Decizia civilă nr. 1260/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

Pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1260/R/2011

Ședința 05 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.

JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: L. D.

GREFIER : A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentința civilă nr. 4039 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.

(...), privind și pe reclamanta intimată T. I., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal, făcut la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 martie

2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare și acte anexă, prin care solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

De asemenea, se constată că prin motivele de recurs, pârâta recurentă C. J. de P. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4039 din 23 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta T. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință pârâta a fost obligată să recalculeze pensia cuvenită reclamantei cu luarea în considerare la calcularea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor ș veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr.810/(...) emisă de SC I. P.

SA C. N., începând cu data de (...).

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat pârâtei la data de (...) să-i recalculeze punctajul mediu anual conform veniturilor suplimentare realizate sub formă de acord global și premii în perioada ianuarie 1964 - decembrie 1993 dovedite cu adeverința nr.810/(...) emisă de SC I. P. SA C.-N.

În buletinul de calcul anexă la decizia de pensionare emisă de către pârâtă aceste venituri suplimentare pentru care s-au plătit contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat nu sunt luate în considerare deși art.78 alin. 4 din L. nr.19/2000 prevede că punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În lumina acestor prevederi legale cererea reclamantei a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. J. DE P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că potrivit Legii nr.27/1966 art.4, fondurile necesare plății pensiilor se realizează din contribuțiile întreprinderilor, instituțiilor etc., fără nici o reținere din salariu. În art.3 al

Legii pensiilor nr.3/1977 se arată că fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat.

A.78 alin.4 din L. nr.19/2000 are incidența pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. nr.680/2007 care stabilește că baza contributivă la pensie poate fi venitul brut fără a se limita la sporurile permanente. Înaintea acestei date erau restricții, pentru premii nu se datora contribuția, acest act normativ nu privește veniturile anterioare datei de (...).

Potrivit art. 164 din L. nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii - (...), se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.

La determinarea punctajului mediul anual pe lângă salarii vor fi avute în vedere conform art.164 alin.2 și 3 din L. nr.19/2000 și următoarele sporuri: sporurile care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent care după data de (...) au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Cum sumele în acord nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, aceste sume în mod corect nu au fost luate în calcul. Sporul pentru realizarea sarcinilor de plan nu a fost un spor cu caracter permanent.

Invocă recursul în interesul legii promovat de P. G. al P. de pe lângă I., care constatând că nu există un punct de vedere unitar în practica instanțelor, solicită ca prin admiterea acestuia să se pronunțe o decizie să se statueze că nu se pot valorifica la stabilire ași recalcularea pensiilor formele de retribuire în acord global, prevăzute de L. 5., ce este utilizată ca temei legal de I. SA.

Reclamanta T. I. prin întâmpinare (f.8) a solicitat respingerea recursului. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Adeverințele menționate cuprind, cu titlu de venituri suplimentare, acordul global, orele suplimentare, premii, sporul de vechime.

Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.

Faptul că art. 164 alin. 2 din L. nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; și că art. 10 din L. nr. 3/1977, invocat în cererea de recurs, statuează că „retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate";, nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/19722 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; se includ și sporul pentru muncă în acord, premiile și orele suplimentare, chiar dacă acestea nu au avut caracter permanent.

Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";. Chiar dacă, în mod evident, așa cum arată și recurenta, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.

Nu poate fi reținută afirmația recurentei că asupra premiilor nu s-a reținut contribuția de asigurări sociale față de prevederile art. 26 din L. nr.

19/2000, având în vedere că aceste venituri au fost realizate până în anul

1998, or L. nr. 19/2001 a intrat în vigoare în anul 2001, astfel încât plata contribuției de asigurări sociale s-a realizat, în raport de aceste premii, în baza art. 1 din Decretul nr. 389/1972, citat mai sus.

Sunt corecte citate de către recurentă prevederile art. 4 și 44 din L. nr.

27/1966, conform cărora fondurile necesare plății pensiilor, a ajutorului social și a celorlalte drepturi cuvenite pensionarilor și membrilor lor de familie se realizează din contribuțiile întreprinderilor, instituțiilor, altor organizații și ale persoanelor fizice care angajează, precum și din sumele alocate în acest scop din bugetul de stat, fără nici o reținere din salariu. Aceste dispoziții, ca și cele ale art.3 al Legii pensiilor nr. 3/1977, ce statuează că „fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acestscop de la bugetul de stat";, nu sunt în contradicție cu prevederile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 citat mai sus, astfel încât interpretarea coroborată a acestor texte de lege conduce la concluzia că din câștigul brut realizat de personalul salarizat, unitățile angajatoare rețineau contribuția de asigurări sociale de stat, pe care o vărsau la bugetul asigurărilor sociale de stat, acestea fiind de fapt „. pe care le plătesc unitățile socialiste";, despre care face vorbire art. 3 din L. nr. 3/1977. Deci, nu se poate afirma că, potrivit legislației în vigoare în perioada vizată de adeverința eliberată reclamantului, acesta nu ar fi contribuit din întreg venitul brut realizat la fondul asigurărilor sociale de stat. A. 1 din Decretul nr. 389/1972 a fost modificat pentru prima dată prin L. nr.

4., fără însă a se schimba principiul calculului contribuției de asigurări sociale asupra întregului câștig brut realizat.

Cât privește referirea la dispozițiile pct.VI al O.U.G. nr. 4/2005, conform cărora „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioarei datei de 1 aprilie 2001:

● formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale";, Curtea apreciază că aplicarea acestui text de lege nu trebuie să ignore principiile enunțate mai sus ce guvernează ramura dreptului asigurărilor sociale de stat, așa cum au fost prezentate pe larg în cele ce preced.

Referitor la ultimul aspect invocat în recurs, se reține că prin D. nr. 30 din (...) s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al C. de A. C. cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. „a"; din L. nr. 5. privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, această decizie nefiind publicată în Monitorul Oficial al României, or de momentul publicării leagă art. 330 ind. 7 C.proc.civ. (art. 329 C.proc.civ. anterior Legii nr. 202/2010) caracterul obligatoriu al deciziilor prin care se admit atari recursuri în interesul legii.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul ca nefondat și urmează a-l respinge, raportat la prevederile art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile numărul 4039/(...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 05 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. C. M. L. D.

GREFIER A. B.

Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1260/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale