Art. 159 Noul Cod Penal Împăcarea Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
Dispoziţii comune
Art. 159
Împăcarea
(1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.
(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.
(5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi fapte.
(6) În cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, dispoziţiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
| ← Art. 158 Noul Cod Penal Retragerea plângerii prealabile... | Art. 160 Noul Cod Penal Efectele graţierii Dispoziţii comune → |
|---|
Citește mai mult
inlatura atat raspunderea penala cat si cea civila. Exista vreo cale de atac ulterior impacarii ? sau daunele platite nu se vor lua in considerare?Citește mai mult
acţiunea civilă (prevedere legală expresă).Deşi prin proiectul noului Cod penal s-a dorit renunţarea la această instituţie juridico-penală, art. 159 NCP ne înfăţişează această cauză într-un conţinut aproape substanţial reconsiderai faţă de cel din Codul penal din 1969 (art. 132), prin instituirea unor noi condiţii şi introducerea de dispoziţii exprese privind funcţionarea instituţiei în cazul persoanei juridice, remarcându-se în primul rând îngustarea sferei infracţiunilor în cazul cărora este funcţională, prin pierderea caracterului subsecvent al plângerii prealabile. Altfel spus, are loc răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni când punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres [art. 159 alin. (1) NCP]. Astfel, sunt asemenea infracţiuni cele prevăzute de noul Cod penal în art. 243-245 (reprezentând unele infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii), completându-se dispoziţiile în materie (prin Legea pentru punere în aplicare a noului Cod penal) prin adăugarea art. 231 alin. (2) NCP (furt - în condiţiile legii) - cu apartenenţă tot în materia infracţiunilor contra patrimoniului - şi art. 199 alin. (2) NCP (violenţa în familie) -în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193-196 săvârşite asupra unui membru de familie.
Aşa cum rezultă din interpretarea legii, împăcarea trebuie să se realizeze între persoana vătămată şi suspect/inculpat, pentru anumite categorii de persoane fizice fiind înscrise cerinţele din art. 159 alin. (4) NCP; în cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia (art. 159 alin. (5) teza I NCP), iar în cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, împăcarea produce efecte numai dacă este însuşită de procuror (art. 159 alin. (6) NCP -într-o reglementare similară retragerii plângerii prealabile - art. 158 alin. (4) NCP).
Un alt element de noutate rezidă în cerinţa privitoare la momentul final până la care împăcarea poate interveni, şi anume până la citirea actului de sesizare a instanţei (art. 159 alin. (3) teza a II-a NCP), deci în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau în faţa instanţei de fond, dar până la citirea actului de sesizare11.
Ca şi în reglementarea anterioară, se menţin cerinţele referitoare la caracterul total, necondiţionat şi definitiv al împăcării. în practica obligatorie a instanţei supreme s-a statuat (într-un sens care îşi menţine valabilitatea, mutatis mutandis) că: „încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special ori prin înscrisuri autentice"125.
De asemenea, se menţine caracterul personal al împăcării, aceasta producând efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit [art. 159 alin. (3) teza 1 NCP). împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi fapte [art. 159 alin. (5) teza a II-a NCP).
Drept urmare, întrunirea condiţiilor cerute împăcării conduce la înlăturarea răspunderii penale şi la stingerea acţiunii civile. Dat fiind ansamblul condiţiilor ce caracterizează instituţia împăcării - pentru care legiuitorul a optat în mod manifest în reglementare semnalăm actualitatea problemelor (teoretice şi practice) ce ţin de corecta delimitare faţă de instituţia retragerii plângerii prealabile şi nevoia unei corecte departajări a cazurilor în care fiecare dintre aceste instituţii îşi va găsi incidenţa, urmând să îşi producă efectele prevăzute de lege.
Totodată, menţionăm că, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea medierii (nr. 192/2006), se prevede, potrivit ultimelor modificări, că, „în latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplica numai în cauzele privind infracţiunile pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor (sic!) înlătură răspunderea penală" (s.n.).
Apreciem că - mutatis mutandis - îşi menţine valabilitatea o decizie obligatorie pronunţată, în considerarea reglementării anterioare, de instanţa supremă (în soluţionarea unui recurs în interesul legii), potrivit căreia, în cauzele în care asistenţa juridică este obligatorie (conform legii procesual penale - art. 90 NCPP), instanţa dispune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării numai în prezenţa apărătorului ales sau a apărătorului din oficium.
Se observă că, potrivit art. 272 alin. (2) NCP, nu constituie infracţiunea de influenţare a declaraţiilor „înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă sau pentru care intervine împăcarea".