Art. 997 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

1. Determinarea instanţei competente. Instanţa competentă să soluţioneze cerere de ordonanţă preşedinţială este, la fel ca în vechiul cod, instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului. Din considerente de rigoare juridică, art. 997 NCPC precizează că trimiterea priveşte instanţa competentă să se pronunţe în prima instanţa asupra fondului dreptului. Prin aceasta, legiuitorul trimite exclusiv la competenţa materială, procesuală şi funcţională, dacă este cazul.

Dacă litigiul privind fondul dreptului nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti (necompetenţă generală) sau nu

Citește mai mult

este de competenţa instanţelor române, cererea de ordonanţă preşedinţială va fi respinsă ca inadmisibilă pentru aceste motive.

Competenţa teritorială se stabileşte potrivit regulilor de drept comun, dar nu ca urmare a trimiterii din art. 997, ci ca urmare a completării procedurii speciale, acolo unde aceasta nu dispune, cu dispoziţiile dreptului comun.

Norma de trimitere la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă nu este susceptibilă de a ridica dificultăţi în aplicare, dacă judecătorul stabileşte cu certitudine care este fondul dreptului. în practică însă, fondul dreptului nu este întotdeauna simplu de identificat, deoarece instanţa, stabilind aparenţa de drept, nu devoluează fondul raportului juridic dintre părţi. Chiar dacă cererea de ordonanţă ar cuprinde suficiente date pentru înţelegerea raportului juridic de bază, există situaţii în care părţile au la dispoziţie mai multe acţiuni pentru protejarea drepturilor, fără ca acestea să fie date de lege în competenţa aceleiaşi instanţe.

De exemplu, în cazul locaţiunii imobiliare, proprietarul care urmăreşte recuperarea bunului poate introduce atât o acţiune în evacuare, cât şi o acţiune în revendicare, dacă, urmare a dolului sau violenţei - care ar putea face admisibilă o cerere de ordonanţă -, răspunderea a fost strămutată de pe tărâm contractual pe tărâm delictual. Or, potrivit art. 94 pct. 1 lit. d) NCPC, cererile de evacuare se judecă în primă instanţă de judecătorie, indiferent de valoarea bunului, pe când cererile în revendicarea unor imobile cu o valoare mai mare de 200.000 lei se judecă în primă instanţă de către tribunal. în astfel de cazuri, judecătorul va avea în vedere instanţa de drept comun competentă să judece în primă instanţă cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, şi anume tribunal, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 1 NCPC. Utilitatea acestor observaţii este mai evidentă dacă se ţine seama de faptul că instanţa stabileşte competenţa înainte de a cerceta admisibilitatea cererii de ordonanţă, iar, în practică, probleme legate de competenţă se pun tocmai la ordonanţele inadmisibile.

Dacă exista proces pe fondul dreptului, instanţa sesizată cu acesta este competentă să soluţioneze şi cererea de ordonanţă preşedinţială. Când litigiul privind fondul dreptului se afla în ciclul procesual al apelului, cererea de ordonanţa va a fi introdusa tot la prima instanţa, şi nu la instanţa de apel.

Nu există probleme cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială prin care se tinde la înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării. Potrivit art. 997, instanţa de executare, stabilită în condiţiile art. 650 NCPC, va fi competentă să soluţioneze respectiva cerere.

„Dreptul" a cărui păstrare se urmăreşte prin formularea cererii de ordonanţă trebuie să constituie punctul de referinţă al judecătorului care stabileşte instanţa competentă să soluţioneze litigiul privind fondul acestuia.

La fel, în cazul introducerii ordonanţei pentru prevenirea unor pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, raţionamentul judecătorului trebuie să urmărească identificarea dreptului care ar fi păgubit. Identificarea dreptului permite atât stabilirea mijloacelor legale avute la dispoziţie de parte pentru a-1 apăra în procedurile de drept comun, cât şi instanţa competentă a dispune cu privire la fondul acestuia.

Dacă aplicabilitatea procedurii ordonanţei preşedinţiale rezultă din alte dispoziţii legale decât cele ale Titlului VI din Cartea a Vl-a a noului Cod de procedură civilă, fondul dreptului va fi stabilit prin raportare la respectivele dispoziţii.

Aplicarea dispoziţiilor de la procedura ordonanţei preşedinţiale în soluţionarea căii de atac, cum este cazul prevederilor art. 2452 Noul Cod Civil, nu presupune stabilirea instanţei competente.

2. Caracterul normei de competenţă. Caracterul, de ordine publică sau de ordine privată, al normei de competenţă şi, implicit, felul necompetenţei (absolută sau relativă) nu rezultă din art. 997 NCPC, ci trebuie stabilite prin raportare la dispoziţiile legale privitoare la competenţa soluţionării fondului dreptului.

3. Conexitate şi litispendenţă. în lipsa unor dispoziţii contrare, incidentele procedurale privitoare la competenţa instanţei sunt aplicabile şi în procedura ordonanţei preşedinţiale.

Existenţa concomitentă a procesului cu privire la fondul dreptului şi a cererii de ordonanţă preşedinţială nu atrage incidenţa normelor relative la conexitate sau litispendenţă.