ANEXA Nr. 2 Formular de raportare a debitorilor

ANEXA Nr. 2

Formular de raportare a debitorilor

 

MODUL DE COMPLETARE

Rubrica Nr.

Se completează prin înscrierea unui număr unic, atribuit formularului completat de către instituţia de credit.

Rubrica Data

Se completează cu data la care se emite formularul.

Rubricile pentru luna şi anul

Se completează cu luna şi anul pentru care se transmite informaţia de risc bancar.

Rubrica Persoana declarantă

Se completează cu denumirea persoanei declarante care transmite formularul la Centrala Riscurilor Bancare (C.R.B.)

Rubrica Cod

Se completează cu codul bancar atribuit de Banca Naţională a României persoanei declarante care transmite formularul la C.R.B.

Rubrica 0 Nr. crt.

Se completează cu numărul de ordine al liniei din formular.

Rubrica 1 Debitor - Codul de identificare

Se completează astfel:

a) în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul unic de înregistrare;

b) în cazul persoanelor care exercită profesii în baza unor legi speciale şi care nu au cod unic de înregistrare, cu codul numeric personal;

c) în cazul persoanelor fizice române, cu codul numeric personal;

d) în cazul persoanelor fizice străine, cu codul ţării care a emis paşaportul, precum şi cu seria acestuia;

e) în cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul ţării, precum şi cu codul de înregistrare din ţara de origine.

Rubrica 2 Debitor - Numele/Denumirea

Se completează cu numele sau denumirea completă a debitorului.

Rubrica 3 Situaţie specială

Se completează în cazul în care debitorul se găseşte în una din situaţiile prevăzute în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, astfel:

- cu litera R - în cazul în care debitorul se află în situaţia de reorganizare;

- cu litera L - în cazul în care debitorul se află în situaţia de lichidare.

În cazul în care debitorul nu se află în niciuna dintre situaţiile de mai sus, se va completa cu litera N.

Rubrica 4 Încadrare debitor

Se completează cu încadrarea debitorului potrivit categoriei de clasificare a creditelor, în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR 5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

- cu litera S pentru credite clasificate în categoria standard;

- cu litera O pentru credite clasificate în categoria în observaţie;

- cu litera B pentru credite clasificate în categoria substandard;

- cu litera I pentru credite clasificate în categoria îndoielnic;

- cu litera P pentru credite clasificate în categoria pierdere.

Rubrica 5 Activitatea

Se completează astfel:

- în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul CAEN corespunzător activităţii principale;

- în cazul persoanelor juridice nerezidente, se asimilează un cod CAEN corespunzător activităţii principale;

- în cazul persoanelor fizice, cu codul 00.

Rubrica 6 Forma de proprietate

Se completează astfel:

- în cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul corespunzător din nomenclatorul Forme de proprietate elaborat de Ministerul Finanţelor Publice;

- în cazul persoanelor juridice nerezidente, se asimilează un cod corespunzător din nomenclatorul Forme de proprietate elaborat de Ministerul Finanţelor Publice;

- în cazul persoanelor fizice, cu codul 01.

Rubrica 7 Ţara

Se completează astfel:

- în cazul persoanelor juridice rezidente şi al persoanelor fizice române, cu codul României;

- în cazul persoanelor fizice străine şi al persoanelor juridice nerezidente, cu codul ţării care a emis paşaportul, respectiv al ţării în care este înregistrată persoana juridică.

Rubrica 8 Judeţul

Se completează cu codul numeric al judeţului în care debitorul - persoană juridică rezidentă este înregistrat la oficiul registrului comerţului sau în care domiciliază debitorul - persoană fizică.

Rubrica 9 Tipul raportării

Se completează astfel:

- cu litera S, în cazul în care debitorul raportat anterior nu mai îndeplineşte condiţia de raportare;

- cu litera N, în cazul în care debitorul îndeplineşte condiţia de raportare.

 

formular raportare grupuri debitori

 

MODUL DE COMPLETARE

Rubrica Nr.

Se completează prin înscrierea unui număr unic, atribuit formularului completat de către instituţia de credit.

Rubrica Data

Se completează cu data la care se emite formularul.

Rubricile pentru luna şi anul

Se completează cu luna şi anul pentru care se transmite informaţia de risc bancar.

Rubrica Persoana declarantă

Se completează cu denumirea persoanei declarante care transmite formularul la CRB.

Rubrica Cod

Se completează cu codul bancar atribuit de Banca Naţională a României persoanei declarante care transmite formularul la CRB.

Rubrica 0 - Nr. crt.

Se completează cu numărul de ordine al liniei din formular atribuit grupului.

Rubrica 1 - Denumire grup

Se completează cu denumirea asociată de instituţia de credit grupului de persoane fizice şi/sau juridice, astfel încât să permită identificarea unică a fiecărui grup.

Rubrica 2 - Cod grup

Se completează cu codul atribuit de instituţia de credit grupului de persoane fizice şi/sau juridice, astfel încât să permită identificarea unică a fiecărui grup.

Rubrica 3 - Componenţă grup - Cod de identificare

Se completează cu codurile de identificare ale persoanelor fizice şi/sau juridice care compun grupul.

Rubrica 4 - Componentă grup - Nume/Denumire

Se completează cu numele/denumirile complete ale persoanelor fizice şi/sau juridice care compun grupul

Rubrica 5 - Ţara

Se completează astfel:

         în cazul persoanelor juridice rezidente şi al persoanelor fizice române, cu codul României;

         în cazul persoanelor fizice străine şi al persoanelor juridice nerezidente, cu codul ţării care a emis paşaportul, respectiv al ţării în care este înregistrată persoana juridică.

Rubrica 6 - Tipul raportării

Se completează astfel:

- cu litera S - în cazul în care grupul raportat anterior nu mai trebuie raportat;

- cu litera N - în cazul în care grupul trebuie raportat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ANEXA Nr. 2 Formular de raportare a debitorilor