Art. 179 OUG 34/2006 Selecţia şi calificarea candidaţilor/ofertanţilor Atribuirea contractului de achiziţie publică

CAPITOLUL V
Atribuirea contractului de achiziţie publică

SECŢIUNEA a 2-a
Selecţia şi calificarea candidaţilor/ofertanţilor

Art. 179

(1) Criteriile de calificare şi selecţie stabilite de către autoritatea contractantă trebuie să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit.

(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii atunci când stabileşte criteriile de calificare şi selecţie, precum şi nivelul cerinţelor minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească.

(3) Criteriile de calificare şi selecţie precizate în cadrul invitaţiei/anunţului de participare trebuie să fie aceleaşi cu cele precizate în cadrul documentaţiei de atribuire.

(4) Orice modificare şi/sau completare a criteriilor de calificare şi selecţie precizate potrivit alin. (3) conduce/conduc la anularea procedurii de atribuire, cu excepţia:

a) modificărilor dispuse prin decizia Consiliului;

b) modificărilor dispuse prin hotărâri ale instanţelor judecătoreşti;

c) măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă în temeiul art. 2561alin. (3) şi art. 2563alin. (1).

(5) Orice modificare de natura celor permise potrivit prevederilor alin. (4) se realizează cu prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor/ofertelor, astfel încât operatorii economici să beneficieze de un interval de timp suficient pentru pregătirea documentelor de calificare şi/sau selecţie, respectiv, după caz, pentru elaborarea ofertelor.

OUG 34/2006 actualizată prin:

OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;

Legea 279/2011 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 7 decembrie 2011, Monitorul Oficial 872/2011;

OUG 19/2009 - privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice din 7 martie 2009, Monitorul Oficial 156/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 179 OUG 34/2006 Selecţia şi calificarea candidaţilor/ofertanţilor Atribuirea contractului de achiziţie publică




Ulmean Ruxandra 29.10.2015
JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ

Condiţie de calificare constând în prezentarea unui contract de o anumită valoare. Nedepunerea contractului datorită îndoielilor ofertantei cu privire la păstrarea confidenţialităţii lui de către autoritatea contractantă. Ofertă respinsă în mod legal

Consiliul a reţinut în mod corect că în documentaţia de atribuire a contractului se menţionează, ca şi condiţie pentru dovedirea capacităţii tehnice, depunerea unui contract cu o valoare cel puţin egală cu valoarea celui mai mare contract subsecvent preconizat a se încheia în cadrul acordului-cadru. Petenta a refuzat să
Citește mai mult depună un astfel de contract, invocând îndoielile pe care le are cu privire la păstrarea confidenţialităţii contractului. Această apărare nu poate fi primită în condiţiile în care petenta nu a contestat documentaţia de atribuire, documentaţie în care se impunea depunerea respectivului contract.

Faptul că, în cele din urmă, contractul a fost depus de ofertant nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care depunerea contractului s-a făcut după expirarea termenului de răspuns. După cum a reţinut şi Consiliul, termenul de comunicare a răspunsului la toate solicitările de clarificări era 19.10.2011, iar reclamanta a depus copia contractului la data de 28.10.2011.

Faţă de aceste considerente, Curtea a respins plângerea ca neîntemeiată.

Comentariu

În cauză, argumentul confidenţialităţii nu era unul valid, după cum în mod judicios el nu a fost reţinut nici de către instanţa de judecată. Confidenţialitatea raporturilor contractuale nu îl scuteşte pe ofertant de obligaţia dovedirii îndeplinirii cerinţelor de calificare impuse de autoritate. A nu se uita că art. 74 din Hotărârea Guvernului nr 925/2006 prevede că, pe parcursul desfăşurării procesului de evaluare, comisia şi experţii cooptaţi au obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra conţinutului ofertelor, precum şi asupra oricăror alte informaţii prezentate de către candidaţi/ofertanţi, a căror dezvăluire ar putea aduce atingere dreptului acestora de a-şi proteja proprietatea intelectuală sau secretele comerciale. încălcarea angajamentelor referitoare la confidenţialitate se sancţionează conform legii, disciplinar sau penal.

Dintr-o altă perspectivă, se cuvine să amintim aici şi de Avizul motivat nr 2009/4470 C(2012) 231 final, nepublicat, adoptat de Comisia Europeană la 26 ianuarie 2012, în care s-a pus în vedere României că nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul Directivei 2004/18/CE, „mai ales al: [...] 69. articolelor 48 şi 2 din Directiva 2004/18/CE, având în vedere caracterul inacceptabil al anumitor documente justificative (constând în copia contractelor executate pentru alţi beneficiari) solicitate de către autoritatea contractantă candidaţilor pentru dovedirea experienţei lor profesionale similare ”.

Comisia a contestat legalitatea cerinţelor de probă a criteriilor de selecţie prin care se solicita candidaţilor să pună la dispoziţia autorităţii contractante copia contractelor similare de care doreau să se prevaleze pentru dovedirea experienţei lor profesionale similare. Comisia a precizat că aceste documente (copia contractelor anterioare similare) nu fac parte din lista elementelor justificative enumerate la art. 48 din Directiva 2004/18/CE, această listă având un caracter limitativ, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie (Comisia contra Franţa, C-225/98 din 26 septembrie 2000, pct. 86; decizia din 10 februarie 1982, Transporoute 76/81). Comisia a indicat, de asemenea, că solicitarea furnizării copiei contractelor similare putea reprezenta un obstacol în calea participării la licitaţie a candidaţilor care ar fi avut experienţa similară solicitată, dar care, din motive de confidenţialitate, nu ar fi fost în măsură să furnizeze copia contractelor executate anterior.
Răspunde
Ulmean Ruxandra 28.10.2015
JURISPRUDENȚĂ

Cerinţa ca media ultimelor trei rezultate ale exerciţiilor financiare să fie pozitivă. Cerinţă nelegală

Cea de a doua critică a deciziei Consiliului priveşte cerinţa ca media ultimelor trei rezultate ale exerciţiilor financiare să fie pozitivă.

Consiliul a reţinut corect că această cerinţă conduce la excluderea din competiţie, spre exemplu, a unor operatori economici ce au investit în dotarea proprie, respectiv care ar putea proba, eventual, deţinerea unei capacităţi tehnice superioare în derularea viitorului contract, şi a încuviinţat cererea de modificare a cerinţei.

Petentă
Citește mai mult susţine că această argumentare este nelegală şi neîntemeiată, deoarece interesul autorităţii contractante este de a se asigura că potenţialul câştigător al contractului are stabilitate financiară şi poate executa contractul.

Critica este neîntemeiată în raport de prevederile art. 179 din ordonanţă şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 cu privire la potenţialul economico-financiar (în acest caz). Operatorul economic trebuie să demonstreze cu privire la acest potenţial capacitatea efectivă a acestuia, iar capacitatea nu rezultă din rezultatele exerciţiilor financiare pe trei ani, ci doar din ultimul exerciţiu financiar. De aceea a reţinut şi Consiliul că este o cerinţă excesivă şi că trebuie modificată pentru a nu exclude operatorii cu capacităţi tehnice superioare (ca urmare a investiţiilor făcute) pentru viitorul contract.

Petenta face referiri doar la exemplul dat de Consiliu, dar considerentele deciziei contestate sunt mult mai dezvoltate, în sensul că scopul urmărit de autoritatea contractantă prin această cerinţă a vizat riscul de neexecutare a contractului datorat unei evoluţii financiare negative, dar acest risc este foarte scăzut ţinând seama de durata contractului (4 luni), istoricul financiar al operatorului neavând relevanţă.

Comentariu

Trebuie adăugat aici că Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie, în anexa nr 1, prevede că este restrictivă cerinţa de calificare ca rezultatele exerciţi Hor financiare/bilanţul contabil pentru ultimii 3 ani să fie pozitive/pozitiv sau să indice profit.
Răspunde