Decizia civilă nr. 2107/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2107/R/2011

Ședința publică din data de 8 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

G.-L. T. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 396 din 27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat A. I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, av. P. A. E., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, motivele de recurs invocate cu reprezintă o critică adusă hotărârii atacate, acestea fiind identice cu motivele invocate prin întâmpinarea formulată la instanța de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 396 din 27 ianuarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizata de reclamantul A. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință s-a anulat decizia de pensionare nr. 267688/(...) emisa de pârâtă.

A fost obligată pârâta să emită o noua decizie de pensionare în care să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în calcul la punctajul mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor, veniturilor suplimentare și acord global menționate în adeverința nr. 5940/(...) emisă de A. B. S.-T., începând cu data de (...).

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 267688/(...) privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de 1347 lei - f.18.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 5940/(...) emisă de A. B. S.-T., din care rezultă că a realizat venituri reprezentând plata muncii prestate în acord global și spor de vechime, pentru care s-a plătit CAS-ul și contribuția pentru pensia suplimentară (f.48-49).

Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art.5 alin. l pct. I, II și V din Legea nr.19/2000 și de către angajatorii acestora se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă.

Din adeverință reiese că veniturile realizate au avut un caracter efectiv, fiind plătit CAS-ul și pensia suplimentară astfel că, potrivit art. 23 și art. 28 din Legea nr. 19/2000 aceste venituri trebuie avute în vedere de către pârâtă la stabilirea cuantumului pensiei venitul brut realizat lunar (art. 28), respectiv salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile (art. 78).

La stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să aplice și principiul contributivității.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 23, 78, 87, art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000, instanța a admis acțiunea, a anulat decizia de pensionare nr. 267688/(...) emisa de pârâtă, a fost obligată pârâta să emită o noua decizie de pensionare în care să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în calcul la punctajul mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor, veniturilor suplimentare și acord global menționate în adeverința nr.5940/(...) emisă de A. B. S.-T., începând cu data de (...).

În baza art. 274 al. 1 C.pr.civ., pârâta fiind în culpă procesuală, instanța a obligat-o la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei reprezentând onorariul avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă C. J. de P. C. întermenul legal, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensulrespingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că potrivit art. art.164 al Legii nr.19/2000 - la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 are incidență pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. nr. 6. care stabilește ca bază contributivă la pensie poate fi venitul brut - fără a ne limita la sporurile permanente. Înaintea acestei date aveau inclusiv pentru perioadele realizate după (...) restricții - de exemplu pentru premii (prime) nu se datora contribuția conform art. 26 din lege. Acest act normativ nu privește veniturile din anii respectivi realizate înainte de (...).

În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajului anual au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Conform art.3 din Legea nr.49/1992 sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în munca; sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de munca; sporul pentru lucrul sistematic peste programulnormal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de munca, potrivit legii.

Astfel, nu au constituit sporuri permanente: sumele pentru orele suplimentare (deoarece orele suplimentare nu sunt o permanență), orele de noapte (nu s-a lucrat în fiecare noapte) care sunt diferite de sporul de noapte, sumele pentru munca - sâmbăta și duminica - oficial zile libere, salariul de merit (nu este o permanență), premiile (art. 26 lit. e al Legii nr.19/2000).

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit adeverinței nr. 5940/(...) emisă de A. B. S.-T., reclamantul a realizat venituri suplimentare, la salariul de bază, reprezentând plata muncii prestate în acord global și spor de vechime, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale însă contribuția reclamantului la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și al pensiei.

Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.

Faptul că art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie

1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie

1991), se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; și că art. 10 din Legea nr. 3/1977, invocat în cererea de recurs, statuează că „retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate";, nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr.

389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; se includ și sporurile, premiile și compensațiile, chiar dacă acestea nu au avut caracter permanent.

Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), secalculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";.

Chiar dacă, în mod evident, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.

Prin O. nr. 680/1 august 2007, înțelesul sintagmei „venit brut realizat lunar"; a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul O.U.G. nr. 4/2005.

Raportat la O. menționat, Curtea apreciază că reclamantul este îndreptățit să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverințele depuse la dosar, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

Față de cele ce preced, se constată că rămân fără suport legal celelalte critici aduse de recurentă hotărârii atacate.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva

Sentinței civile nr. 396 din 27 ianuarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S.-C. B. I.-R. M. G.-L. T.

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: I. P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2107/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale