Decizia civilă nr. 257/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.257/R/2011
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către reclamantul recurent P. T. împotriva sentinței civile nr. 2350 din 28 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 18 ianuarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A :
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată pa rolul T.ui C. sub nr.858/117/(...), reclamantul P. T. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C., solicitând recalcularea pensiei prin aplicarea stagiului complet de cotizare de 20 ani, în loc de 30 ani.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul a fost pensionat în baza art. 14 din L. nr. 3., având o vechime totală în grupa I de muncă de 22 ani 7 luni și 5 zile.
În conformitate cu decizia nr. 4. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul s-a considerat îndreptățit la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a stagiului complet de cotizare de 20 ani.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 2350 din 28 iunie 2010, Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâta
C. J. de P. C.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă este nefondată, având în vedere faptul că, prin sentința civilă nr. 4. pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.
Reclamantul a lucrat 22 ani, 7 luni și 2 zile în grupa I-a de muncă.
Reclamantul s-a pensionat la data de (...).
Potrivit art. 2 alin. 3 din HG nr. 1550/2004, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie
2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de nr. 3..
Potrivit Legii nr. 3. stagiul complet de cotizare este de 30 de ani.
Art. 2 alin. 4 din același act prevede că, numai persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative. Singura excepție o formează persoanele care s-au pensionat pe art. 9 lit. a, b și d din HG nr. 2..
Întrucât aceștia au beneficiat de HG nr. 2. care indică alt stagiu complet de cotizare, în mod corect doar în cazul acestora nu s-a luat în calcul ca stagiu de cotizare cel de 30 de ani, care a fost o condiție pentru toți ceilalți pensionari potrivit Legii nr. 3., ci cel de 20, respectiv de 25 de ani.
Reclamantul nu se încadrează în aceste prevederi legale pentru a putea beneficia de reducerea stagiului de cotizare.
Art. 14 din L. nr. 3. nu prevede reducerea stagiului de cotizare așa cum arată reclamantul. A. articol prevede reducerea vârstei de pensionare a persoanelor care și-au desfășurat activitate în grupa I și II de muncă, precum și luarea în calcul a vechimii în muncă majorată.
Astfel, prin D. nr. 4. a Î. C. de C. și Justiție - S. U., stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual nu se modifică
Mai mult, prin această decizie se arată că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de nr. 3..
De asemenea, se arată că, potrivit art. 2 din normele metodologice, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
Singurele facilități oferite de nr. 3. persoanelor care au lucrat în grupa
I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs recurentul P. T.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Reclamantul a lucrat, în calitate de inginer minier, în subteran, în grupa I-a de muncă o perioadă de 22 de ani și 7 luni, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în cartea sa de muncă, conform Ordinului nr.59/1969 și a D.ui nr.215/1977.
În consecință, recurentul consideră că, pentru asigurații ale căror drepturi s-au deschis în intervalul (...)-(...), stagiul complet de cotizare luat în considerare la calculul pensiei trebuia să fie de 20 de ani și nu de 30 de ani.
Recurentul mai apreciază că, în situația în care pentru pensionarii ce au lucrat aceeași perioadă de timp, în aceleași condiții de muncă s-ar lua în considerare stagii complete de cotizare diferite, s-ar ajunge la discriminări nejustificate.
Astfel, recurentul solicită, în temeiul disp.art.14 la C. E. a D. O. și art.1 din P. 12 la această C., constatarea acestei discriminări și înlăturarea efectelor acesteia, cu atât mai mult cu cât, O.U.G. nr.4/2005, aprobată prin
L. nr.78/2005 precizează expres: „la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie";.
Analizând recursul formulat de recurentul P. T., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Întrucât recurentul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr.3., stagiul complet de cotizare luat în considerare la data recalculării pensiei acestuia potrivit dispozițiilor Legii nr.19/2000 a fost de
30 de ani, astfel cum a constatat și prima instanță.
În cauză, însă, recurentul a solicitat constatarea discriminării pe care a suferit-o în ceea ce privește drepturile sale de asigurări sociale, prin aplicarea în cazul său a unui stagiu complet de cotizare mai mare decât în situația unor lucrători care au prestat munca același număr de ani, în aceleași condiții speciale de muncă, în subteran, dar care au fost înscriși la pensie pentru limită de vârstă în perioade diferite, în temeiul legislației de pensii aplicabile la acea dată și care, în prezent, beneficiază de calcularea sau recalcularea acesteia în baza uneia și aceleiași legi, respectiv L. nr.19/2000.
Astfel cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar, reclamantul a lucrat peste 20 de ani în subteran, în grupa I-a de muncă, indicându-se ca temei al acestei încadrări prevederile D.ui nr.292/1959, nr.215/1977, ale Legii nr.27/1966 și ale H.G. nr.261/2001.
Se constată din cuprinsul acestor reglementări, precum și din cele ulterioare, cum ar fi H.G. nr.2., L. nr.19/2000 și L. nr.226/2006 că, în ceea ce privește lucrătorii ce și-au desfășurat activitatea în subteran, a existat o reglementare legislativă constantă, în sensul încadrării acestora în grupa I-a de muncă, până la data de (...), iar ulterior, în condiții speciale de muncă.
Astfel, art.2 din D. nr.215/1977, abrogat prin D.-L. nr.114/1990 cuprivire la încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de muncă, prevedea, la alin.1, că locurile de muncă care, prin natura și specificul lor, fac ca munca să se desfășoare în condiții deosebite se încadrează permanent îngrupele I și II de muncă. Anumite locuri de muncă unde există, de asemenea,condiții deosebite dar care pot fi îmbunătățite prin măsuri tehnice sau organizatorice, se încadrează temporar în aceste grupe și se revizuiesc anual în raport cu modificarea condițiilor.
Conform alineatului 2 al aceluiași articol, în grupa I de muncă se încadrează permanent minerii și celelalte categorii de personal care lucrează în subteran.
Potrivit art.9 din H.G. nr.2., pensionarea pentru limită de vârstă și vechime în muncă a personalului din unitățile miniere se va face în următoarele condiții: a) la 20 de ani lucrați în subteran sau 25 ani lucrați în cariere și instalații de preparare indiferent de vârstă, dar nu mai puțin de 45 ani pentru subteran și 50 ani pentru cariere și instalații de preparare.
Conform art.20 alin.1 din L. nr.19/2000, în sensul prezentei legi, locurilede muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentrupersonalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă din luna respectivă.
În situația acestor locuri de muncă prevăzute la alin.1 din L. pensiilorlegiuitorul a stabilit cu certitudine încadrarea acestora în condiții speciale de muncă încă de la data intrării în vigoare a legii, (...), fără a mai considera necesară parcurgerea altor metodologii ce să fie stabilite ulterior prin hotărâri de guvern.
Tocmai din acest motive, în cauză nu mai era necesară respectarea de către angajator a dispozițiilor H.G. nr.1025/2003, aplicabil doar în situațiile prevăzute la alin.2 din art.20 din legea nr.19/2000.
Prin urmare, este cert că în cazul acestei categorii de personal, ce și-adesfășurat activitatea în subteran cel puțin 20 de ani, după data de (...) nu a intervenit decât o schimbare de terminologie în ceea ce privește încadrarea într-o anumită categorie de condiții de muncă, „. I de muncă"; devenind
„condiții speciale de muncă";.
De altfel, asemenea modificări de terminologie în ceea ce privește clasificarea locurilor de muncă au mai existat și anterior în legislația asigurărilor sociale din țara noastră, D. nr.292/1959 prevăzând 4 grupe de muncă, grupa I fiind denumită „. foarte grele sau vătămătoare";, ulterior L. nr.27/1966 revenind la trei grupe de muncă, grupa I având incluse locurile de muncă cu condiții foarte vătămătoare, foarte grele sau foarte periculoase.
Potrivit art.43 alin.1 din L. nr.19/2000, asigurații care și-au desfășuratactivitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit.a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.
L. nr.226/2006 a prevăzut că sunt încadrate în condiții speciale de muncă locurile de muncă în care se desfășoară activitățile din anexa I, ce la pct.3 prevede activitatea desfășurată în subteran, la exploatări de cariere prin tuneluri și galerii.
Art.2 din aceeași lege prevede că sunt asimilate stagiului de cotizare încondiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit Legii nr.226/2006, sunt încadrate în condiții speciale.
În situația categoriei de personal din care face parte recurentul o nouă încadrare în condiții speciale nici nu mai era necesară, pentru considerentele expuse anterior.
Potrivit art.5 din L. nr.226/2006, pentru asigurații prevăzuți la art.3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Curtea reține că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesareexistenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și jurisprudență, art.16 din Constituția României, P. 1 și 12 la C. E. a D. O., art. 14 din C. E. a D. O., art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a D. O.:
-existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile: lucrători care au prestat activitatea aceeași perioadă de timp, în aceleași condiții de muncă, în multe situații chiar la același loc de muncă;
-existența unui tratament diferențiat: modalitatea diferită de calcul a pensiei cuvenite, prin luarea în considerare a unor stagii complete de cotizare mai mari, în raport de anul înscrierii la pensie, cu toate că în prezent, atât calcularea pensiilor, cât și recalcularea pensiilor stabilite anterior se efectuează pe baza acelorași dispoziții ale Legii nr.19/2000, pe baza acelorași principii;
-tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iarmetodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare. Având în vedere succesiunea legislativă anterior menționată și continuitatea de reglementare a condițiilor de muncă în cadrul activității prestate însubteran, faptul că în prezent toate pensiile se calculează pe baza unei legi unice, raportarea punctajului total realizat de către un asemenea asigurat la stagii complete diferite de cotizare nu poate avea nicio justificare rațională și obiectivă.
Potrivit art.2 alin.1 lit.b) din L. nr.19/2000, sistemul public se organizează pe baza principiului egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit P.ui nr.12 la C. europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Art.14 din C. E. a D. O., în forma modificată prin P. 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.
În plus, în jurisprudența CCJE, cauza Von Colson et Kamann c. Land Nord Reihein - Westfalm 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Curtea nu poate omite și faptul că O.U.G. nr.4/2005 ce privește recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, a fost adoptată tocmai pentru respectarea principiului „la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie";
Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor, art.16 din Constituția României, art.2 alin.1 lit.b) din L. nr.19/2000, P. 1 și 12 la C. E. a D. O., art. 14 din C. E. a D. O., că aplicarea dispozițiilor legale care stabilesc în cazul recurentului calculul pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani produce efectele unei discriminări directe, Curtea reține că acesta este îndreptățit atât la înlăturarea situației discriminatorii, prin recalcularea pensiei cu luarea în considerare a stagiului de cotizare de 20 de ani, cât și la plata unor despăgubiri reprezentând diferențele de pensie de care a fost lipsit în mod discriminatoriu.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc. civilă, urmează săse admită recursul declarat de recurentul P. T., să se modifice în tot sentința primei instanțe în sensul de a se admite acțiunea formulată de reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. și, în consecință, să fieobligată pârâta la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurentul P. T. împotriva sentinței civile nr. 2350 din 28 iunie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o modifică în tot, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. și, în consecință, obligă pârâta la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 25 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. C. G.
GREFIER, N. N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.- (...);
Jud.fond.:- Tribunalul Cluj:-E. B.;
-P. U..
← Decizia civilă nr. 1510/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 983/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|