Art. 157 Noul Cod Penal Lipsa plângerii prealabile Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
Dispoziţii comune
Art. 157
Lipsa plângerii prealabile
(1) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
(2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.
(3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea.
(4) În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu.
(5) Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu.
| ← Art. 156 Noul Cod Penal Suspendarea cursului prescripţiei... | Art. 158 Noul Cod Penal Retragerea plângerii prealabile... → |
|---|
Citește mai mult
răspunderea penală în situaţia infracţiunilor pentru care legea condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, găsindu-şi corespondent în art. 131 CP 1969, dar fără preluarea în conţinutul normativ a dispoziţiilor prin care se consacra aceeaşi natură juridică şi retragerii plângerii prealabile. Totodată, prin art. 157 NCP se introduc şi noi dispoziţii în materie, corespunzătoare alin. (4) şi (5), ce reflectă ipotezele legale în care principiul oficialităţii se poate substitui principiului disponibilităţii în procesul penal.Pe planul reglementării procesual penale, plângerea prealabilă îşi găseşte consacrare potrivit dispoziţiilor art. 295-298 NCPP, lipsa plângerii prealabile reprezentând o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale [potrivit art. 16 alin. (1) lit. e) NCPP).
Se asimilează cu lipsa plângerii prealabile şi introducerea, formularea ei de către o persoană fără calitatea necesară sau peste termenul prevăzut de lege, deci în alte condiţii decât cele prevăzute în mod expres (art. 295, art. 296 NCPP). Lipsa plângerii prealabile nu împiedică însă punerea în mişcare a acţiunii penale în cazurile prevăzute de art. 157 alin. (4), (5) NCP sau în alte cazuri expres şi limitativ prevăzute [de exemplu: art. 199 alin. (2) NCP, art. 289 alin. (8) teza a lll-a NCPP).
Dispoziţiile privind lipsa plângerii prealabile au o reglementare asemănătoare cu aceea din Codul penal din 1969, menţinându-se principiul indivizibilităţii (solidarităţii) active - art. 157 alin. (2) NCP -, precum şi al celei pasive - art. 157 alin. (3) NCP - a răspunderii penale. Pentru a determina tragerea la răspundere penală a infractorului, plângerea prealabilă trebuie să fie formulată de către persoana vătămată în urma comiterii infracţiunii pentru care este expres solicitată de lege - persoană fizică sau juridică titulară a dreptului de a formula plângerea prealabilă - ceea ce rezultă din prevederile art. 295 alin. (3) NCPP [care face referire la art. 289 alin. (1) şi (2) NCPP] şi ale art. 157 alin. (4) NCP (care înscrie un nou caz în care acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu, respectiv atunci când persoana juridică vătămată prin infracţiune este reprezentată chiar de către făptuitor - ceea ce confirmă, astfel, unele opinii şi soluţii jurisprudenţiale anterioare intrării în vigoare a noului Cod penal). Este de observat că prevederea din alin. (4) al art. 157 NCP, referitoare la situaţia persoanelor fizice lipsite de capacitate de exerciţiu ori având o capacitate de exerciţiu restrânsă, trebuie coroborată cu prevederile art. 295 alin. (3) şi art. 289 alin. (8) (teza a lll-a) NCPP. Astfel, dispoziţia materială indicată precizează că, în ipoteza acestor persoane, dacă împotriva lor s-au comis fapte incriminate pentru care legea solicită formularea unei plângeri prealabile, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu, dar, în cazul în care „făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviinţează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu" (prevederea procesual penală).
în egală măsură se înscrie soluţia legislativă în cazul în care persoana vătămată a decedat înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile sau în cazul lichidării persoanei juridice anterior acestui moment, acţiunea penală putând fi pusă în mişcare din oficiu. în aplicarea Codului penal din 1969, în lipsa unor prevederi exprese în acest sens, numeroase soluţii jurisprudenţiale11 erau în sensul că dispoziţia legală privind punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul infracţiunii de viol se referea la ipoteza exercitării în condiţii normale a acţiunii penale în cauzele condiţionate de preexistenţa plângerii prealabile, nu şi atunci când aceasta (persoana vătămată) se afla în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul procesual de a formula plângere prealabilă, imposibilitate determinată de activitatea infracţională a inculpatului, finalizată prin uciderea victimei. în ipoteza opusă (persoana vătămată a decedat în cursul procesului penal, după declanşarea acestuia prin formularea plângerii prealabile), ne raliem opiniei potrivit căreia această împrejurare „nu produce niciun efect, procesul penal continuând până la finalizarea sa printr-o hotărâre judecătorească definitivă".
Referitor la condiţiile în care trebuie formulată plângerea prealabilă pentru a atrage răspunderea penală - emanarea de la persoana titulară, în raport de infracţiunile desemnate prin lege şi cu respectarea cerinţelor expres prevăzute în ceea ce priveşte forma, organul căruia i se adresează, termenul în care poate fi introdusă -, se menţin în proporţie însemnată dezvoltările teoretice corespunzătoare Codului penal din 1969, întregite prin prevederile legale suplimentare în materie şi ţinând cont şi de unele modificări survenite. Spre exemplu, potrivit art. 296 NCPP privind termenul de introducere a plângerii prealabile (corespondent art. 284 CPP 1968), acest termen îşi menţine caracterul special, cu elemente substanţiale - referindu-se la dreptul de a sancţiona, care se stinge în momentul în care nu a fost introdusă la timp plângerea prealabilă -, precum şi cu elemente de procedură. în această materie, sunt de semnalat două modificări, privind durata termenului [3 luni - art. 296 alin. (1) NCPP -, în loc de 2 luni, cât se stabilea de lege praevia; sub acest aspect, legea nouă este mai favorabilă], respectiv momentul de la care se calculează acesta [ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei, deci indiferent dacă a cunoscut sau nu identitatea făptuitorului - art. 296 alin. (2) NCPP -, spre deosebire de momentul de la care se cunoştea cine este făptuitorul, cum prevedea legislaţia anterioară; potrivit alin. (3) al art. 296 NCPP, în cazul în care făptuitorul este chiar reprezentantul legal al persoanei vătămate, termenul curge de la data numirii unui nou reprezentant legal). în cazul infracţiunilor de durată, termenul de 3 luni va curge din momentul consumării sau de la data la care titularul dreptului a aflat despre aceasta (iar nu de la data epuizării).
Potrivit art. 25 alin. (5) NCPP, în cazul lipsei plângerii prealabile, instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
Citește mai mult
prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei. (5) în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu”.