Decizia civilă nr. 1376/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1376/R/2011

Ședința publică din data de 13 aprilie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4059 din 25 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată T. L., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 4059 din 25 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată și completată de reclamanta T. L. împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință s-a anulat decizia de pensionare nr. 264868/(...) emisă de pârâtă.

A fost obligată pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei, cu luarea în calcul a sporului de creșa conform Adeverinței nr.

11384/2009 emisă de S. C. de U. pentru Copii C.-N. .

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul, începând cu data de (...), a compensației prevăzută de A. nr. 640/(...) emisă de S. C. M. C.-N. Au fost respinse celelalte petite.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr. 264868/(...), reclamantei i s-a stabilit pensia anticipată parțială în cuantum de 648 lei,punctajul mediu anual fiind de 1,13511 puncte, procentul de diminuare fiind de

0,40 % pe lună de anticipare (f.5).

Pârâta a depus la dosarul cauzei copia dosarului de pensie privind-o pe reclamantă în care se regăsesc A. nr. 11384/2009 emisă de S. C. pentru Copii C.- N. și A. nr. 640/(...) emisă de S. C. M. C.-N. și cererile de a fi luate în considerare, însă acest lucru nu s-a întâmplat atunci când s-a emis decizia pentru acordarea pensiei anticipată parțială și când s-a solicitat recalcularea acesteia.

De altfel, din analiza scriptului intitulat „Date privind activitatea în muncă"; rezultă că datele din adeverințe nu au fost luate în considerare, unele din motiveobiective respectiv, o adeverință a fost emisă doar la data de (...), iar cealaltă din motive subiective, respectiv omisiunea pârâtei (f.42,65).

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I ,II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă ar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent sau nu ca și majorările de salarii.

Potrivit dispozițiilor art.10 și art.23 din Legea nr.3/1977, în baza de calcul a pensiilor,înainte de apariția L. nr.19/2000, nu se lua în considerare câștigul brut ci media retribuțiilor tarifare de încadrare stabilită pe baza retribuției tarifare de încadrare pentru cei retribuiți cu luna și retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare pentru 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora,inclusiv pentru cei care lucrează în acord.

Conform art.2 din O.U.G.nr.4/2005 recalcularea pensiilor urma să se facă potrivit dispozițiilor art.164 din Legea nr. 19/2000. Astfel potrivit art.164 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 și art.4 alin.2 din O.U.G. nr.4/2005 erau luate în considerare sporurile ,indemnizațiile și majorărilor de retribuții tarifare care,potrivit legislației anterioare datei de (...), au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual,așa cum se regăsesc în Anexă.

În punctul VI din Anexă se arată însă că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire în acord global sau cu bucata,în regie ori după timp,pe bază de tarife sau cote procentuale,premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.

Prin Legea nr.250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art. I, pct.10 din O. M.M.F.E.S. nr.680/2007, începând cu data de (...) punctajul anual al asiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19 .

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit în parte pretențiile sale prin adeverințele anterior menționate, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prevederilor art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis în parte acțiunea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândmodificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanța a obligat-o la luarea în calcul a unor sume care deja sunt cuprinde în declarația nominală.

După (...) se iau în considerare ca dovadă la pensie (art.8 din Legea nr.19/2000) sumele care au reprezentat baza contribuției de asigurări sociale. Declarația nominală informatică, reflectă contribuția conform noilor reglementări ale L.nr.19/2000. Potrivit art. 23 al L. nr.19/2000 (1) baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie a) salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile. Sumele contributive este globală (înglobând salariul, inclusiv sporurile), care nu pot fi evidențiate separat de salariu ca în vechea legislație.

Astfel, dovada luată în calcul este A. privind Datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual în vederea stabilirii pensiei.

Aceste sume apar însă într-o singură cifră care înglobează toate drepturile salariatului.

În cazul de față : - luna 04.2001 luată în calcul suma de 4.921.560 lei.

Această sumă include așa cum se poate vedea la poziția nr.68 din carnet salariul de bază de 3.348.000 lei, sporul de 25% vechime, sporul de 7% de creșă și sporul de 15% de ture. În toate rezultă suma luată deja în calcul, astfel reclamantul solicită acordarea acestora de două ori la pensie.

La fel și înainte de (...) celelalte sporuri sunt luate în calcul așa cum se poate vedea la C. A. sporuri procent. Sporul de 20% este acordat sub forma de suma la C. A. sporuri - suma.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit adeverinței nr. 11384/2009 emisă de S. C. de U. pentru Copii reclamanta a realizat în perioada (...)-(...) venituri suplimentare, la salariul de bază, reprezentând sporul pentru munca prestată în timpul nopții și spor de creșă care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale însă contribuția reclamantei la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și al pensiei.

De asemenea potrivit adeverinței nr. 640/(...) reclamanta a realizat în aceiași unitate, în calitate de soră medicală, în perioada (...)-(...) venituri suplimentare reprezentând spor vechime și alte compensații, venituri care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale însă contribuția reclamantei la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și al pensiei.

Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al L. nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.

Faptul că art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie

1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie

1991), se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației învigoare"; și că art. 10 din Legea nr. 3/1977, invocat în cererea de recurs, statuează că „retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate";, nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr.

389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; se includ și sporurile, premiile și compensațiile, chiar dacă acestea nu au avut caracter permanent.

Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";.

Chiar dacă, în mod evident, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a L. nr. 19/2000, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.

Prin O. nr. 680/1 august 2007, înțelesul sintagmei „venit brut realizat lunar"; a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul O.U.G. nr. 4/2005.

Raportat la O. menționat, Curtea apreciază că reclamanta este îndreptățită să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverințele depuse la dosar, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

Faptul că pârâta a luat deja în considerare la calcularea pensiei unele dintre veniturile cuprinse în adeverințe nu poate avea altă semnificație decât că nu va mai trebui să îl includă încă o dată. Ar fi excesiv de formal a se considera viciată o sentință care se referă în general la conținutul adresei depuse de reclamant, fără a observa că un anumit spor a fost deja luat în considerare la stabilirea pensiei, în condițiile în care adeverința conține veniturile salariale ale reclamantei pe o perioadă îndelungată. Prin urmare, referirea generală pe care tribunalul o face la adeverințele depuse la dosar trebuie considerată ca o dispoziție de a se lua în considerare doar acele sume neluate în calcul până la momentul pronunțării sentinței.

Față de cele ce preced, se constată ca fiind nefondate criticile aduse de recurentă hotărârii atacate în ceea ce privește luarea în considerare la calculul punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a veniturilor suplimentare realizate și dovedite prin probatoriul administrat în cauză.

Totuși în ceea ce privește perioada în care reclamanta a beneficiat de spor de creșă, ce se impune a fi avută în vedere la calculul punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, aceasta urmează a fi limitată la luna martie 2001 întrucât pentru perioada ulterioară devin incidente prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr.

19/2000 potrivit cărora angajatorii au obligația de a depune lunar declarațiaprivind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetulasigurărilor sociale de stat. Prin urmare începând cu data de (...) contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale de stat sunt cele achitate potrivit declarației nominale depuse lunar de angajator în sensul textului legal anterior menționat.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a pârâtei de a lua în calciul sporul de creșă ulterior datei de (...), menționat în adeverința nr. 11384/2009 emisă de S. C. de U. pentru Copii C.-N.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva Sentinței civile nr. 4059 din 25 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtei de a lua în calciul sporul de creșă ulterior datei de (...), menționat în adeverința nr. 11384/2009 emisă de S. C. de U. pentru Copii C.-N.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

G.-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

Aflat în concediu de odihnă

Semnează Președintele Curții de A. C.

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1376/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale