Decizia civilă nr. 2322/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2322/R/2011

Ședința din 27 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 789 din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. S., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată

P. S., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 iunie

2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.

Reclamanta intimată arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului, întrucât pentru drepturile recalculate conform adeverinței s-au achitat toate contribuțiile către stat, inclusiv pentru pensia suplimentară.Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 7., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta P. S., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință, a fostobligată pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a tuturor veniturilor suplimentare lunare menționate în Adeverința nr. 541/(...) emisă de S. C. S., începând cu data de (...).

Soluția pronunțată se întemeiază pe următoarele considerente:

Reclamanta a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 541/(...), emisă de S.

C. S., din care rezultă că aceasta a beneficiat de venituri suplimentare lunare în perioada (...)-(...).

T. a mai reținut că prin dispozițiile legii nr.250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art. I pct.10 din O. M.M.F.E.S. nr.6., începând cu data de (...) punctajul anual alasiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19 .

Raportându-se la dispozițiile legale menționate, prima instanță a apreciat că prin adeverința depusă în probațiune, reclamanta a făcut dovada pretențiilor deduse judecății.

În termen legal, a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta învederează că, compensațiile acordate in baza Decretului nr.

46/1982 nu se iau în calcul 1a stabilirea drepturilor si obligațiilor care se determina in funcție de nivelul pensiei potrivit art.6.

De asemenea, arată că potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au in vedere si sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au/acut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației in vigoare.

Conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 49/1992, sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în muncă; sporul pentru lucrul în subteran și pentru lucrul pe platformele marine de furaj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unor funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.

Astfel, nu au constituit sporuri permanente: sumele pentru ore suplimentare (deoarece orele suplimentare nu sunt o permanență), orele de noapte (nu s-a lucrat în fiecare noapte), care sunt diferite de sporul de noapte, sumele pentru munca sâmbăta și duminica - oficial zile libere, salariul de merit

(nu este o permanentă), premiile (art. 26 lit. e al Legii nr. 19/2000).

Art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 are incidenta pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. nr. 6., care stabilește ca baza contributiva la pensie poate fi venitul brut - fara a limita la sporurile permanente.

Intimata reclamantă P. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 7), princare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Recursul este nefondat.

Curtea apreciază că sunt lipsite de fundament criticile recurentei privind luarea în considerare la stabilirea stagiului total de cotizare și implicit la determinarea cuantumului pensiei a veniturilor suplimentare realizate de către reclamanta intimată, venituri atestate prin adeverința nr. 541/(...), emisă de S. C. S..

Astfel, reține că reclamanta este beneficiara unei pensii pentru limită de vârstă stabilite prin decizia de pensionare nr. 187977/(...) (fila 5 dosar fond), conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000.

Din adeverința nr. 541/(...), emisă de S. C. S., rezultă că reclamanta a obținut, alături de salariu venituri suplimentare, pentru care s-au reținut și virat contribuțiile de asigurări sociale, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrageîncălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu, art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din O. nr. 680 din 1 august 2007pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că pct. 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I din lege)" a cap. A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: „Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit,indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte dinsalariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul defidelitate și altele asemănătoare; … l) alte sume acordate potrivit legii";.

Având în vedere aspectele expuse, Curtea apreciază că reclamanta este îndreptățită să-i fie stabilit punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința nr.

541/(...), emisă de S. C. S., care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

Referitor la compensațiile acordate in baza Decretului nr.46/1982, Curtea notează că acestea reprezintă în fapt majorări de retribuție tarifară cuvenite potrivit art. 1 din decretul menționat și pentru care angajatorii au achitat CAS potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Nu prezintă relevanță în cauză dispozițiile art. 6 din Decretul nr.46/1982, în condițiile în care aceste norme se referă exclusiv la modul de calcul privind retributia in acord, sporurile, indemnizatiile, premiile, celelalte drepturi de retribuire, precum si orice alte drepturi si obligatii care se determina, potrivit legii, in functie de nivelul retributiei.

Ținând seama de considerentele arătate, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei CJP C.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile numărul 789 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

S. D. D. G. L. D. C. M.

Plecată în CO, semneazăvicepreședinte instanță

D. B.

Red. /dact./ DG

2 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2322/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale