Art. 980 Noul Cod de Procedură Civilă Cuprinsul cererii Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

1. Procedura prealabilă. în materie de partaj judiciar succesoral, mai înainte de sesizarea instanţei judecătoreşti, reclamantul trebuie să îndeplinească o procedură prealabilă obligatorie, a cărei neîndeplinire va atrage respingerea cererii de partaj ca inadmisibilă. Astfel, la data sesizării instanţei, reclamantul trebuie să ataşeze cererii sale de chemare în judecată o încheiere emisa de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de Codul civil, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 193 alin. (3) NCPC.

Mijlocul procesual de invocare a neregularităţii îl

Citește mai mult

constituie excepţia de inadmisibili-tate (excepţie de fond, absolută, peremptorie), norma legală prevăzând expres că „neîn-deplinirea procedurii prealabile va fi invocată de către instanţă, din oficiu, sau de către pârât".

Precizăm însă faptul că această cerinţă a îndeplinirii unei proceduri prealabile se va aplica numai în materie de partaj judiciar succesoraliar nu şi în restul cererilor de partaj, care nu au ca obiect moştenirea.

2. Elementele cererii de partaj. Sancţiuni. Cererea de partaj va cuprinde, pe lângă elementele oricărei cereri de chemare în judecată prevăzute de art. 194 NCPC, următoarele menţiuni:

a) indicarea persoanelor între care urmează a avea loc împărţeala;

b) titlul în baza căruia se solicită împărţeala, adică cel în baza căruia a luat naştere starea de coproprietate: contract, succesiune, uzucapiune, dobândirea de bunuri în timpul căsătoriei;

c) bunurile supuse împărţelii;

d) valoarea lor;

e) locul unde se află bunurile;

f) persoanele care deţin sau administrează bunurile supuse împărţelii.

împărtăşim şi noi opinia exprimată în literatura de specialitate, potrivit căreia sintagma utilizată, conform căreia „reclamantul este obligat" şi care ar duce la concluzia că textul instituie în sarcina reclamantului o obligaţie imperativă, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii cererii, nu trebuie interpretată într-o manieră excesiv de formalistă, ci este necesară determinarea elementelor care au rol esenţial şi a căror lipsă poate atrage sancţiunea nulităţii cererii, însă cu nuanţările făcute în comentariile următoare. Tot astfel, s-a opinat că lipsa din cuprinsul cererii a valorii masei de împărţit nu atrage nulitatea cererii, deoarece valoarea se poate stabili pe parcursul judecării cauzei, prin efectuarea unei expertize tehnice de evaluare.

în doctrină s-a arătat că lipsa acestor elemente ar atrage nulitatea cererii de partaj. Credem că soluţia propusă este excesivă, în condiţiile în care art. 196 alin. (1) NCPC sancţionează cu nulitatea expresă numai lipsa din cuprinsul cererii de chemare în judecată a numelui şi prenumelui sau, după caz, a denumirii oricăreia dintre părţi, a obiectului cererii, a motivelor de fapt ale acesteia ori a semnăturii părţii sau a reprezentantului acestuia, iar textul art. 980 NCPC, deşi prevede că reclamantul este obligat să indice aceste elemente, nu indică totuşi o sancţiune pentru nerespectarea ei.

Mai mult, din interpretarea art. 200 coroborat cu art. 194-197 NCPC rezultă că instanţa nu va dispune anularea cererii de chemare în judecată decât pentru lipsa menţiunilor indicate expres de art. 196 şi pentru neplata taxelor judiciare de timbru. în opinia noastră, deşi suntem de acord că aceste elemente sunt esenţiale în cuprinsul unei cereri de partaj, nerespectarea de către reclamant a acestei obligaţii poate conduce la suspendarea judecaţii cauzei, iar, la cererea părţii interesate, eventual s-ar putea obţine despăgubiri pentru amânarea procesului, potrivit art. 189 NCPC. Un alt argument suplimentar ar fi chiar dispoziţiile articolului subsecvent celui aici analizat (art. 981 NCPC), care statuează asupra faptului că instanţa se va informa asupra majorităţii acestor elemente, luând părţilor declaraţii.

De asemenea, aceiaşi autori au mai arătat că menţiunile privitoare la locul unde se află bunurile şi la persoanele care le deţin sau le administrează sunt esenţiale numai dacă s-a cerut aplicarea de măsuri asigurătorii, deoarece executorul care aplică sechestrul asupra bunurilor mobile trebuie să cunoască locul unde se află bunurile, iar în cazul în care sechestrul priveşte bunuri imobile, se impune cunoaşterea locului situării lor în vederea înscrierii măsurii în evidenţele de carte funciară. Credem că şi această soluţie trebuie nuanţată, deoarece acţiunea de partaj implică, de regulă, şi stabilirea posesiunii bunurilor cu consecinţa predării efective a celor atribuite, realizându-se astfel, efectiv, rezultatul urmărit prin împărţeală, nemaivorbind de faptul că posesia ar putea fi şi unul dintre criteriile de atribuire a bunului în natură, astfel că ar trebui să se indice în posesia cărui copartajant se află un bun supus partajării, indiferent dacă s-a cerut sau nu instituirea vreunei măsuri asigurătorii.

3. Calitate procesuală. Legitimarea procesuală activă aparţine oricâruia dintre titularii dreptului de proprietate comuna. S-a apreciat că poate solicita partajul şi cel care dobândeşte cota-parte dintr-un bun determinat printr-un act încheiat cu defunctul.

De asemenea, au calitate procesuală şi cesionarii de drepturi succesorale care se subrogă în drepturile coindivizarilor cedenţi. Titularul unui drept de proprietate dobândit prin succesiune poate cere împărţeala bunului imobil, chiar dacă dreptul său nu a fost înscris în cartea funciară, partajul constituind doar modalitatea de trecere de la dreptul de proprietate pe cote-părţi a coindivizarilor la dreptul de proprietate determinat al fiecărui coindivizar. Nu au însă calitate procesuală activă cei care au renunţat la succesiune.

în afară de copărtaşi şi, desigur, succesorii lor în drepturi, partajul poate fi cerut şi de creditorii personali ai acestora sau de creditorii succesiunii, precum şi de procuror, în ipotezele stabilite de art. 92 alin. (1) NCPC. Cu toate acestea, dacă declanşarea procesului poate fi făcută, în condiţiile legii, şi de anumite persoane, altele decât copărtaşii, aceasta nu înseamnă că toţi cei care iniţiază acţiunea au şi calitatea de copărtaş, astfel că bunurile nu se vor împărţi şi către aceştia.

De asemenea, în procesul de partaj pot interveni terţe persoane, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea uneia dintre părţile iniţiale. Persoana care a cumpărat un bun determinat din succesiune de la unul dintre coerezi, pe timpul cât aceasta se găsea nedivizată, este succesor cu titlu particular al eredelui vânzător şi are, deci, interesul să intervină în procedura partajului.

Oricum, contestaţiile cu privire la calitatea de moştenitor trebuie examinate înainte de a intra în fondul cererii de partaj. Recomandarea este firească, având în vedere atât caracterul peremptoriu al excepţiei lipsei calităţii procesuale, dar şi faptul că, atunci când instanţa optează pentru pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu, trebuie să fie lămurită asupra calităţii părţilor din proces, deoarece, potrivit art. 984 raportat la art. 983 NCPC, instanţa va stabili mai întâi bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii.

Nu în ultimul rând, precizăm că reclamantul din cererea de partaj este obligat sa îi cheme în judecata pe toţi ceilalţi coproprietari sau, după caz, pe celălalt soţ, dacă obiectul procesului priveşte bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei (care vor avea calitatea de pârâţi), întrucât dispoziţiile art. 684 Noul Cod Civil prevăd că partajul făcut fără participarea tuturor proprietarilor este lovit de nulitate.

în plan procesual, apreciem că, în ipoteza în care nu sunt chemaşi toţi coproprietarii la judecata cererii de partaj, se poate invoca excepţia lipsei calitâţii procesuale pasive; efectul peremptoriu al acestei excepţii poate fi evitat doar dacă instanţa, în condiţiile art. 78 NCPC, pune din oficiu în discuţia celorlalte părţi oportunitatea introducerii în cauză şi a copărtaşului lipsă, iar cel puţin una dintre părţi se declară de acord, aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 78 alin. (2) teza a Il-a NCPC.

Oricum, nulitatea poate fi invocată numai prin intermediul căilor de atac, nu al acţiunii în anulare şi în orice caz instanţa nu poate respinge cererea de partaj a moştenitorului omis, căruia nu îi este opozabilă şi care nu poate exercita nici căile de atac. De altfel, şi în jurisprudenţa mai veche s-a decis în acest fel, precizându-se că, în materie de ieşire din indiviziune, chemarea în instanţă a tuturor persoanelor interesate este obligatorie, iar în virtutea rolului activ instanţa are îndatorirea să pună în vedere reclamantului obligaţia de a introduce în cauză toate persoanele interesate.

Aşa cum s-a arătat în doctrină şi în jurisprudenţă, procesul de partaj se caracterizează prin aceea că dă naştere la o judecată dublă (iudicium duplex), pârâtul fiind şi el considerat ca reclamant, deoarece poate obţine „condamnarea" reclamantului iniţial, chiar fără să fi făcut o cerere în contra lui. Practic, fiecare parte este în acelaşi timp şi reclamant şi pârât, particularitate care produce efecte şi în planul cheltuielilor de judecată, care, în principiu, vor fi compensate. Cu toate acestea, s-a decis că pârâtul din partaj nu poate ataca cu apel sau recurs hotărârea prin care s-a respins cererea, deoarece nu are interes.

4. Alte incidente. Cu privire la cererea de partaj şi învestirea astfel a instanţei, se mai impun următoarele precizări:

a) întrucât în cadrul procesului de împărţeală instanţa este obligată să ia în discuţie şi să soluţioneze cererile părţilor cu privire la includerea în masa partajabilă a tuturor bunurilor, astfel de cereri pot fi deduse judecăţii fără să fie necesară, în mod obligatoriu, o modificare expresă a acţiunii de către reclamant ori să se formuleze în acest sens o cerere reconvenţională din partea pârâtului; practic, completarea masei bunurilor se poate face şi la cererea pârâtului. De altfel, prin derogare de la dreptul comun, doctrina şi jurisprudenţă au stabilit că cererea reconvenţională formulată în partaj nu poate fi judecată deosebit, astfel că apreciem că nici în reglementarea actuală dispoziţiile art. 210 NCPC nu sunt aplicabile în materie de partaj.

Astfel, pretenţiile în legătură cu partajul, „fie că sunt formulate pe calea unui cereri reconvenţionale, fie pe calea unei cereri separate ce a fost conexată cu cererea de partaj, deoarece vin să întregească această din urmă cerere, trebuie soluţionate prin aceeaşi hotărâre şi deci nu este posibilă disjungerea lor". Cererea reconvenţională este în strânsă legătură cu cererea principală, întrucât are ca obiect pretenţiile pârâtei cu privire la compunerea masei succesorale, întinderea drepturilor comoştenitorilor şi modalitatea de împărţire, astfel că soluţia disjungerii cererii reconvenţionale în procesele de ieşire din indiviziune este potrivnică intereselor moştenitorilor. S-a decis chiar că instanţa este obligată să includă în masa partajabilă şi bunurile indicate de părţi în faţa instanţei, fără să fie necesară în mod obligatoriu modificarea cererii principale sau formularea unei cereri reconvenţionale.

Potrivit art. 684 alin. (3) teza a ll-a Noul Cod Civil, „pentru bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar". Soluţia din noua reglementare a Codului civil era deja consacrată de doctrină şi jurisprudenţa. Astfel, s-a decis că numai atunci când au fost omise anumite bunuri este admisibil un partaj suplimentai. Practic, dacă în cadrul partajului, din diferite cauze, unele bunuri au fost omise de la lichidarea coproprietăţii sau a patrimoniului comunitar, se poate face o altă cerere, pentru o împărţeală suplimentară, dreptul la acţiune pentru un partaj suplimentar fiind de asemenea imprescriptibil.

b) Cum condiţia împărţelii judecătoreşti este aceea de a nu fi fost între părţi un act de împărţeală, prin cererea adresată instanţei trebuie să se învedereze acest aspect, adică faptul că anterior nu a avut loc un partaj voluntar. Practic, aşa cum s-a subliniat şi în doctrină, împotriva cererii de partaj se pot opune numai existenţa unui partaj voluntar şi prescripţia achizitivă, dacă posesia întruneşte condiţiile prevăzute de lege.

în prezent, dispoziţiile art. 675 Noul Cod Civil prevăd expres că partajul poate fi cerut şi în cazul în care unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul când acesta l-a uzucapat, astfel că, per a contrario, convertirea posesiei pentru altul într-o posesie pentru sine, exclusivă, este de natură să transforme coproprietatea în proprietatea exclusivă a celui care a posedat util, potrivit legii.

c) în cazul în care indiviziunea rezulta din moştenire, este normal ca cererea de împărţeală să cuprindă întreaga avere rămasă de la defunct, inclusiv bunurile supuse raportului, deoarece în acest proces între comoştenitori se lichidează, fiind conexe, toate pretenţiile reciproce dintre ei cu privire la averea succesorală.

d) Odată cu partajul sau după introducerea cererii de partaj se poate solicita şi înfiinţarea unui sechestru judiciar, dacă se dovedeşte că măsura este utilă pentru părţi şi este menită să înlesnească efectuarea actelor de conservare sau de administrare asupra bunurilor supuse partajului. însă simpla existenţă a procesului de partaj nu justifică, prin ea însăşi, înfiinţarea sechestrului judiciar.