Art. 173 Noul Cod Penal Legea penală Dispoziţii comune

Prevederea din art. 173 NCP aduce o mult aşteptată concordanţă formală, în privinţa izvoarelor dreptului penal, în raport de textele constituţionale. Astfel, dispoziţia articolului corespondent din Codul penal din 1969 (art. 141), care trimitea la legi (în mod nedeterminat) şi la decrete, devenise depăşită (şi imprecisă) ulterior intrării în vigoare a Constituţiei din 1991, potrivit căreia au aptitudinea de a constitui izvoare normative ale dreptului penal, ca regulă, doar legile organice [art. 73 alin. (3) lit. h) şi i)), iar prin excepţie şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului [art. 115

Citește mai mult

alin. (4)-(6)).

Noua dispoziţie referitoare la sensul noţiunii de lege penală menţine viziunea legiuitorului anterior în privinţa sferei de cuprindere a acesteia, avându-se în vedere sensul larg (orice dispoziţie care are caracter penal, indiferent de sursa ce o cuprinde, atât timp cât aceasta reprezintă, din punct de vedere al puterii juridice, un izvor formal apt să cuprindă prescripţii în materie penală, chiar dacă acesta nu este, propriu-zis, o lege), iar nu cel restrâns al expresiei (referitor, strict, la dispoziţiile din actele normative care sunt calificate formal drept legi, desigur, de natura şi forţa juridică necesară pentru a cuprinde norme penale). în plus, s-a menţionat expres ceea ce doctrina anterioară şi jurisprudenţa statuau constant, anume că sunt menţinute în sfera de cuprindere a referirii la legea penală şi dispoziţiile în materie penală cuprinse în acte normative anterioare Constituţiei din 1991, care la data emiterii aveau - potrivit prevederilor legale în vigoare la respectivele momente - statutul de izvoare valabile de drept penal, în măsura menţinerii lor în vigoare până la data curentă („... alte acte normative care Ia data adoptării lor aveau putere de lege").

Textul nu acoperă decât situaţia izvoarelor formale normative propriu-zise (tradiţionale, integrale, plenare) ale dreptului penal (care pot acţiona în sens constitutiv sau extinctiv la nivelul oricărei instituţii fundamentale a dreptului penal). în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă se acceptă însă, în interpretarea mai multor prevederi legale, existenţa şi a altor surse producătoare de efecte juridice obligatorii în practica aplicării dreptului penal (indiferent dacă în indicarea lor se acceptă utilizarea denumirii de izvoare de drept - desigur, într-o accepţiune distinctă, restrânsă faţă de aceea a izvoarelor propriu-zise de drept penal - sau nu). Acestea din urmă sunt lipsite de capacitatea de reglementare generală (deplină, integrală) a izvoarelor normative propriu-zise, dar produc, în mod indubitabil, consecinţe punctuale obligatorii în sistemul de drept penal naţional. Avem în vedere, cu acest titlu, atât unele surse jurisprudenţiale expres delimitate de conceptul general de jurisprudenţă, anume: deciziile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului; deciziile pronunţate de Curtea Constituţională a României141; deciziile pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii ori în pronunţarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cât şi decretul de graţiere individuală al Preşedintelui României.