Art. 266 Noul Cod Penal Nedenunţarea Infracţiuni privind frontiera de stat
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Infracţiuni privind frontiera de stat
Infracţiuni privind frontiera de stat
Art. 266
Nedenunţarea
(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
| ← Art. 265 Noul Cod Penal Sustragerea de la măsurile de... | Art. 267 Noul Cod Penal Omisiunea sesizării Infracţiuni... → |
|---|
La fel ca şi în reglementarea anterioară, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de nedenunţare se realizează printr-o inacţiune, ce constă în neîn-cunoştinţarea de îndată a autorităţilor despre săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
0 prima modificare adusă de noua reglementare priveşte faptele prevăzute de legea penală în cazul cărora există obligaţia de denunţare, legiuitorul
Citește mai mult
reapreciind caracterul de „mare gravitate" al faptelor interzise de legea penală a căror săvârşire este obligatoriu să fie denunţată. Astfel, enumerarea limitativă a infracţiunilor pentru care exista obligaţia de denunţare în vechea reglementare a fost înlocuita cu o trimitere generică la faptele prevăzute de legea penală contra vieţii (prevăzute în art. 188-192 NCP) sau care au avut ca urmare moartea unei persoane [de exemplu: lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte - art. 195 NCP -, lipsirea de libertate în mod ilegal - art. 205 alin. (4) NCP -, violul - art. 218 alin. (4) NCP -, tortura -art. 282 alin. (3) NCP). în consecinţă, sfera de cuprindere a faptelor prevăzute de legea penală pentru care există obligaţia de denunţare este mai largă comparativ cu cea din reglementarea anterioară.O altă modificare, de ordin terminologic, vizează obiectul obligaţiei de denunţare, care constă într-o „faptă prevăzută de legea penală", şi nu o într-o „infracţiune", aşa cum prevedea norma de incriminare corespondentă din Codul penal din 1969. Aceasta înseamnă că obligaţia de înştiinţare a autorităţilor există indiferent dacă, în concret, alături de tipicitate, sunt sau nu îndeplinite şi celelalte trei trăsături esenţiale necesare pentru existenţa infracţiunii, respectiv vinovăţia, antijuridicitatea şi imputabilitatea. Modalitatea diferită de indicare a faptelor prevăzute de legea penală pentru care există obligaţia de denunţare şi eliminarea noţiunii de „infracţiune" din cuprinsul textului de incriminare au condus la redenumirea infracţiunii analizate, în sensul că din vechea denumire marginală a fost eliminată expresia „unor infracţiuni" expresie ce nu ar fi fost în acord cu trimiterea generică şi cu terminologia din cuprinsul textului de incriminare actual.
Noul text incriminator prevede expres cerinţa ca făptuitorul „să ia cunoştinţă" despre săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane. Prin această prevedere se confirmă împrejurarea că, sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de nedenunţare poate fi săvârşită doar cu intenţie - directă sau indirectă -, nu şi din culpă. La aceeaşi concluzie conduc şi dispoziţiile art. 16 alin. (6) teza a II-a NCP, potrivit cărora fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
Modificări semnificative sunt semnalate şi în privinţa celor două cauze de nepedepsire. De cauza de nepedepsire prevăzută în alin. (2) al art. 266 NCP poate beneficia persoana care are calitatea de „membru de familie" în raport cu participantul la comiterea faptei prevăzute de legea penală pentru care există obligaţia de denunţare; legiuitorul a pus de acord dispoziţiile părţii speciale cu cele din partea generală a noului Cod penal, unde noţiunea de „rude apropiate" a fost înlocuită cu cea de „membru de familie" (art. 177 NCP). Având în vedere definiţia dată noţiunii de „membru de familie", se poate susţine că în noua reglementare s-a produs o extindere a sferei persoanelor ce pot beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 266 alin. (2) NCP.
Referitor la cea de-a doua cauză de nepedepsire, înscrisă în alin. (3) al art. 266 NCP, o primă modificare constă într-o „prelungire" a momentului până la care autorul faptei de nedenunţare are posibilitatea să înştiinţeze autorităţile, mai exact până la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate. De asemenea, atunci când denunţarea are loc după momentul procesual al punerii în mişcare a acţiunii penale, pentru a opera cauza de nepedepsire este necesar ca finalitatea obţinută să constea în „înlesnirea tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor", finalitate ce se deosebeşte de cea din Codul penal din 1969, care consta în „înlesnirea arestării".
Cu excepţia modificărilor arătate, toate celelalte elemente ce caracterizează infracţiunea de nedenunţare au fost preluate din incriminarea corespondentă din vechea lege penală, astfel că explicaţiile teoretice realizate sub Codul penal din 1969, în măsura în care nu se referă la aspectele modificate, rămân de actualitate.
Legea penală mai favorabilă. Prin faptul că noul Cod penal extinde sfera faptelor prevăzute de legea penală pentru care există obligaţia de denunţare, mai favorabilă rămâne incriminarea veche. Prin sancţionarea faptei de nedenunţare doar atunci când a fost comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei, mai favorabilă este incriminarea nouă.
Din perspectiva regimului sancţionator, mai favorabilă apare legea nouă, întrucât prevede alternativ şi pedeapsa amenzii, iar maximul special al pedepsei închisorii a fost coborât de la 3 la 2 ani.
Citește mai mult
sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora".