Art. 442 Noul Cod Penal Infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor Infracţiuni de război
Comentarii |
|
Infracţiuni de război
Art. 442
Infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor
(1) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional:
a) declanşează un atac împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor care participă la o misiune de ajutor umanitar ori la o misiune de menţinere a păcii, conform Cartei Naţiunilor Unite, şi care se bucură de protecţia pe care dreptul internaţional umanitar o garantează civililor sau bunurilor cu caracter civil;
b) declanşează un atac împotriva personalului, clădirilor, unităţilor sanitare sau mijloacelor de transport sanitare, care utilizează semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva, în conformitate cu dispoziţiile dreptului internaţional umanitar, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, utilizează fără drept semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva, steagul de parlamentare, drapelul, insignele militare sau uniforma inamicului ori ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, cauzând astfel moartea sau vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
← Art. 441 Noul Cod Penal Infracţiuni de război contra... | Art. 443 Noul Cod Penal Utilizarea de metode interzise în... → |
---|
în noua reglementare, conţinutul incriminării a fost mult modificat, întrucât s-a urmărit preluarea în dreptul naţional a prevederilor art. 8 parag. 2 lit. b) pct. (vii) şi lit. e) pct. (iii) din Statutul Curţii Penale Internaţionale, respectiv art. 85 parag. 3 lit. f) din Protocolul Adiţional I la Convenţiile de la Geneva, ce codifică astfel dreptul internaţional
Citește mai mult
cutumiar.Incriminarea prevăzută la art. 442 NCP protejează operaţiunile umanitare, inclusiv persoanele care participă la ele, precum şi semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva, steagul de parlamentare, drapelul, insignele militare sau uniforma inamicului ori ale unor forţe care participă la misiuni de menţinere a păcii.
Sub denumirea „Infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor" au fost incluse în cuprinsul art. 442 NCP două fapte distincte, respectiv declanşarea unui atac împotriva operaţiunilor militare [alin. (1)1 şi folosirea frauduloasă a unor semne distinctive [alin. (2)]. întrucât fac parte din categoria infracţiunilor de război, oricare dintre cele două fapte presupune existenţa unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional.
Fapta de declanşare a unui atac împotriva operaţiunilor militare are două modalităţi alternative de realizare. Astfel, într-o primă modalitate, atacul declanşat vizează personalul, instalaţiile, materialul, unităţile sau vehiculele care participă la o misiune de ajutor umanitar ori la o misiune de menţinere a păcii, conform Cartei Naţiunilor Unite. Ca o condiţie pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca misiunea umanitară, respectiv misiunea de menţinere a păcii să beneficieze de protecţia pe care dreptul internaţional umanitar o garantează civililor sau bunurilor cu caracter civil.
în cea de-a doua modalitate, atacul declanşat priveşte personalul, clădirile, unităţile sanitare sau mijloacele de transport sanitare, care utilizează semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva.
Fapta de la alin. (2) presupune utilizarea, fără drept, a semnelor distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva, steagul de parlamentare, drapelul, insignele militare sau uniforma inamicului ori ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, situaţie în care făptuitorul profită de „scutul" oferit de aceste semne. Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca acţiunea de folosire fără drept a semnelor distinctive să aibă ca rezultat moartea sau vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane.
Forma de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul este intenţia directă sau indirectă.
Tentativa, în cazul infracţiunilor de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, este posibilă, iar legea prevede sancţionarea ei (art. 445 NCP).
Consumarea are loc în momentul în care se produce urmarea socialmente periculoasă.
Legea penală mai favorabilă. Apreciind că infracţiunile de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor nu îşi găsesc un corespondent deplin în Codul penal din 1969 (existând doar câteva asemănări cu una dintre normele de incriminare din legea veche), elementul de comparaţie lipseşte, situaţie în care problema legii penale mai favorabile nu se va pune.
► art. 359 alin. (1) şi (2): „Distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri. (1) Distrugerea în întregime sau în parte: a) a clădirilor, a oricăror alte construcţii sau a navelor care servesc de spitale; b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia; c) a depozitelor de materiale sanitare, dacă toate acestea poartă
Citește mai mult
semnele distinctive reglementare, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează însuşirea sub orice formă, nejustificată de o necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniţilor sau bolnavilor căzuţi sub puterea adversarului”;► art. 294: „Falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii.
(1) Folosirea fără drept a emblemei sau denumirii de «Crucea Roşie» ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum şi folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri care constituie o imitatie a vreunei asemenea
embleme ori denumiri, dacă fapta a cauzat pagube materiale, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă. (2) Dacă fapta se săvârşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”.
Legislaţie conexă:
► Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate pe mare şi privitoare la tratamentul prizonierilor de război, ratificate prin Decretul nr. 183/1954 (B. Of. nr. 25 din 21 mai 1954);
► Legea nr. 139/1995 a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România (M. Of. nr. 303 din 30 decembrie 1995).