Decizia civilă nr. 5255/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5255/R/2011

Ședința publică din data de 14 decembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. C. O. împotriva sentinței civile nr. 1405 din 6 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați M. A. N. și CASA DE PENSII A M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâților intimați, consilier juridic P. L. C., lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâților intimați prin care se solicită respingerea recursului.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1, raportat la art. 301 C., invocă excepția tardivității recursului formulat.

Reprezentanta pârâților intimați solicită admiterea excepției invocate.

Cauza rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1405 din 6 septembrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilitățiiinvocată de pârâtul M. A. N. și în consecință s-a respins contestația formulată de reclamantul F. C. O. împotriva pârâților M. A. N. și CASA DE PENSII A M. A.

N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Instanța de fond a reținut că decizia de recalculare a pensiei nr.91074/(...) a fost emisă în baza HG nr.735/2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat devenind pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

S-a apreciat că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece reclamantul nu a urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de L. nr. 2..

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul F. C. O. solicitândcasarea hotărârii și admiterea acțiunii.

Învestită cu soluționarea căi de atac, Curtea a invocat, la primul termen de judecată, excepția tardivității recursului declarat de reclamant, excepție care, constatându-se a fi întemeiată, va fi admisă în baza următoarelor considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 301 din C.proc.civ., termenul de recurs este de

15 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă sancționează cu decăderea neexercitarea căii de atac în termenul legal, cu excepția cazului în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În cauza dedusă judecății, hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantului la data de 27 septembrie 2011, astfel cum rezultă din dovada de predare-primire aflată la fila 53 din dosarul primei instanțe.

Or, conform rezoluției de primire a cererii recursul a fost declarat la data de 21 octmbrie 2011, prin urmare, cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 din C.proc.civ.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul reclamantului ca fiind tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul F. C. O. împotriva sentinței civile nr. 1405 din 6 septembrie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-ROZAIA M. G.-L. T. S.-C. B.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond:M. C.

G. G. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5255/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale