Art. 994 Noul Cod de Procedură Civilă Hotărârea de partaj Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
| Comentarii |
|
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 994
Hotărârea de partaj
(1) Hotărârea de partaj are efect constitutiv.
(2) Odată rămasă definitivă, hotărârea de partaj constituie titlu executoriu şi poate fi pusă în executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului ori instanţa nu a dispus în mod expres această predare.
(3) Hotărârea de partaj este supusă numai apelului. Cu toate acestea, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală, hotărârea este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii principale. Acelaşi este şi termenul pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluţia dată asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevăzute la art. 987 nu poate fi cenzurată pe calea recursului.
(4) Executarea cu privire la bunurile împărţite poate fi cerută în termenul de prescripţie de 10 ani prevăzut la art. 705.
| ← Art. 993 Noul Cod de Procedură Civilă Soluţionarea cererii de... | Art. 995 Noul Cod de Procedură Civilă Revendicarea bunurilor... → |
|---|
Primul alineat al art. 994 NCPC, în acord cu noile reglementări din art. 680 Noul Cod Civil, statuează cu caracter de noutate caracterul constitutiv al hotărârii
Citește mai mult
de partaj, spre deosebire de reglementarea anterioară, care stabilea caracterul declarativ al acesteia. Practic, datorită acestui efect constitutiv, fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau al sumelor ce i-au fost atribuite începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de partaj. Mai mult, în conformitate cu art. 680 alin. (2) Noul Cod Civil, în privinţa imobilelor efectele partajului se produc începând cu data înscrierii în cartea funciară a hotărârii definitive de partaj, norma obligând implicit la o astfel de înscriere.Potrivit art. 681 Noul Cod Civil corelat cu dispoziţiile art. 641 din acelaşi cod, actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului
Tot ca efect al partajului, art. 682 Noul Cod Civil dispune în privinţa garanţiilor constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi, arătând că ele se strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după caz, a sumelor de bani care i-au fost atribuite prin partaj.
2. Caracterul executoriu. Cel de-al doilea alineat al art. 994 NCPC instituie ca normă generală o soluţie jurisprudenţială clasică, potrivit căreia hotărârea de partaj rămasă definitivă constituie titlu executoriu, chiar dacă prin hotărâre nu s-a dispus predarea bunurilor către copărtaşii în lotul cărora acestea au căzut, aşa încât nu este necesară introducerea de către copărtaş a unei acţiuni în revendicare împotriva copărtaşului care deţine bunul atribuit şi refuză să îl predea.
3. Căi de atac. Potrivit art. 994 alin. (3) NCPC, împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă (judecătorie) asupra cererii principale de partaj nu se va putea exercita decât o singură cale de atac, anume apelul (la tribunal).
Numai atunci când partajul este solicitat pe cale incidentală, hotărârea va urma aceleaşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii principale. Dacă cererea principală ar fi divorţul, care se atacă numai cu apel, potrivit noii reglementări, şi există o cerere reconvenţională a soţului pârât în care solicită şi partajul bunurilor comune, atunci hotărârea este supusă tot numai apelului. Numai atunci când cererea principală este supusă atât apelului, cât şi recursului, cererea incidentală de partaj ar putea fi rezolvată în trei grade de jurisdicţie.
Mai mult, pentru a evita orice dubiu, teza a ll-a a art. 994 alin. (3) dispune în mod expres că şi termenul pentru exercitarea căii de atac este acelaşi cu cel prevăzut pentru calea de atac împotriva cererii principale, chiar dacă se atacă numai soluţia dată asupra partajului.
în fine, din interpretarea tezei a lll-a a art. 994 alin. (3) înţelegem că aplicarea criteriilor de atribuire a bunurilor prevăzute la art. 987 NCPC de către instanţă poate fi cenzurată doar pe cale apelului, iar nu şi pe calea recursului (desigur, aceasta numai în situaţia în care partajul s-a cerut pe cale incidentală într-un litigiu în care cererea principală este supusă recursului).
4. Prescripţia executării. Prevederile art. 994 alin. (4) NCPC arată expres că termenul de prescripţie a cererii de executare a hotărârii de partaj este cel de drept comun, prevăzut de art. 705 alin. (1) NCPC în caz de executare a hotărârilor date în materia drepturilor reale. Astfel, atunci când hotărârea de partaj definitivă nu se execută benevol, partea interesată poate cere executarea silită a acesteia într-un termen de prescripţie de 10 ani.
însă precizăm că textul vizează exclusiv cererea de executare privind bunurile în materialitatea lor (cum ar fi predarea silită a bunurilor atribuite unui copărtaş), iar nu şi plato sultelor. Dispoziţiile privind obligarea unui copărtaş la plata unei sulte pot fi puse în executare în termenul general de 3 ani, potrivit aceluiaşi art. 705 alin. (1) NCPC.
Mai menţionăm că termenul de prescripţie, indiferent că vorbim de cel de 10 ani sau de cel general de 3 ani, începe sâ curgâ de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silita, adică de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi prin care s-a rezolvat cererea de partaj.
Hotărârea de partaj prin care se dispune predarea bunurilor instituie o obligaţie simplă, chiar dacă în dispozitiv se indică şi valoarea fiecărui bun, astfel că nu se poate face executarea prin echivalent.
Apreciem că este admisibilă o acţiune în despăgubiri, atunci când una dintre părţile din procesul de partaj a fost obligată, prin hotărâre definitivă, să predea celeilalte părţi un bun mobil sau imobil ori a fost obligată la contravaloarea acestuia (calculată la data partajului), iar acea parte nu execută de îndată hotărârea, ci lasă să treacă un termen important (ani), astfel că, din cauza inflaţiei, valoarea bunului avută în vedere la partaj sau, după caz, sulta stabilită prin hotărârea de partaj este mai mică decât contravaloarea de piaţă a acelui bun la data executării hotărârii. într-o astfel de ipoteză, cealaltă parte se poate adresa instanţei cu o cerere în pretenţii având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului sau, după caz, actualizarea sumei datorate cu titlu de sultă, în baza principiului reparârii integrale în natura a prejudiciului (regula fiind aceea că hotărârea definitivă se execută benevol, astfel că partea care nu a executat-o este în culpă, deci poate fi trasă la răspundere pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii). Pentru a evita orice confuzii, mai precizăm că obiectul şi cauza celor două acţiuni sunt diferite (cea de partaj şi acţiunea în pretenţii), astfel că nu s-ar putea vorbi de vreo autoritate de lucru judecat.
5. Cheltuieli de judecată. Deşi nu există o reglementare specială, în mod unanim doctrina şi practica judecătorească au consacrat regula potrivit căreia, în materia partajului, se compensează cheltuielile de judecată între copărtaşi. Astfel, s-a decis că cheltuielile de judecată vor fi suportate, în principiu, de către toţi copărtaşii, potrivit cotei ce revine fiecâruia. însă s-a decis, totodată, că, în ipoteza în care un copărtaş a formulat cereri care s-au dovedit a fi nefondate, cheltuielile ocazionate de acestea vor fi suportate exclusiv de acea parte.