Art. 37 OUG 34/2006 Reguli de elaborare a documentaţiei de atribuire Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică
Comentarii |
|
Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică
SECŢIUNEA a 3-a
Reguli de elaborare a documentaţiei de atribuire
Art. 37
(1) Performanţele şi cerinţele funcţionale prevăzute la art. 35 alin. (6) lit. b), prin care se definesc specificaţiile tehnice, pot include şi caracteristici de mediu.
(2) În cazul în care autoritatea contractantă solicită îndeplinirea anumitor caracteristici de mediu în ceea ce priveşte performanţele şi cerinţele funcţionale, atunci aceasta are dreptul de a utiliza, integral sau parţial, specificaţii definite prin etichete ecologice europene, (multi) naţionale sau prin orice alte etichete ecologice, dacă se îndeplinesc, în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) specificaţiile respective sunt adecvate pentru definirea caracteristicilor produselor sau serviciilor a căror furnizare/prestare reprezintă obiect al contractului de achiziţie publică;
b) cerinţele pentru eticheta ecologică au fost elaborate pe baze ştiinţifice;
c) eticheta ecologică a fost adoptată printr-o procedură specifică ce a permis implicarea tuturor părţilor interesate - organisme guvernamentale, consumatori, producători, distribuitori, organizaţii de mediu;
d) eticheta ecologică este accesibilă/disponibilă oricărei persoane interesate.
(3) Autoritatea contractantă are dreptul de a preciza în caietul de sarcini faptul că produsele sau serviciile oferite care deţin o anumită etichetă ecologică sunt considerate că îndeplinesc implicit specificaţiile tehnice solicitate. Pe de altă parte, autoritatea contractantă nu are dreptul de a considera o propunere tehnică ca fiind neconformă, pentru singurul motiv că produsele sau serviciile ofertate nu deţin eticheta ecologică precizată, dacă ofertantul demonstrează, prin orice mijloc adecvat că produsele/serviciile oferite corespund specificaţiilor tehnice solicitate.
(4) În sensul prevederilor alin. (3), un mijloc adecvat de a dovedi conformitatea cu specificaţiile tehnice solicitate îl poate reprezenta dosarul tehnic al producătorului sau un raport de încercare/testare emis de un organism recunoscut, astfel cum este prevăzut la art. 36 alin. (3); autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate emise de organisme recunoscute în oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene.
← Art. 36 OUG 34/2006 Reguli de elaborare a documentaţiei de... | Art. 38 OUG 34/2006 Reguli de elaborare a documentaţiei de... → |
---|