Art. 996 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii de admisibilitate Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
| Comentarii |
|
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 996
Condiţii de admisibilitate
(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
(4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
| ← Art. 995 Noul Cod de Procedură Civilă Revendicarea bunurilor... | Art. 997 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă... → |
|---|
în literatura de specialitate s-a arătat că termenul de ordonanţă preşedinţială este susceptibil de doua accepţiuni.
într-o accepţiune, ordonanţa preşedinţială este o instituţie de drept, reglementată de Codul de procedură civilă în cadrul procedurilor speciale, adică un ansamblu de norme juridice.
Din această perspectivă, ordonanţa preşedinţială este procedura specială prin intermediul căreia reclamantul, care afirmă o
Citește mai mult
aparenţă de drept, solicită instanţei să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Fiind de natură contencioasă, ordonanţa preşedinţială este guvernata de principiul con-tradictorialitâţii şi presupune întotdeauna existenţa pârâtului.în lipsa unei prevederi legale exprese, procedura specială a ordonanţei preşedinţiale nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale. De exemplul, este inadmisibilă cererea prin care se solicită instituirea sechestrului judiciar pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale.
într-o altă accepţiune, ordonanţa preşedinţială semnifică tocmai hotărârea judecătorească prin care instanţa de judecată dispune cu privire la cererea dedusă judecăţii, în cadrul procedurii cu acelaşi nume. în acest sens, Codul de procedură civilă foloseşte fie noţiunea de ordonanţă, fie noţiunea de ordonanţă preşedinţială.
2. Condiţii de admisibilitate. în mod tradiţional se consideră că, pentru a fi admisibilă o cerere de ordonanţă preşedinţială, trebuie îndeplinite trei condiţii, şi anume: urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului.
Spre deosebire de vechea reglementare, prevederile actualului Cod de procedură civilă în materie sunt mai detaliate, deoarece au fost legiferate aspecte care în trecut erau acceptate ca aport al doctrinei şi jurisprudenţei.
Dată fiind structura instituţiei ordonanţei preşedinţiale, este util ca abordarea tradiţională să fie adaptată actualei reglementări.
Apreciem că cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele: (a) aparenţei dreptului, (b) caracterului provizoriu al măsurilor, (c) existenţei unor cazuri grabnice şi (d) neprejudecării fondului.
2.1. Afirmarea de către reclamant a unei aparenţe de drept este o condiţie specială care face admisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială, desigur, dacă sunt îndeplinite şi condiţiile de exerciţiu al acţiunii civile referitoare la capacitate, calitate şi interes [art. 32 alin. (1) lit. a), b) şi d) NCPC].
Spre deosebire de acţiunile civile de drept comun, ordonanţa preşedinţială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenţiei formulate, în condiţiile art. 32 alin. (1) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1) teza I NCPC.
Deşi existenţa aparenţei de drept în favoarea unei persoane este o chestiune relativă, care nu poate fi stabilită în abstract, ci doar prin raportare la persoana căreia i se opune dreptul în cadrul unui raport juridic, trebuie punctată lipsa oricărei referiri la pârât sau la partea adversă în conţinutul art. 996 alin. (1) teza I, care prevede doar că „instanţa de judecata, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea în practica judiciară s-a arătat că, „în cazul în care reclamantul justifică aparenţa dreptului său de proprietate asupra unui teren pe care l-a stăpânit înainte de colectivizare şi înscrierea sa la CAP, este îndreptăţit să ceară, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtului de a sista lucrările de construcţii pe acel teren. O atare măsură, deşi are caracter provizoriu, trebuie însă să fie conformă cu aparenţa dreptului, iar urgenţa este justificată de faptul că o eventuală continuare a lucrărilor ar putea să îl prejudicieze pe reclamant în situaţia în care va obţine retrocedarea acelui teren în cadrul de aplicare al Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar". De asemenea, s-a arătat că aparenţa dreptului în favoarea reclamantei şi caracterul abuziv al comportamentului pârâtei, care excede atribuţiilor unei firme de pază a sediului societăţii, aceasta luând în mod agresiv apărarea fostei conduceri, probează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 581 CPC 1865, pârâta fiind obligată să permită reclamantei accesul provizoriu în incinta societăţii în vederea desfăşurării activităţii până la soluţionarea fondului.
Introducerea cerinţei exprese a stabilirii aparenţei de drept în favoarea reclamantului, alături de cerinţele preluate din art. 581 alin. (1) CPC 1865, este producătoare de consecinţe juridice, deoarece în acest fel se stabilesc şi limitele în care instanţa judecă ordonanţa preşedinţială. în această ordine de idei, s-ar putea considera că, potrivit actualei reglementă n, formula rea cererii reconvenţionale de către pârât în cadrul procedurii sumare a ordonanţei preşedinţiale ar fi inadmisibilă, întrucât instanţa nu este îndrituită prin textul legii să stabilească şi să dispună în legătură cu eventualele pretenţii ale pârâtului. Totuşi, nu trebuie exclusă de plano admisibilitatea unei cereri reconvenţionale, iar dacă aceasta ar conduce la întârzierea soluţionării cererii principale, măsura ce se impune este disjungerea.
Dacă soluţiile de respingere ca neîntemeiate a cererilor de ordonanţă preşedinţială pe motiv că aparenţa dreptului ar fi în favoarea pârâtului erau criticabile, inclusiv sub imperiul vechii reglementări, apreciem că actuala formulare a art. 996 alin. (1) le interzice expres. Instanţa care nu stabileşte aparenţa de drept în favoarea reclamantului va respinge întotdeauna cererea ca inadmisibilă. Soluţia de respingere ca neîntemeiată sau ca nefondată a cererii de ordonanţă ar presupune, contrar art. 996 alin. (1) teza I, ori că instanţa a stabilit aparenţa dreptului în favoarea pârâtului, ori că instanţa a prejudecat fondul.
Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanţa preşedinţială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt.
Pe drept cuvânt doctrina a evidenţiat că „starea de fapt a unui proces se împleteşte întotdeauna indisolubil cu cea de drept şi judecătorul, atunci când ordonă chiar o măsură provizorie, trebuie să fie convins că această măsură este justă şi conformă cu dreptul".
într-o speţă, plecând de la premisa că măsura evacuării nu poate fi dispusă pe cale de ordonanţă preşedinţială decât în situaţia ocupării abuzive a unui spaţiu, în lipsa oricărui titlu care ar putea crea aparenţa deţinerii legale a spaţiului, instanţa a decis că, întrucât pârâta deţine spaţiul în temeiul contractului de închiriere încheiat cu reclamanta şi refuză predarea spaţiului, invocând un drept de retenţie pentru cheltuielile efectuate cu îmbunătăţirea bunului, nu sunt întrunite cerinţele legii pentru a se dispune evacuarea pe calea ordonanţei preşedinţiale.
întrucât aparenţa de drept este o condiţie minimală de admisibilitate, nu trebuie să se înţeleagă că o persoană al cărei drept se afirmă cu puterea evidenţei (dincolo de orice dubiu) nu ar putea apela la procedura ordonanţei atunci când sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute în art. 996 NCPC.
2.2. Caracterul provizoriu al măsurilor dispuse este afirmat atât în alin. (1), cât şi în alin. (5) teza ultimă ale art. 996 NCPC.
Termenul provizoriu, cu antonimul definitiv, caracterizează exact specificul procedurii ordonanţei preşedinţiale, deoarece ore o dublă semnificaţie. Pe de o parte, se referă la conţinutul reversibil al măsurilor luate, în condiţiile în care pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt. Pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a acestor măsuri. Termenul vremelnic, folosit în vechiul cod, acoperea doar ultima dintre semnificaţiile menţionate. Sub acest aspect, doctrina a arătat că nu întotdeauna măsurile luate au o durată limitată în timp, fiind posibilă confirmarea acestora în procesul de fond ori necontesta-rea lor de către partea împotriva căreia au fost dispuse.
în alin. (2) al art. 996 se arată că ordonanţa este provizorie, iar, dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. Deşi articolul nu precizează, soluţionarea litigiului asupra fondului presupune pronunţarea unei hotărâri definitive sau pronunţarea unei hotărâri executorii. în ambele cazuri, încetează efectele ordonanţei preşedinţiale.
în practică s-a arătat că prin ordonanţă preşedinţială se pot lua numai măsuri vremelnice, întrucât caracterul definitiv al acestora ar echivala cu soluţionarea în fond a pricinii. Astfel, o obligaţie de a face nu poate fi dispusă prin ordonanţă preşedinţială decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai în felul acesta se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate.
Nu pot face obiectul procedurii ordonanţei preşedinţiale: cererea de desfiinţare a unor lucrări, cererea de demolare a unor construcţii, cererea de revocare a administratorului societăţii, cererea de convocare a adunării generale a acţionarilor. Acestea vor fi respinse ca inadmisibile, deoarece măsurile dispuse ar avea caracter ireversibil.
în practică s-a decis că reparaţiile urgente pentru preîntâmpinarea unui pericol iminent înlătură necesitatea determinării caracterului lor vremelnic. Condiţia neprejudicierii fondului se pune în raporturile dintre reclamant şi pârâţi în cererea de ordonanţă preşedinţială, iar nu în raporturile dintre copârâţi. Când reparaţiile urgente privesc zidul şi şanţul care se află la limita proprietăţii dintre doi pârâţi şi fiecare dintre ei afirmă că aceste lucruri ar aparţine celuilalt, instanţa nu prejudiciază fondul dacă deduce obligaţia de reparaţii din prezumţia legală de coproprietate (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 461/1957, extras publicat în Practica judiciară în materia civilă, Procuratura R.P.R., Biblioteca lucrătorului operativ, pentru uz intern, p. 188).
Este inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea efectelor deciziei de concediere până la soluţionarea contestaţiei formulate potrivit Codului muncii împotriva acesteia. Decizia de concediere este act unilateral al angajatorului, iar efectele deciziei se produc la momentul comunicării ei către angajat. Prin urmare, suspendarea ulterioară a efectelor produse ar echivala cu o repunere în situaţia anterioară, adică cu o reangajare, situaţie care nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 996 alin. (1) teza ultimă NCPC.
Desfiinţarea căsătoriei şi anularea unui act juridic nu pot fi cerute pe calea ordonanţei preşedinţiale, deoarece luarea unor astfel de măsuri ar prejudeca fondul şi nu ar fi provizorii.
Raportat la dispoziţiile art. 6132 CPC 1865, s-a stabilit că măsurile vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei se pot lua de instanţa la care s-a îndreptat acţiunea de divorţ şi înainte de primul termen de judecată. Soluţia este valabilă şi prin raportare la dispoziţiile art. 919 NCPC.
Măsuri precum sistarea lucrărilor de construire, permiterea accesului într-un spaţiu proprietate comună, suspendarea efectelor unui act juridic până la soluţionarea fondului litigiului vizând valabilitatea acestuia sau reluarea furnizării utilităţilor până la stabilirea cuantumului exact al debitului contestat, în legătură cu care se invocă şi compensarea, îndeplinesc cerinţa caracterului provizoriu şi pot face obiectul unei cereri de ordonanţă preşedinţială, dacă, în fiecare caz concret, sunt întrunite şi celelalte condiţii.
2.3. Caracterul urgent al măsurilor trebuie stabilit prin raportare la scopul luării acestora, şi anume:
a) păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere;
b) prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara;
c) înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Contestaţia formulată potrivit Codului muncii împotriva deciziei de concediere nu este suspensivă de executare, iar, în eventualitatea admiterii acesteia, repunerea în drepturi se dispune cu efect retroactiv.
Suspendarea executării actului administrativ se dispune în condiţiile art. 14-15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, procedura ordonanţei preşedinţiale nefiind aplicabilă. în practică s-a decis că, de principiu, este inadmisibilă procedura prevăzută de art. 581 CPC 1865 în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ şi, în concret, acţiunea prin care se solicita, pe calea ordonanţei preşedinţiale, încuviinţarea exe
cutării vremelnice a unei hotărâri adoptate de consiliul local, suspendată ca urmare a introducerii de către prefect a acţiunii în anularea sa. Prin reglementarea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a consacrat efectul suspensiv de drept în privinţa executării actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale, atacate de prefect în contencios administrativ, astfel că acţiunea prin care se solicită încuviinţarea executării vremelnice a actului suspendat în atare condiţii se impune a fi respinsă ca inadmisibilă şi pentru acest motiv (C.A., s. a Vlll-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2070/2011, portal.just.ro). Ulterior, această poziţie a fost parţial revizuită, prin dec. civ. nr. 2462/2012 pronunţată în recurs de I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., având ca obiect emiterea unei ordonanţe, stabilindu-se că este admisibilă de principiu cererea de ordonanţă preşedinţială formulată în faţa instanţei de contencios administrativ atunci când aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei. în speţă, reclamantul solicitase instanţei de contencios administrativ, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună obligarea pârâtei ANI la înlăturarea temporară, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ, a menţiunilor de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea de incompatibilitate a reclamantului. Analizând circumstanţele cauzei, înalta Curte a apreciat că ordonanţa preşedinţială îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 alin. (1) CPC 1865 (urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii), astfel că a admis recursul, modificându-se sentinţa în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială.
Trebuie distins între urgenţa luării măsurilor (art. 996 NCPC), urgenţa judecăţii în procedura ordonanţei preşedinţiale (art. 998 NCPC) şi celeritatea specifică proceselor civile în general (art. 6 NCPC).
Urgenţa luării măsurilor se apreciază în concret, atât prin raportare la conţinutul subiectiv şi obiectiv al situaţiei juridice generatoare, cât şi prin raportare la data judecării cererii.
Urgenţa, specifică judecăţii în procedura ordonanţei preşedinţiale, se reflectă în norma legală printr-o sumă de particularităţi procedurale, şi anume: ordonanţa este executorie [art. 996 alin. (2)]; la cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen [art. 996 alin. (3)]; ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului [art. 996 alin. (4)]; părţile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente [art. 998 alin. (1)]; ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor şi, în caz de urgenţă deosebită, chiar în aceeaşi zi [art. 998 alin. (2)]; judecata se face de urgenţă şi cu precădere [art. 998 alin. (3)]; fixarea unor termene mai scurte pentru amânarea pronunţării, motivarea hotărârii şi pentru declararea căii de atac [art. 998 alin. (4) şi art. 999 NCPC].
Apreciem că îndeplinirea cerinţei urgenţei deosebite [necesară pentru ca ordonanţa să poată fi dată chiar în aceeaşi zi - art. 998 alin. (2) NCPC] poate fi dedusă din date obiective ale situaţiei de fapt. Necesitatea împiedicării producerii efectelor unor calamităţi naturale, precum inundaţiile, sau limitarea întinderii efectelor acestora, dacă nu se tinde la luarea unor măsuri reglementare (general obligatorii), constituie ipoteze care ar putea justifica urgenţa deosebită. De asemenea, urgenţa deosebită poate fi dedusă din importanţa socială a drepturilor a căror păgubire, pierdere sau periclitare se urmăreşte a fi evitată prin luarea măsurilor pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Celeritatea judecăţii, care presupune soluţionarea proceselor într-un termen optim şi previzibil, ţine de principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv de buna organizare şi funcţionare a justiţiei. în procedura ordonanţei preşedinţiale imperativul celerităţii este cu prisosinţă realizat, întrucât cerinţa urgenţei judecăţii a fost prevăzută tocmai pentru evitarea neajunsurilor legate de lentoarea inerentă procedurilor de drept comun, care presupun o plenară respectare a principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi libertăţii de probaţiune.
2.4. Cerinţa neprejudecării fondului a fost legiferată în alin. (5) teza I al art. 996 NCPC. Potrivit acestui text de lege, „pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond".
Prevederea legală exclude din domeniul de aplicare al procedurii ordonanţei preşedinţiale cererile de luare a unor măsuri care presupun realizarea definitivă a fondului dreptului.
Această cerinţă se opune soluţionării unor cereri de revendicare pe calea ordonanţei preşedinţiale, deoarece, din punct de vedere logic, partea al cărei titlu a fost preferat în această procedură ar câştiga şi în cadrul procesului pe fond cu ocazia comparării titlurilor, ceea ce ar echivala cu prejudecarea fondului.
Condiţia neprejudecârii fondului a determinat legiuitorului să limiteze judecata în cererea de ordonanţă doar la verificarea aparenţei dreptului afirmat de către reclamant.
De exemplu, opinăm că urgenţă deosebită ar exista atunci când luarea măsurilor este justificată de necesitatea asigurării securităţii fizice sau psihice a minorilor.
- în acţiunea prin care gerantul solicită efectuarea unei expertize pentru înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale în vederea garantării cheltuielilor necesare (art. 1337 Noul Cod Civil);
- când cel care a fost deposedat în mod nelegitim de un titlu la purtător solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să îl împiedice pe debitor să plătească creanţa celui care îi prezintă titlul (art. 1592 Noul Cod Civil);
- în caz de neînţelegere asupra calităţii sau stării mărfii, instanţa, la cererea uneia dintre părţi, va putea dispune constatarea stării acesteia de unul sau mai mulţi experţi numiţi din oficiu, precum şi sechestrarea mărfii sau depunerea ei într-un depozit public ori, în lipsă, într-un alt loc ce se va determina (art. 1979 Noul Cod Civil);
- la formularea unei cereri pentru stabilirea de către instanţă a termenului de restituire în cazul împrumutului de consumaţie fără termen (art. 2162 Noul Cod Civil);
- în cazul cererii creditorilor oricăruia dintre curentişti de încheiere înainte de termen a contului curent pentru executarea sau poprirea soldului rezultat în favoarea curentistului debitor (art. 2181 Noul Cod Civil);
-în cazul cererii prestatorului de autorizare a deschiderii casei de valori la împlinirea termenului prevăzut în contract, după expirarea unui termen de 3 luni de la notificarea adresată clientului (art. 2198 Noul Cod Civil);
- litigiilor cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanţiei oferite în locul fideiusiunii (art. 2287 Noul Cod Civil);
-în cazul apelului declarat împotriva hotărârii pronunţate de către instanţă în opoziţia la executarea ipotecii mobiliare (art. 2452 Noul Cod Civil).
b) Procedura ordonanţei preşedinţiale este aplicabila potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă:
- cererii de încuviinţare provizorie a suspendării executării provizorii, chiar formulată înainte de sosirea dosarului la instanţa de apel [art. 450 alin. (5) NCPC];
- cererii adresate tribunalului pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi pentru îndeplinirea altor atribuţii ce revin instanţei judecătoreşti în arbitraj (art. 547 NCPC);
- măsurilor vremelnice dispuse de către instanţă, pe tot timpul procesului, cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei (art. 919 NCPC);
- măsurilor urgente dispuse de către instanţă pentru asigurarea traficului portuar şi a siguranţei civile pe durata imobilizării navei (art. 967 NCPC);
- măsurilor provizorii solicitate de titularul dreptului de proprietate intelectuală sau de cel care exercită aceste drepturi, dacă se face dovada credibilă că respectivele drepturi fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să creeze un prejudiciu greu de reparat (art. 978 NCPC);
- cererilor împotriva locatarului pentru încetarea abuzului de folosinţă a bunului imobil închiriat sau arendat şi pentru restabilirea situaţiei anterioare [art. 1045 alin. (1) NCPC];
-cererilor pentru încetarea oricăror abuzuri săvârşite de proprietarul care prejudiciază folosinţa normală a părţilor sau instalaţiilor aflate în proprietate comună din imobilele cu mai multe etaje sau apartamente ori care tulbură buna convieţuire în acel imobil [art. 1045 alin. (2) NCPC];
m Precizăm că, potrivit art. 2171 Noul Cod Civil, părţile contractului de cont curent sunt denumite curentişti.
- cererilor de obligare a locatarului sau, când este cazul, a sublocatarului la efectuarea reparaţiilor necesare ce îi revin potrivit legii, precum şi la restrângerea folosinţei spaţiului închiriat ori chiar la evacuarea din acest spaţiu, dacă aceste măsuri se justifică pentru efectuarea reparaţiilor ori lucrărilor prevăzute de lege în sarcina locatorului (art. 1046 NCPC).
c) Dintre cazurile de admisibilitatea a procedurii ordonanţei preşedinţiale în bazo prevederilor legilor speciale, exemplificăm:
- cererea de suspendare a concordatului preventiv, dacă există o acţiune în anulare a creditorilor care au votat împotriva acestuia, în condiţiile art. 32 din Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012;
-cererea prin care primarul solicită instanţei autorizarea efectuării lucrărilor de intervenţie pentru a pune în aplicare hotărârea consiliului local, în condiţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor;
- cererea de autorizare a accesului formulată de furnizorii de reţele de comunicaţii electronice, în lipsa acordului titularului dreptului de folosinţă sau al titularului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice.