Art. 92 Noul Cod de Procedură Civilă Modalităţi de participare Participarea Ministerului Public în procesul civil
| Comentarii |
|
Participarea Ministerului Public în procesul civil
Art. 92
Modalităţi de participare
(1) Procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
(2) Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii.
(4) Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.
(5) Procurorul poate să ceară punerea în executare a oricăror titluri executorii emise în favoarea persoanelor prevăzute la alin. (1).
(6) În toate cazurile, Ministerul Public nu datorează taxe de timbru şi nici cauţiune.
| ← Art. 91 Noul Cod de Procedură Civilă Dispoziţii speciale... | Art. 93 Noul Cod de Procedură Civilă Efecte faţă de... → |
|---|
Totodată, procurorul nu are poziţia procesuală de parte în proces, întrucât acesta nu este adversarul vreuneia dintre părţile aflate în
Citește mai mult
litigiu, fiind străin de pretenţiile lor. împrejurarea că procurorul poate fi recuzat şi este dator să se abţină, în cazurile prevăzute de lege, constituie un argument în sprijinul opiniei că acesta nu poate fi considerat parte în proces, fiind de neconceput ca o parte să poată recuza o altă parte sau ca o parte să determine constituirea instanţei. Apreciem însă că în măsura în care procurorul porneşte acţiunea civilă, în condiţiile art. 92 alin. (1) NCPC, acesta va fi considerat parte în proces.în concluzie, procurorul este acel participant în procesul civil care reprezintă interesele societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţia României, fiind considerat parte în proces numai în ipoteza în care porneşte acţiunea civilă.
Argumentul decisiv privind poziţia procurorului în procesul civil îl constituie faptul că, în actuala reglementare, participarea Ministerului Public în procesul civil a fost eliminată din titlul referitor la părţi, în care era aşezat de legiuitorul codului anterior, în prezent făcând parte din titlul privitor la participanţii în procesul civil. Ca atare, capitolul destinat părţilor (Capitolul II din Titlul II) este separat de capitolul conferit participării Ministerului Public în procesul civil (Capitolul III din Titlul II).
Trebuie menţionat, ca regulă, că prin participarea procurorului în procesul civil legea are în vedere participarea Ministerului Public, printr-unul dintre parchetele ce îl constituie.
2. Formele participării procurorului în procesul civil
2.1. Pornirea acţiunii civile. Potrivit art. 92 alin. (1) NCPC, procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Textul acestui articol nu a fost modificat faţă de cel al art. 45 alin. (1) CPC 1865.
în privinţa acestei prevederi legale, prin care se conferă procurorului dreptul de a declanşa procesul civil, se impun următoarele precizări:
a) dreptul procurorului de a porni orice acţiune civilă vizează în fapt dreptul Ministerului Public, printr-unul dintre parchetele ce îl constituie, de a formula o cerere de chemare în judecatâ, în numele unei persoane, şi de a o deduce spre soluţionare instanţelor judecătoreşti;
b) procurorul poate pune în mişcare acţiunea civilă numai în anumite cazuri expres prevăzute de lege, iar nu în orice situaţie. Astfel, procurorul are dreptul legal de a promova acţiunea civilă numai pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor (cererea de deschidere a tutelei minorului - art. 110 NCC; cererea de punere sub interdicţie judecătorească sau de ridicare a acesteia - art. 164 şi art. 177 NCC), precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege [spre exemplu, cererea de încetare a activităţii partidului politic şi de radiere a acestuia din registrul partidelor politice - art. 26 alin. (1) şi, respectiv, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 privind partidele politice, republicată; cererea în anularea unui act juridic încheiat de minor sau de persoana pusă sub interdicţie judecătorească, în ipoteza în care actul s-a încheiat fără autorizarea instanţei de tutelă - art. 46 alin. (3) NCC; cererile în materia contenciosului administrativ prevăzute de art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 etc.];
c) pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, procurorul poate introduce orice tip de acţiune civilă, inclusiv pe cele cu caracter strict personal, care ar fi putut fi promovate numai de către persoanele limitativ enumerate de lege [acţiunea în stabilirea maternităţii -art. 423 alin. (1), (2) şi (3) NCC; acţiunea în stabilirea paternităţii - art. 425 alin. (1) şi
(2) NCC; acţiunea în tăgada paternităţii - art. 429 NCC] sau pe cele care ar presupune o manifestare subiectivă din partea celui interesat (acţiunea în anularea căsătoriei pentru viciul de consimţământ al soţului minor - art. 298 NCC).
Potrivit art. 296 NCC, orice persoană interesată poate introduce acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei. Cu toate acestea, procurorul nu poate introduce acţiunea după încetarea sau desfacerea căsătoriei, cu excepţia cazului în care ar acţiona pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub interdicţie. Ca atare, pentru apărarea drepturilor dispăruţilor, procurorul nu ar putea introduce acţiunea menţionată după încetarea sau desfacerea căsătoriei;
d) în ipoteza în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către procuror, titularul dreptul subiectiv vizat în acţiune va fi introdus în proces, potrivit art. 93
NCPC, acesta putând efectua acte procedurale de dispoziţie sau solicita continuarea judecăţii, dacă procurorul renunţă la judecarea cererii;
e) procurorul are dreptul să renunţe Io judecarea cererii pe care a iniţiat-o, însă nu are dreptul să renunţe la dreptul subiectiv civil dedus judecăţii, întrucât nu este titularul acestuia, motiv pentru care nu poate proceda nici la încheierea unei tranzacţii cu partea chemată în judecată;
f) în măsura în care procurorul introduce acţiunea civilă, acesta nu face parte din constituirea instanţei', figurând în proces în calitate de reclamant. în această calitate, parchetul respectiv se poate prezenta în faţa instanţei (prin consilier juridic sau avocat) sau nu, opţiunea fiind la libera sa apreciere;
g) din punctul de vedere al ordinii în care instanţa acordă cuvântul în proces, procurorul care a iniţiat acţiunea va vorbi primul, urmat fiind apoi de titularul dreptului introdus în proces, iar apoi de partea adversă, potrivit art. 216 alin. (2) NCPC;
h) în toate cazurile în care procurorul introduce acţiunea, acesta nu va datora taxe de timbru şi nici cauţiune, textul art. 92 alin. (6) NCPC dublând şi completând art. 17 din Legea nr. 146/1997. Ministerul Public nu va datora nici taxele judiciare aferente căilor de atac, independent dacă a participat sau nu în calitate de iniţiator al acţiunii civile în cauza respectivă. De asemenea, cu titlu de exemplu, în cazul în care formulează cerere de suspendare a executării în cadrul unei contestaţii la executare silită, Ministerul Public nu va datora cauţiune.
2.2. Participarea la judecata acţiunii civile. Potrivit art. 92 alin. (2) NCPC, procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.
Ca atare, procurorul poate participa la judecata oricărei acţiuni civile, nu numai la soluţionarea celor pe care le poate iniţia potrivit legii.
Participarea procurorului la judecata acţiunii civile este lăsată la aprecierea sa, iar nu a instanţei de judecată, aceasta din urmă neputând suprima reprezentantului Ministerului Public acest drept, invocând, de pildă, faptul că în acţiunea în curs de soluţionare participarea sa nu ar fi necesară pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor părţii. Prin urmare, în măsura în care procurorul doreşte să participe la judecarea unei cereri, va învedera acest aspect instanţei de judecată, care, la rândul său, va lua act de participarea procurorului, menţionarea acestuia în constituirea instanţei urmând a fi făcută în partea introductivă a încheierii de şedinţă sau a practicalei hotărârii judecătoreşti.
Participarea la judecata acţiunii civile îi conferă procurorului dreptul de a pune concluzii asupra oricărui aspect litigios, precum şi de a propune probe. Procurorul nu are însă dreptul de a exercita acte procedurale de dispoziţie, întrucât nu este titularul vreunui drept subiectiv care face obiectul judecăţii sau al cererii introductive, cu excepţia, evident, a cazului în care este iniţiatorul acesteia.
Regula în materie este aceea că participarea procurorului la judecarea acţiunii civile este facultativă.
Excepţia de la această regulă este prevăzută în art. 92 alin. (3) NCPC, potrivit căruia în cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii. Ca atare, în situaţia în care legea prevede în mod expres faptul că judecata unei cereri se face cu participarea procurorului, atunci aceasta este obligatorie, iar soluţionarea cauzei trebuie să fie amânată dacă, de pildă, procurorul nu este prezent.
Expunem în continuare, cu titlu de exemplu, următoarele cereri în privinţa soluţionării cărora participarea procurorului este obligatorie:
- cererea de punere sub interdicţie judecătorească şi cererea de ridicare a interdicţiei judecătoreşti [art. 939 alin. (3) şi art. 942 alin. (1) NCPC];
- cererea de declarare a morţii, cererea de constatare a nulităţii hotărârii declarative de moarte, cererea de rectificare a datei morţii [art. 945 alin. (4), art. 948 alin. (2) şi art. 949 NCPC; este de menţionat faptul că, în reglementarea noilor coduri, nu mai există procedura de declarare a dispariţiei];
-cererea de expropriere [art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994];
- cererea de decădere din exerciţiul drepturilor părinteşti [art. 508 alin. (2) NCC];
- cererile în materie de adopţie [art. 76 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată];
- cererile privind stabilirea măsurilor de protecţie specială menţionate în Legea nr. 272/2004 [art. 125 alin. (1) din lege];
- cererea de înregistrare tardivă a naşterii [art. 18 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, republicată];
- cererea de anulare, modificare sau completare a actelor de stare civilă [art. 57 alin. (2) din Legea nr. 119/1996; este de menţionat că cererea de rectificare a actelor de stare civilă nu este de competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, ci a primarului, potrivit art. 58 din Legea nr. 119/1996].
în măsura în care legea prevede în mod expres participarea procurorului la judecată, acesta va intra în constituirea instanţei, spre deosebire de situaţia în care procurorul a introdus acţiunea civilă, caz în care acesta are calitatea de reclamant.
Dacă un parchet a introdus o acţiune civilă pentru care legea prevede în mod expres participarea obligatorie a procurorului, ne aflăm în situaţia în care participarea procurorului la procesul civil îmbracă două forme: prima formă vizează calitatea acestuia de iniţiator al acţiunii civile, caz în care figurează în proces pe poziţia de reclamant, putându-se prezenta sau nu la proces; a doua formă priveşte calitatea sa de persoană care intră în constituirea instanţei, a cărei prezenţă este obligatorie la fiecare termen de judecată. în ipoteza descrisă anterior, chiar şi în cazul în care parchetele sunt aceleaşi, reprezentanţii care vor participa la judecată în numele parchetului respectiv sunt distincţi. în timp ce în prima formă de participare, parchetul poate fi reprezentat prin consilier juridic sau avocat, în cea de-a doua formă, parchetul va fi reprezentat obligatoriu printr-un procuror desemnat în acest scop, cu menţiunea că nu este necesar ca la fiecare termen de judecată să participe unul şi acelaşi procuror.
în măsura în care procurorul a lipsit de la vreunul dintre termenele de judecată acordate în cauza, în care participarea şi punerea concluziilor acestuia erau obligatorii, sancţiunea ce intervine este nulitatea hotărârii, aceasta fiind pronunţată cu încălcarea normelor juridice privind constituirea instanţei.
Instanţa de judecată nu este ţinută de concluziile procurorului, aceasta putându-le valorifica sau, dimpotrivă, combate prin soluţia pronunţată, instanţa fiind legată numai de participarea şi de punerea concluziilor de către procuror, în situaţia în care acestea sunt obligatorii.
Potrivit art. 216 alin. (2) teza a ll-a NCPC, reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urmă, în afară de cazul când a pornit acţiunea, când va vorbi primul.
2.3. Exercitarea căilor de atac. în conformitate cu art. 92 alin. (4) NCPC, procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la
alin. (1), chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.
Noul Cod de procedură introduce în privinţa dreptului procurorului de a exercita calea de atac o modificare semnificativă faţă de reglementarea anterioară, potrivit căreia procurorul putea, în condiţiile prevăzute de lege, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri [art. 45 alin. (5) CPC 1865].
Ca atare, în prezent, procurorul nu mai poate ataca orice fel de hotărâre, în orice tip de acţiune civilă, independent dacă a participat sau nu la judecata acesteia.
Procurorul poate exercita caile de atac prevăzute de lege numai în următoarele două cazuri:
a) ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, când se prevede dreptul procurorului de a introduce acţiune civilă, independent dacă acest drept a fost exercitat de procuror în concret (dacă a introdus sau nu acţiunea civilă soluţionată prin hotărârea judecătorească atacată);
b) atunci când a participat la judecatâ, independent dacă participarea sa era sau nu obligatorie potrivit legii.
Prin urmare, în măsura în care procurorul nu avea posibilitatea să promoveze acţiunea civilă introdusă de reclamant şi nici nu a participat la judecată, participarea sa nefiind obligatorie, procurorul nu are dreptul să atace hotărârea pronunţată în cauză, o eventuală cale de atac exercitată urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
Este de menţionat însă că, în măsura în care participarea procurorului la judecata în faţa primei instanţe era obligatorie, iar aceasta nu s-a realizat, chiar dacă acţiunea nu este una dintre cele vizate de art. 92 alin. (1) NCPC, procurorul poate exercita calea de atac împotriva hotărârii pronunţate cu nelegala alcătuire a instanţei.
Ca atare, apreciem că cele două cazuri prevăzute de lege ar trebui completate cu cel de-al treilea caz, şi anume atunci când participarea procurorului era obligatorie potrivit legii şi acesta nu a luat parte la judecată.
Potrivit art. 468 alin. (4) NCPC, pentru procuror, termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii. La aceste dispoziţii legale face trimitere şi art. 485 alin. (1) teza a ll-a NCPC privitor la termenul de recurs.
Prevederea legală menţionată în precedent se justifică prin prisma împrejurării că numai în situaţia în care procurorul a participat la judecată, acestuia i se comunică hotărârea judecătorească, o interpretare contrară conducând la concluzia nefirească ca în orice proces civil hotărârea să fie comunicată Ministerului Public.
Hotărârea judecătorească i se comunică Ministerului Public, dacă a participat la judecată, independent dacă participarea şi concluziile sale erau obligatorii potrivit legii.
în materia recursului în interesul legii, art. 514 NCPC conferă calitate procesuală în promovarea acestuia şi procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei.
Din moment ce procurorul poate exercita calea de atac pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor enumerate la art. 92 alin. (1) NCPC, rezultă că în măsura în care persoana respectivă nu ar avea ea însăşi interes să atace hotărârea pronunţată în cauză, nici procurorul nu trebuie să exercite calea de atac, neexistând în concret un drept ce ar trebui apărat. Spre exemplu, dacă pârâtul minor nu a fost legal citat în etapa judecării cauzei în primă instanţă şi nici nu i s-a comunicat cererea de che
mare în judecată, acesta neavând cunoştinţă de proces şi, ca atare, nefiindu-i ocazionate cheltuieli de judecată, iar prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, calea de atac exercitată de Ministerul Public, prin care critică hotărârea primei instanţe pentru nelegala citare a pârâtului minor, va fi respinsă ca nefondată, întrucât, neexistând un interes concret al minorului de apărat în cauză, dreptul procurorului de a exercita calea de atac nu are temei.
2.4. Cererea de punere în executare a titlurilor executorii. Potrivit art. 92 alin. (5) NCPC, procurorul poate să ceară punerea în executare a oricăror titluri executorii emise în favoarea persoanelor prevăzute la alin. (1).
Spre deosebire de art. 45 alin. (5) CPC 1865, potrivit căruia procurorul putea să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor la care se referă primul alineat al art. 45 CPC 1865, noul cod extinde posibilitatea procurorului de a solicita punerea în executare şi a altor titluri executorii, care nu sunt hotărâri judecătoreşti.
Ca atare, procurorul poate solicita punerea în executare a oricăror titluri executorii (hotărâri judecătoreşti, bilete la ordin, contracte de asistenţă juridică, contracte de credit etc.), numai dacă sunt în favoarea minorilor; persoanelor puse sub interdicţie judecătorească sau dispăruţilor.
Legea nu prevede drept condiţie suplimentară pentru existenţa dreptului procurorului de a solicita punerea în executare a titlurilor executorii obligativitatea participării acestuia la judecata procesului în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească respectivă, cu atât mai mult că restul titlurilor executorii, ce nu sunt hotărâri judecătoreşti, nu presupun un proces judiciar.
în lipsa unei dispoziţii derogatorii, apreciem că participarea procurorului în această etapă a procesului va urma regulile instituite de Cartea a V-a din cod, care se vor aplica în mod corespunzător. Creditorul, titularul dreptului ce se valorifică pe cale silită, poate exercita acte de dispoziţie cu privire la executarea demarată.
Ministerul Public are posibilitatea de a exercita contestaţie la executare şi cerere de întoarcere a executării silite numai în măsura în care este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor. Chiar dacă cele două cereri specificate anterior nu au fost exercitate de procuror, acesta are dreptul de a participa la judecarea lor, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.