Constantin Antoniade

ANTONIADE, Constantin

(16 august 1880, Bucureşti -19 iulie 1954, Madrid)

Absolvent al Liceului Matei Basarab din Bucureşti, a urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept din capitală, susţinând teza de licenţă Ştiinţa Dreptului şi evoluţionismul (1902) şi teza în filozofie la Facultatea de Filozofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti (1903). A participat la seminarul special de doctorat (1904-1906), iar în 1907 a susţinut teza Iluziunea realistă. încercare de critică filosofică, sub îndrumarea profesorului Constantin Rădulescu-Motru.

Activitatea de jurist şi-a început-o ca ajutor de judecător la ocolul Mostiştea (Ilfov, 1903) fiind apoi judecător de ocol şi judecător de

şedinţă la Tribunalul Ilfov. O încercare de debut în activitatea didactică este sortită eşecului, întrucât comisia de concurs l-a preferat pe P.P. Negulescu pentru a prelua cursul de Istoria filosofiei şi Enciclopedie filosofică, rămas liber în urma pensionării lui Titu Maiorescu (1910).

Şi-a continuat cariera de magistrat, ocupând funcţia de consilier al Curţii de Apel Bucureşti (1916-1925).

în perioada 1926-1928 a activat la Secţiunea I a Consiliului Legislativ, sub preşedinţia lui Ion lonescu-Dolj, aceasta având ca şi competenţă chestiunile de drept public general intern.

A activat ca secretar la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1921), urmând o carieră în diplomaţie A ocupat diferite funcţii în cadrul Ministerului de Externe: arbitru pe lângă Tribunalul arbitrai româno-ungar (1922-1927), ministru plenipotenţiar al României la Geneva, reprezentant al României la Societatea Naţiunilor (1928-1929), preparator al Comisiei pentru Conferinţa Dezarmării şi al Comitetului de Arbitraj şi Securitate (1929-1931), delegat la Conferinţa dezarmării (1932-1935), ministru plenipotenţiar al României la Berna (1 5 noiembrie 1936-1937).

După înlăturarea din diplomaţie, legată de soarta ilustrului său prieten Nicolae Titulescu, va trăi o perioadă îndelungată în Franţa, unde se dedică studiilor. Printre lucrările sale de filozofie se remarcă: încercare de critică filosofică (1907) şi Filozofia lui Henri Bergson (1910). Va fi preocupat în mod deosebit de opera lui Machiavelli, scriind o lucrare în două volume, primul Secretarul florentin - Omul, Timpul, Opera (1933) şi al doilea Politicul, Istoricul, Patriotul, (1934). în aceeaşi direcţie se înscriu şi o serie de studii ulterioare: Renaşterea italiană. Trei figuri din Cinquecento. Pietro Aretino, Francesco Guicciardini, Benvenuto Cellini (1935) şi Figuri din Cinquecento. Principese, curteni şi curtezanei 939).

Alte personalități juridice:

Comentarii despre Constantin Antoniade