Art. 979 Noul Cod de Procedură Civilă Reguli aplicabile Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

1. Sfera de aplicare a normelor. Noţiune. în Codul de procedură civilă partajul este reglementat drept o procedura speciala, însă normele acestui titlu vor trebui completate, după caz, şi cu cele din Codul civil (în special cele de la art. 669-686) sau cu norme incidente din eventuale legi speciale.

Textul art. 979 NCPC reia fosta reglementare din art. 6731CPC 1865, stabilind, practic, că procedura partajului judiciar prevăzută în Codul de procedură civilă este aplicabilă ori de câte ori se solicită împărţeala/partajarea unui bun proprietate comună, cât timp prin dispoziţii speciale

Citește mai mult

derogatorii nu se prevede o altă procedură.

Partajul nu poate privi decât proprietatea comuna. în cazul proprietăţii comune, dreptul de proprietate aparţine, concomitent, mai multor persoane, care exercită sau au posibilitatea să exercite, deopotrivă, atributele acestui drept. în funcţie de determinarea sau nedeterminarea, în favoarea fiecărui titular, a unei cote-părţi din dreptul de proprietate, se pot deosebi, aşa cum rezultă din art. 632 alin. (1) Noul Cod Civil, două forme de proprietate comună, anume:

- proprietate comună pe cote-părţi (coproprietatea);

- proprietate comună în devălmăşie.

Modul specific de încetare a proprietăţii comune pe cote-părţi obişnuite este însă partajul. Partajul (împărţeala) este operaţiunea juridica prin care se pune capât stării de proprietate comunâ, în sensul câ bunul sau bunurile stăpânite în comun se împart, în materialitatea lor; între titulari.

Partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească. Astfel, vorbim de două tipuri de partaj: voluntar şi judiciar. în timp ce partajul voluntar este posibil, de principiu, în toate cazurile de proprietate comună, deci atât în cazul coproprietăţii obişnuite, cât şi al coproprietăţii forţate [art. 632 alin. (3), interpretat per a contrario, şi art. 671 alin. (3) Noul Cod Civil], precum şi al devălmăşiei [art. 355 alin. (1), art. 358 alin. (1) şi art. 668 Noul Cod Civil], partajul judiciar este posibil, de regulă, numai în cazul coproprietăţii obişnuite şi al devălmăşiei [art. 355 alin. (1), art. 358 alin. (1) şi art. 668 Noul Cod Civil], fiind inadmisibil în cazul coproprietăţii forţate [art. 632 alin. (3) şi art. 671 Noul Cod Civil]. însă precizăm că partajul judiciar este admisibil în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente având proprietari diferiţi, în momentul când aceste părţi încetează de a mai fi destinate folosinţei comune [art. 671 alin. (2) Noul Cod Civil], ipoteză în care devin aplicabile dispoziţiile legale referitoare la coproprietatea obişnuită.

în literatura de specialitate s-a subliniat că există şi situaţii particulare în care partajul voluntar nu poate avea loc, astfel încât, dacă unul dintre titulari doreşte încetarea stării de coproprietate obişnuită sau de devălmăşie, devine obligatoriu partajul judiciar. Astfel, conform art. 674 Noul Cod Civil, „dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal", ceea ce înseamnă că, în cazul în care nu se obţine autorizaţia cerută de lege, cel interesat are la îndemână numoi calea partajului judiciar. Tot astfel, având în vedere că, potrivit art. 684 alin. (2) Noul Cod Civil, „partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută", rezultă că, în cazul în care lipseşte unul dintre titulari sau acesta nu este de acord cu încheierea unei convenţii de partaj, cel care doreşte să obţină împărţirea bunului sau bunurilor comune trebuie să recurgă la partajul judiciar. Dispoziţii asemănătoare celor înscrise în art. 674 şi art. 684 alin. (2) Noul Cod Civil se regăsesc şi în art. 1144 alin. (2) Noul Cod Civil, care, referitor la împărţirea bunurilor succesorale, prevede că, „dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute".

Precizăm că partajul judiciar se realizează după normele prevăzute de art. 979 şi urm. NCPC, indiferent de forma de proprietate comună, după distincţiilor făcute de art. 632 Noul Cod Civil.

2. Felurile partajului. Proprietatea comună poate înceta, cel mai adesea, prin partaj (sau împărţeală). împărţeala poate fi de două feluri:

a) convenţionala, realizată prin acordul de voinţă al tuturor copărtaşilor sau prin buna lor învoială;

b) judiciara sau judecătorească, atunci când copărtaşii nu se înţeleg ori în acele cazuri în care însăşi legea obligă la o asemenea împărţeală.

în acest sens sunt şi noile prevederi ale art. 670 Noul Cod Civil.

De principiu, copărtaşii pot recurge la un partaj voluntar oricând, cât timp legea nu opreşte această modalitate de sistare a coproprietăţii. Partajul se poate face prin învoiala părţilor, fie că e vorba de un partaj succesoral, fie de un partaj al bunurilor comune ca efect al desfacerii căsătoriei. De asemenea, s-a decis că partajul voluntar se poate face şi în faţa instanţei, iar în toate cazurile se poate cere anularea pentru vicierea consimţământului; dacă a avut loc un partaj voluntar, devine inadmisibil un partaj judiciar, desigur, în măsura în care priveşte exact aceleaşi bunuri şi aceleaşi persoane din contractul de partaj voluntar.

în ceea ce priveşte partajul (împărţeala judecătorească), acesta poate interveni ori de câte ori copărtaşii nu se înţeleg cu privire la modul de partajare a bunului/ bunurilor comun(e), indiferent că s-au adresat sau nu în prealabil notarului public. în caz de neînţelegere, moştenitorii se pot adresa direct instanţei de judecată, fără a fi necesară procedura prealabilă notarială, care are caracter necontencios, neexistând niciun impediment ca unul dintre moştenitori să ceară însăşi împărţirea bunurilor pe cale judecătorească.

Totodată, partajul judiciar este obligatoriu (deci legea nu permite părţilor să încheie un partaj voluntar) în următoarele situaţii:

a) printre proprietarii comuni sunt persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu o capacitate de exerciţiu restrânsă şi nu există autorizarea instanţei de tutelă pentru un partaj voluntar (a se vedea şi art. 674 Noul Cod Civil);

b) unul dintre soţi cere instanţei împărţeala bunurilor comune în timpul căsătoriei, pentru motive temeinice;

c) creditorul personal al unuia dintre soţi cere instanţei împărţeala bunurilor comune în timpul căsătoriei, pentru a putea urmări ulterior bunurile care vor fi atribuie în lotul debitorului său;

d) unul dintre proprietarii comuni lipseşte.

3. Instanţa competentă. Din punct de vedere material, competenţa aparţine întotdeauna judecătoriei. Deşi, de regulă, în stabilirea competenţei materiale funcţionează criteriul valoric, noul Cod de procedură civilă exceptează cererile de împărţeală judiciară de la aplicarea acestui criteriu, potrivit art. 94 lit. i).

în ce priveşte competenţa teritoriala, trebuie distins după cum este vorba de un partaj succesoral, partaj de bunuri comune ori partajul bunurilor dobândite prin coachiziţie, coposesie etc. în caz de partaj succesoral, competenţa este stabilită în favoarea instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului (art. 118 NCPC), chiar dacă în masa succesorală s-ar afla un bun imobil situat în circumscripţia altei instanţe.

După cum s-a arătat în practică, împrejurarea că în cadrul procesului de partaj se pune în discuţie faptul că unul din moştenitori şi-a însuşit bunuri succesorale nu atrage modificarea naturii juridice a litigiului, deoarece, în principal, ceea ce urmează să se hotărască este întinderea masei succesorale şi drepturile părţilor în succesiune, regularizarea pretenţiilor dintre părţi pe baza cotelor atribuite fiind o consecinţă a modului de rezolvare a partajului succesoral. într-o atare situaţie, nu se poate, deci, considera că obiectul litigiului l-ar constitui o acţiune în pretenţii, chiar dacă reclamantul solicită contravaloarea bunurilor ce se pretinde a fi fost însuşite şi, în consecinţă, dacă obiectul litigiului îl constituie împărţirea bunurilor succesorale, competenţa aparţine instanţei stabilite de art. 14 CPC 1865, text reluat actualmente în art. 118 NCPC.

în ipoteza partajului bunurilor comune ale soţilor, soluţia trebuie distinsă potrivit căii procesuale la care recurge reclamantul. Astfel, atunci când este vorba de un partaj solicitat pe cale principala, în timpul căsătoriei sau ulterior rămânerii definitive a hotărârii de divorţ, competenţa teritorială este dată de regulile de drept comun: fie va aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, dacă masa partajabilă cuprinde numai bunuri mobile (potrivit art. 107 NCPC), fie instanţei în circumscripţia căreia se află imobilul, dacă printre bunurile supuse partajului există şi un imobil (fiind aplicabil art. 117 NCPC). în situaţia în care partajul se solicită pe cale accesorie (de exemplu, simultan cu divorţul etc.) sau incidentala (de pildă, prin cerere reconvenţională), competenţa se stabileşte potrivit art. 123 NCPC, în favoarea instanţei care soluţionează cererea principală, chiar dacă în masa bunurilor de împărţit s-ar afla şi un imobil situat în circumscripţia altei instanţe, fiind vorba despre un caz de prorogare legală de competenţă.

în toate celelalte cazuri, competenţa se stabileşte potrivit art. 107 sau art. 117 NCPC, după cum printre bunurile supuse împărţelii există sau nu şi bunuri imobile.

4. Imprescriptibilitatea acţiunii de partaj. Articolul 669 Noul Cod Civil statuează expres imprescriptibilitatea acţiunii de partaj.

Precizăm că, deşi art. 669 Noul Cod Civil dispune că „încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic sau hotărâre judecătorească", excepţiile la care trimite norma nu privesc imprescriptibilitatea, ci momentul la care se desfăşoară procesul de partaj, ca opus al adverbului de timp „oricând". Cu toate acestea, unele cereri accesorii formulate în cadrul procesului de partaj (de pildă, raportul donaţiilor, reducţiunea liberalităţilor excesive, lichidarea cheltuielilor de înmormântare a defunctului între moştenitori etc.) sunt supuse prescripţiei extinctive, imprescriptibilitatea cererii principale de partaj neextinzându-se şi asupra acestora.

Din alt punct de vedere, subliniem că acţiunea de partaj, deşi nu este supusă prescripţiei extinctive, poate fi paralizată prin invocarea dobândirii dreptului de proprietate exclusivă prin uzucapiune, prevederile art. 675 Noul Cod Civil dispunând că „partajul poate fi cerut chiar atunci când unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul când acesta l-a uzucapat, în condiţiile legii".

5. Suspendarea partajului. în ipoteza partajului judiciar, art. 673 Noul Cod Civil prevede că instanţa sesizată cu cererea de partaj poate „suspenda pronunţarea partajului", pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanţa, la cererea părţii interesate, va reveni asupra măsurii.

Trebuie observat că terminologia folosită de acest text de lege este improprie şi inadecvată, deoarece Codul de procedură civilă nu reglementează o instituţie a „suspendării pronunţării", iar dacă s-ar fi dorit introducerea unei instituţii procesuale noi, ar fi trebuit să se ofere şi o reglementare corespunzătoare. însă, având în vedere existenţa unei astfel de reglementări, suntem datori să o explicăm, reţinând că, din punct de vedere al dreptului procesual civil, poate fi vorba fie de suspendarea judecaţii, fie de amânarea pronunţării hotârârii. însă, cum amânarea pronunţării nu ar fi o măsură adecvată situaţiei avute în vedere de legiuitor (neexistând nicio justificare ca părţile să pună concluzii pe fond, iar instanţa să declare dezbaterile închise, urmând a pronunţa hotărârea la un interval mare de timp, fără a mai asculta părţile), s-a arătat că prin dispoziţiile art. 673 Noul Cod Civil nu se reglementează altceva decât un caz particular de suspendare facultativa (judecâtoreascâ) a judecaţii m materia partajului judiciar.

Mai precizăm că asupra măsurii suspendării partajului se pot înţelege toţi titularii (copărtaşii), dar numai cu respectarea (cumulativă, în cazul imobilelor) a următoarelor condiţii (stabilite potrivit art. 672 Noul Cod Civil):

- convenţiile privind suspendarea partajului să nu fie încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani;

-în cazul partajării imobilelor, convenţiile privind suspendarea trebuie încheiate în formă autentică şi sunt supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.