există uneori împrejurări în care ocrotirea incapabilului impune desfacerea căsătoriei sale (mai ales când celălalt soţ îl maltratează) şi, în consecinţă, s-a propus ca tutorele să aibă posibilitatea de a cere divorţul pentru soţul interzis.

2. Regula. Acţiunea de divorţ are un caracter strict personal, astfel că, de principiu, nimeni nu o poate exercita în locul soţului reclamant, iar ca pârât nu poate fi chemat decât celălalt soţ; prin urmare, legitimarea procesuala în promovarea acţiunii de divorţ aparţine numai soţilor. Nu pot promova această acţiune creditorii soţilor, pe cale acţiunii oblice, şi nici procurorul.

3. Excepţia. Cel de-al doilea alineat al art. 917 NCPC stabileşte o excepţie care derogă în parte de la regula înscrisă în primul alineat, stabilind că cererea de divorţ poate fi făcută şi prin reprezentant legal de către soţul care este pus sub interdicţie judecătorească sau personal, dar numai în ipoteza în care dovedeşte că are discernământul neafectat.

Presupunem că o astfel de situaţie este extrem de rară în practică, fiind puţin probabil ca un interzis judecătoresc (prin hotărâre definitivă de punere sub interdicţie) să îşi revină din starea care a determinat ridicarea capacităţii sale civile, de aşa manieră încât să îşi redobândească deplin discernământul. însă, cum legiuitorul a prevăzut expres o asemenea posibilitate în art. 177 Noul Cod Civil şi art. 942 NCPC, era firesc să prevadă şi în materia divorţului o asemenea situaţie excepţională. Defacto, acest text nu schimbă calitatea procesuală, care aparţine exclusiv soţilor, ci vizeazâ exclusiv instituţia reprezentării (care este subsecventă calităţii procesuale), instituind şi posibilitatea ca divorţul să fie cerut nu doar personal (adică în mod direct, nemijlocit, de persoana care justifică legitimarea procesuală), ci şi prin reprezentantul sau legal (tutore).

Astfel, ipoteza avută în vedere de legiuitor la inserarea normei din art. 917 alin. (2) NCPC este aceea a admisibilităţii introducerii acţiunii de către soţul pus sub interdicţie aflat în momente de luciditate. în doctrină s-a arătat că, „dacă am răspunde negativ la problema admisibilităţii acţiunii de divorţ introduse de interzisul judecătoresc, incapacitatea de exerciţiu a acestuia s-ar transforma într-o incapacitate de folosinţa".

în ipoteza în care, ulterior introducerii cererii de divorţ, soţul reclamant îşi pierde luciditatea, el va fi reprezentat în faţa instanţei de către tutore, potrivit art. 920 NCPC. Tot astfel, soţul interzis, dacă se află în momente de luciditate, poate formula o cerere reconvenţională la acţiunea soţului reclamant. în ce-l priveşte pe alienatul neinterzis, chiar internat, el va putea introduce cererea de divorţ, fiind prezumat că are capacitate de exerciţiu. Cum art. 920 NCPC nu distinge, deducem că, pe parcursul judecăţii, soţul interzis, indiferent dacă este reclamant sau pârât, poate fi reprezentat de tutore. în oricare dintre ipotezele mai sus enunţate, atunci când instanţa constată, pe parcursul judecăţii, că reclamantul sau pârâtul-reclamant, din cauza bolii, nu poate să îşi apere corespunzător interesele, poate solicita numirea unui curator care să îl reprezinte [în condiţiile art. 58 NCPC].

în cazul în care un soţ este dispărut, celălalt soţ poate introduce cerere de divorţ, citarea pârâtului făcându-se prin publicitate.

Noul Cod civil interzice divorţul prin acordul soţilor numai m cazul în care unul dintre soţi este pus sub interdicţie [art. 374 alin. (2) Noul Cod Civil].