Decizia civilă nr. 1018/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1018/R/2011
Ședința publică din data de 16 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.A-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3048 din 27 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. I., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamantului intimat, întâmpinare.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâta recurentă.
Reclamantul intimat depune la dosarul cauzei concluzii scrise, pe care solicită instanței să le aibă în vedere la pronunțarea hotărârii și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinarea formulată, precum și în concluziile scrise depuse astăzi.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de (...) pe rolul T. C., reclamantul B.
I. a chemat în judecată pârâta C. J. de P. C., solicitând instanței obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu un stagiu complet de cotizare de 31 ani, stagiu acordat prin D. civilă nr. 6. a C. de A. C., prin acordarea unui punctajmediu anual de 2,45224 puncte, din care 0,18730 puncte pentru stagiul adăugat.
Prin precizarea de acțiune reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la acordarea unui punctaj mediu anual de 2,77511 puncte, cu aplicarea dispozițiilor art. 78/2 din L. nr. 19/2000, în temeiul cărora la punctajul mediu anual aflat în plată mai trebuie adăugate 0,31699 puncte, începând cu data de (...).
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că din D. de pensionare nr. 2./(...) rezultă că la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 31 ani conform Deciziei civile nr. 6. a C. de A. C.
Prin sentința civilă nr. 3048/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), a fost admisă cererea înaintată de către reclamantul B. I., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință:
A fost obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant cu menținerea punctajului de 2,77511 puncte din care 0,31699 puncte cuvenite ca urmare a aplicării prevederilor art. 78/2 din L. nr. 19/2000.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului sumele de bani cuvenite si neacordate punctajului menționat mai sus începând cu data de (...).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin
D. de pensionare nr. 2./(...), reclamantului i s-a luat în calcul un stagiu complet de cotizare de 31 ani conform Deciziei civile nr. 6. a C. de A. C. pentru activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă, cu majorarea unui punctaj mediu anual cu 25%.
La punctajul mediu anual din D. nr. 2. trebuia adăugat punctajul mediu anual reprezentând stagiu suplimentar de 0,31699 puncte, ca urmare a aplicării prevederilor art. 78/2 din L. nr. 19/2000. Astfel, această dispoziție trebuie aplicată în D. de pensionare din 2010, așa cum s-a aplicat în toate deciziile de pensionare emise în cursul acestui an, deoarece acest articol nu este inclus în vreun act normativ de prorogare a prelungirii aplicării si nici alte reglementări de aplicare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C.,solicitând modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că art. 782 are un regim propriu, data sa de aplicare și cuantumul fiind stabilite direct de legiuitor. În speță, instanța a greșit atât cuantumul pe care îl acordă fără explicație, cât și data de acordare - (...), neavând nicio legătură cu art. 782.
Potrivit O.U.G. nr. 1., care modifică art. 78, „plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se face eșalonat, în etape, astfel: a) octombrie 2008, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s- au deschis până în anul 1990 inclusiv; b) februarie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s- au deschis în perioada 1991-1996 inclusiv; c) iunie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1997-31 martie 2001; d) octombrie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-30 septembrie 2008";.
Mai arată recurenta că prin decizia nr. 2./(...) s-a aplicat sentința privind stagiul de 31 de ani de anulare a deciziei nr. 2./2007, punctajul acordat de instanță fiind 2.21033 puncte de la data de (...).
La acest punctaj se adaugă potrivit O.U.G. nr. 1., începând cu (...), punctajul potrivit art. 782 rezultat astfel: La 30 de ani și 7 luni în grupa a II- a rezultă 30 x 3 luni = 7 ani și 6 luni de spor - 7 x 0,25 + 6 x 0,02083 =
1,87498 puncte împărțite la stagiul complet de 31 de ani, rezultă 0.06048 puncte. (Menționează că a intervenit o rectificare a Deciziei nr. 2./(...) care folosea stagiul de 34,4 prin D. nr. 2./(...), care folosește stagiul de 31 de ani. A. punctaj s-a acordat de la (...), adăugându-se la punctajul existent in plată la acea dată si anume 2.21033 puncte, rezultă 2.27081 puncte. In consecința pe intervalul (...)-(...) a fost plătita diferența de 270 lei în 06.2010.
Astfel, punctajul de 0.31699 puncte acordat pentru art. 782 de instanța nu se justifică, instanța însă nu explică modul prin care a ajuns la acest rezultat, după cum nu explica nici totalul rezultat de 2.77511 puncte.
Recurenta mai arată că este probabil ca instanța să fi făcut aplicarea
L. nr. 2., însă O.U.G. nr. 2. a suspendat aplicarea L. nr. 2., prevăzând că
„Drepturile de pensie rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (2) se acordă beneficiarilor începând cu luna ianuarie 2011.";
În urma cererii nr. 1.-49523/(...) s-a operat adăugarea unei perioade de vechime la pensie: (...)-(...) prin D. nr. 2./(...). Ulterior, această decizie a fost revizuită prin decizia nr. 2./(...) operându-se o rectificare în sensul menținerii folosirii stagiului complet de 31 de ani. P. obținut a fost adăugat începând cu 0(...) la cel de 2.27081 rezultând 2.45812 puncte.
Potrivit art. 169 alin. 3 din L. nr. 19/2000, drepturile din D. nr.2./(...) s-au acordat cu (...), întrucât cererea de recalculare a fost înregistrată sub nr. 1.-49523 din (...).
Așadar, aceasta cerere din (...) nu are nicio legătură cu art. 782 acordat de instanță, deoarece acest articol se acorda din oficiu de la date precise dispuse de legiuitor în funcție de anul pensionării, în acest caz 2007.
Subliniază recurenta că a operat acordarea art.782 în cuantumul corect și de la data corectă, cu plata întregii diferențe rezultate.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant B. I. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, arătând că prin recursul formulat pârâta-recurenta C. J. de P. C. nu a invocat actele normative de prorogare a aplicării și nici alte reglementări de aplicare a dispoziției art.782 din L. nr.19/2000, așa cum sunt cerute de prevederea art.3021 litera c) C.proc.civ., considerând intimatul că în acest caz cererea de recurs este lovită de nulitate.
Arată intimatul că motivarea întregului recurs se bazează pe prevederile din OUG nr.1. care a introdus art.782 în L. nr.19/2000, prevedere a cărei aplicabilitate s-a încheiat în luna octombrie 2009, însă pârâta-recurenta omite cu buna știință faptul că și L. nr.2. a introdus art.782 în L. nr.19/2000, fiind necesară promovarea OUG nr. 209 din 4 decembrie 2008 pentru soluționarea conflictului rezultat din succesiunea în timp a celor două acte normative.
Prin promovarea OUG nr.2. s-a rezolvat problema ca unii asigurați să nu poată beneficia de cumularea prevederilor din OUG nr.100/20008 si din L. nr.2., persoanele vizate fiind asigurații ale căror drepturi de pensie au fost stabilite înaintea datei de aplicare a L. nr.2..
Mai arată intimatul că potrivit OUG nr.2. drepturile asiguraților se calculează în funcție de perioadele lucrate în grupele de muncă, astfel că punctajul mediu anual reprezentând stagiul suplimentar de 0,31699 puncte, s-a obținut prin scăderea celor 0,06048 puncte acordate de art.782 din OUG nr.1., din 0,37747 puncte care se cuvin acordate prin aplicarea art.782 introdus în L. nr.19/2000, de OUG nr.2., după care cele 0,31699 puncte seadăugă la punctajul mediu anual de 2,45812 puncte din D. nr.2./(...), rezultând punctajul mediu anual de 2,77511 puncte.
Consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond este corectă, deoarece a respectat prevederile legislației în vigoare de la data de 13 aprilie
2010, data emiterii deciziei de pensionare nr.2..
Art. IV aliniatul (4) din OUG nr. 2. stabilește că drepturile de pensie rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) si (2) se acorda beneficiarilor de la 1 ianuarie 2010 și nu de la 1 ianuarie 2011 cum afirmă recurenta, însă alin. (l) si (2) la care se face referire, stabilesc drepturile de pensie ca urmare a aplicării prevederilor art.1651 din L. nr.19/2000.
Arată intimatul că OUG nr.2. nu suspendă aplicarea L. nr.2., iar dispoziția art.1651 din L. nr. 19/2000 reglementează recalcularea drepturilor de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr.2. și a O.U.G. nr. 2. și nu are nicio legătură cu drepturile rezultate în urma aplicării dispoziției art. 782 din L. nr.19/2000, care reglementează drepturile de pensie ale asiguraților ale căror decizii de pensionare se emit după data intrării în vigoare a OUG nr. 2..
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a contestat decizia nr. 2. din (...) emisă de C. J. de P., solicitând ca punctajul mediu anual pentru stagiul adăugat, pentru perioada lucrată după pensionare, să fie stabilit în raport de stagiul complet de cotizare de 31 de ani stabilit prin D. civilă nr. 6. pronunțată de Curtea de A. C.
Cu privire la acest capăt de cerere Curtea constată că într-adevăr prin decizia nr. 2. din (...) s-a stabilit un punctaj mediu anual de 2,43406, din care 0,16912 pentru stagiul adăugat, în decizie menționându-se stagiul complet de cotizare de 34 ani și 4 luni.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, Curtea constată că, anterior promovării contestației de către reclamant, prin decizia nr. 2. din (...), C. J. de P. a revizuit decizia emisă în data de (...), în sensul că punctajul mediu anual a fost calculat în raport de stagiul complet de cotizare de 31 de ani, stabilindu-se astfel un punctaj mediu anual de 2,45812, începând cu data de 0(...).
Prin precizările depuse în ședința publică din data de 14 iunie 2010 reclamantul a arătat că prin decizia din (...) pârâta nu a făcut aplicarea prevederilor 782 și 1651 din L. nr.19/2000, solicitând obligarea pârâtei la recalcularea pensiei conform acestor dispoziții legale din aplicarea cărora ar rezulta că la punctajul mediu anual aflat în plată ar mai trebui adăugate
0,31699 puncte.
Din concluziile scrise depuse de reclamant la filele 15-16 dosar fond rezultă că de fapt reclamantul solicită aplicarea în cazul său a prevederilor art. 782 din L. nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin L. nr. 2. și OUG nr. 2..
Sub acest aspect Curtea reține că drepturile inițiale de pensie ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de (...), astfel cum rezultă din decizia nr. 2./2007 aflată la fila 77 dosar fond.
Potrivit prevederilor art. 7. din L. nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 2., publicată în Monitorul Oficial nr. 826 din 9 decembrie 2008: "1) Asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislațieianterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de majorarea punctajelor anuale, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167^1."
Pe de altă parte, ca urmare a modificării aduse prin OUG nr. 2., articolul 165^1 din L. nr. 19/2000 prevede următoarele:
"Art. 165^1. - (1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie
2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin nr. 7., cu completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
(3) De creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie
2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 7.alin. (2)."
Având în vedere că dreptul de pensie al reclamantului s-a deschis în anul 2007, Curtea constată că acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 165^1 din L. nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 2..
În consecință, reclamantului îi sunt aplicabile și prevederile art. II din
OUG nr. 2., astfel cum au fost modificate prin art. V din OUG nr. 114/2009 și care prevăd că: "(1) Prevederile art. 165^1 din L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual rezultat în urma majorării efectuate conform prevederilor L. nr. 2. pentru modificarea și completarea L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, și cel acordat conform Ordonanței de urgență a G. nr. 1. pentru completarea L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin nr. 1..
(2) P. mediu anual calculat conform prevederilor alin. (1) se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2010.
(3) În situația în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (2) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține cuantumul cuvenit ori aflat în plată până ladata la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se va obține un cuantum al pensiei mai mare.
(4) Drepturile de pensie rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și
(2) se acordă beneficiarilor începând cu luna ianuarie 2011."
În consecință, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit la acordarea diferențelor rezultate din aplicarea art. 165^1 din L. nr. 19/2000 doar începând cu data de 1 ianuarie 2011, astfel că recursul pârâtei apare ca fiind fondat.
Pentru aceste considerente, constatând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, în baza disp. art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, cu referire la art. 304 pct.9 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că acțiunea reclamantului va fi respinsă.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3048 din 27 septembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge contestația formulată de reclamantul B. I.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.A-R. M. G. L. T. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.GLT/dact.MS/ 3 ex./(...) Jud.fond:M.F.B./A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 3653/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4953/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








