Art. 438 Noul Cod Penal Genocidul Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii
| Comentarii |
|
Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii
Art. 438
Genocidul
(1) Săvârşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea de membri ai grupului;
b) vătămarea integrităţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului;
c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parţială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
e) transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sunt săvârşite în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.
(3) Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
| ← Art. 437 Noul Cod Penal Folosirea emblemei Crucea Roşie în... | Art. 439 Noul Cod Penal Infracţiuni contra umanităţii... → |
|---|
Cu un conţinut juridic asemănător, infracţiunea de genocid o întâlnim în Codul penal din 1969 la art. 357, încorporat în grupul infracţiunilor contra
Citește mai mult
păcii şi omenirii.La fel ca în reglementarea anterioara, în varianta sa tip, infracţiunea de genocid se realizează prin aceleaşi acţiuni alternative care, într-o formă rezumată.
presupun: uciderea de persoane; vătămarea integrităţii fizice sau mintale a persoanelor; supunerea la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică a persoanelor; impunerea de măsuri menite să împiedice naşterea de copii şi transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup. Toate aceste acţiuni trebuie să se refere la un număr mare de persoane care formează un grup naţional, etnic, rasial sau religios, iar scopul cu care acţionează autorul trebuie să fie acela de a distruge - integral sau doar în parte - grupul vizat.
Modificările aduse textului de incriminare a genocidului au vizat îndeosebi forma acestuia, în sensul că s-a urmărit realizarea unei mai bune corelări cu art. 6 din Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998. în acest sens, a fost exclusă din cuprinsul textului de incriminare noţiunea de „colectivitate", fiind păstrată doar cea de „grup", cu argumentul că aceasta din urmă este preferată în actele normative internaţionale recente.
în cazul faptei de la Ut. a) de la alin. (1), care constă în uciderea de membri ai grupului, se remarcă faptul că, faţă de norma corespondentă, textul de incriminare a fost reformulat în aşa fel încât s-a înlăturat caracterul echivoc al exprimării din vechiul articol care prevedea „uciderea membrilor grupului", expresie ce putea fi interpretată şi în sensul uciderii tuturor membrilor grupului vizat, şi nu doar a unor dintre aceştia.
în cazul faptei de la Ut. b) de la alin. (1), care constă în vătămarea integrităţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului naţional, etnic, rasial sau religios, din expresia „vătămarea gravă" utilizată în norma corespondentă din Codul penal din 1969 a fost eliminat termenul „gravă", pentru corelarea reglementării cu incriminarea faptelor de loviri sau orice alte acte de violenţă îndreptate împotriva integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei (art. 193 şi art. 194 NCP). De asemenea, pentru a evita eventuale interpretări diferite, legiuitorul a precizat că vătămarea poate privi doar pe unii dintre membrii grupului, nu pe toţi, aşa cum putea fi interpretat vechiul text, care utiliza expresia „membrilor grupului".
în cazul faptei de la Ut. c) a alin. (1) (supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică a acestuia), s-a precizat că infracţiunea poate exista nu numai în situaţia distrugerii fizice totale a membrilor grupului, ci şi atunci când distrugerea este doar parţială. Dacă formularea din vechiul text - „(...) de natură să conducă la distrugerea fizică" - era echivocă, putând fi interpretată în sensul că doar distrugerea totală determină reţinerea infracţiunii, în noua reglementare s-a precizat expres că distrugerea poate fi totală sau parţială, înlăturându-se astfel orice dubiu în această privinţă. Tot cu privire la fapta de la lit. c) a alin. (1), se observă că a fost înlăturat termenul „tratament" din expresia „condiţii de existenţă sau tratament" din vechea reglementare, fără însă ca această eliminare să afecteze conţinutul juridic al incriminării.
Şi în cazul faptelor de la Ut. d) şi e) ale alin. (1), se observă că au fost aduse unele modificări de ordin terminologic, în sensul că termenul „luarea" a fost înlocuit cu „impunerea", fiind astfel accentuat caracterul abuziv al măsurilor vizând împiedi-
carea naşterilor [în cazul faptei de la lit. d)], iar noţiunea „transferul" a înlocuit-o pe cea de „transferarea" [în cazul faptei de la lit. e)].
în privinţa formei agravate prevăzute la alin. (2) al textului de incriminare, se observă că nu a intervenit nicio modificare, în noua reglementare fiind preluat integral textul corespondent din reglementarea anterioară.
Forma atenuată a infracţiunii, constând în realizarea unei înţelegeri între făptuitori în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid, o regăsim, cu un conţinut constitutiv identic, şi în reglementarea anterioară, însă, în privinţa regimului de sancţionare, se constată că a intervenit o modificare ca urmare a reducerii limitei maxime speciale de la 20 la 10 ani închisoare.
Elementul de noutate îl constituie introducerea unei a doua forme atenuate, prevăzută în alineatul final al textului de incriminare. Astfel, în reglementarea actuală este incriminată şi fapta constând în incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid, comisă în mod direct, în public. Acţiunea de incitare constă într-o îndemnare adresată mai multor persoane la o comportare antisocială care, în acest caz, presupune comiterea unor fapte dintre acelea care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de genocid. Credem că incitarea înseamnă mai puţin decât o determinare, în sensul că nu implică obligaţia adoptării hotărârii de a comite genocidul de către persoanele vizate.
Pentru existenţa infracţiunii în această formă este necesar ca acţiunea de incitare să fie comisă în mod direct şi în public, adică în condiţiile prevăzute în art. 184 NCP.
Potrivit dispoziţiilor art. 445 NCP, tentativa la genocid se pedepseşte, la fel ca în reglementarea anterioara.
Spre deosebire de vechea lege penală, unde, la art. 361 alin. (3) CP 1969, era prevăzută o dispoziţie specială de sancţionare a faptelor de tăinuire şi favorizare la infracţiunea de genocid (închisoarea de la 3 la 10 ani), în noul Cod penal o astfel de dispoziţie nu se mai regăseşte.
în condiţiile în care în noul text de incriminare privind infracţiunea de genocid a fost preluat textul corespondent din vechea reglementare, explicaţiile teoretice realizate sub Codul penal din 1969, în măsura în care nu se referă la modificările sus-evidenţiate, îşi menţin valabilitatea şi în aplicarea incriminării din noul Cod penal.
Legea penala mai favorabila. Prin condiţiile de incriminare, având în vedere că în noul Cod penal a fost introdusă, ca formă atenuată a genocidului, o faptă nouă, se reţine că legea veche este mai favorabilă.
Prin regimul sancţionator, problema legii mai favorabile se va pune doar în cazul formei atenuate prevăzute la alin. (3) al textului de incriminare, în cazul căreia legea nouă este mai favorabilă, întrucât prevede o limită maximă redusă faţă de cea din norma corespondentă din reglementarea anterioară.
în cazul formei tip şi a formei agravate a infracţiunii de genocid, dată fiind continuitatea sancţiunilor penale prevăzute de lege, problema legii penale mai favorabile nu se va pune.
Citește mai mult
forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în altă colectivitate sau în alt grup, se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă fapta este săvârşită în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă. (3) înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”.Legislaţie conexă:
► Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 noiembrie 1968, ratificată prin Decretul nr. 547/1969 (B. Of. nr. 83 din 30 iulie 1969);
► Convenţia europeană din 25 ianuarie 1974 privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii şi a crimelor de război, ratificată prin O.G. nr. 91/1999 (M. Of. nr. 425 din 31 august 1999);
► Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998, ratificat prin Legea nr. 111/2002 (M. Of. nr. 211 din 28 martie 2002).
► Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 9 decembrie 1948, la care România a aderat prin Decretul nr. 236/1950 (B. Of. nr. 110 din 2 decembrie 1950).