Decizia civilă nr. 258/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr.258/R/2011

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1971 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată O.-B. F., având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea

ședinței publice din data de 18 ianuarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A :

Asupra recursului de față.

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 285/117/(...), reclamanta O. B. F. a contestat decizia de pensionare nr.R 45862 din (...) emisă de pârâta C. J. DE

P. C. solicitând instanței obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie pentru limită de vârstă.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că are întrunite condițiile prevăzute de L. 1. privind pensionarea pentru limită de vârstă întrucât a desfășurat activitate in condițiile speciale prevăzute de art. 20 alin.l lit.b din L. 1., o perioadă de 17 ani.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că reclamanta are un stagiu de cotizare în grupa a II-a de muncă de 7 ani, în condiții speciale de 11 ani 4 luni si 24 zile si un stagiu asimilat de 6 ani si 3 luni.

S-a mai arătat că adeverințele depuse de reclamantă la dosarul cauzei emise de S. TIM S., precum că ar fi lucrat in zona I de radiații, sunt infirmate de declarațiile nominale depuse la sediul C. J. de P. C.

In drept, sunt invocate prevederile L. 1. si O. 341/2001.

Prin sentința civilă nr. 1971 din (...), Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta O. B. F., a anulat decizia de respingere nr. R 45862/(...) și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a perioadelor (...)-(...), (...)-(...) si (...)-(...), cât a lucrat în zona II-a de expunere radiații conform adeverinței nr.6509/(...) emisă de S. TIM S. si nr.9455/(...) emisă de S. T.

S., cu aplicarea prevederilor art. 43 alin.3 din L. nr.1., începând cu data de

(...).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantei, prin decizia nr. R/45862/(...), i s-a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

Prin adeverințele nr. 6509/(...) emisă de S. TIM S. si nr. 9455/(...) emisă de S. T. S. s-a constatat că reclamanta, în perioadele (...)-(...), (...)-(...) și (...)-(...), a lucrat în zona a II-a de expunere radiații.

S-a reținut că reclamanta a realizat un stagiu de cotizare de 17 ani în zona a II-a de expunere la radiații.

Conform prevederilor art. 43 alin.3 din L. 1., asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de muncă prevăzute de art. 20 lit.b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel putin 15 ani în zona I de expunere radiatii sau de 17 ani in zona II de expunere la radiatii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.

Astfel, prima instanță a reținut că locul de muncă în care si-a desfășurat activitatea reclamanta corespunde criteriilor prevăzute de H. nr.

583/(...) în autorizațiile emise de C. N. pentru Controlul Activității

Nucleare, întrunind astfel prevederile art. 20 lit.b) din L. 1..

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs C. J. DE P. C., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Instanța de fond în mod eronat a anulat decizia emisă de către recurentă.

Astfel, perioada (...)-(...) nu este cuprinsă în adeverințele menționate în dispozitivul hotărârii atacate, fiind dovedită cu adeverința nr.4147/(...) emisă de S. G. I. S. C.-N. Din această perioadă nu a fost luată în considerare perioada 14.01-(...), având în vedere că au fost scăzute cele 140 de zile de concediu fără salariu prevăzute după poziția 15 din carnetul de muncă.

Se mai susține că perioada (...)-(...) a fost luată în calcul de către recurentă ca fiind lucrată în zona II de expunere la radiații.

În ceea ce privește perioada (...)-(...), se consideră că aceasta nu trebuie luată în calcul ca fiind lucrată în zona a II-a de expunere la radiații, ci în zona I de expunere la radiații ionizante.

Recurenta mai susține că, din copiile adeverințelor privind stagiul de cotizare al intimatei rezultă că, pentru perioada (...)-(...), angajatorul a virat cote de contribuții de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă.

Pentru a putea fi luată în considerare această perioadă ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă, se consideră că angajatorul trebuia să depună declarații nominale rectificative și să facă dovada plății contribuțiilor sociale pentru condiții speciale.

Se mai invocă faptul că în cauză, potrivit disp.art.8 din H.G. nr.1025/2003, angajatorul are obligația să depună la casele teritoriale de pensii lista categoriilor profesionale care au fost încadrate în aceste condiții speciale și să depună lunar la recurentă declarațiile privind evidența nominală a asiguraților care în luna anterioară și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții speciale.

Recurenta mai arată că și în situația în care s-ar lua în considerare toate datele înscrise în adeverințe, intimata nu ar fi îndeplinit condițiile art.43 alin.3 din L. nr.1., întrucât a lucrat în zona II de radiații 10 ani, 9 luni și 29 de zile și în zona I de radiații 5 ani, o lună și 10 zile.

De asemenea, fiind născută în luna martie 1959, nu îndeplinea nici condițiile prevăzute de art. 42 și 481 din L. nr.1., pentru a se putea pensiona pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.

În drept, recurenta invocă disp.art.304 pct.7 și 9 Cod. proc. civilă.

Analizându-se recursul formulat de C. J. DE P. C., prin prisma motivelorde recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este în parte fondat pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a anulat decizia R nr.45862/2009 de respingere a cererii de înscriere a reclamantei la pensie pentru limită de vârstă, pentru următoarele considerente:

Intimata a dovedit, cu adeverința nr.9455/(...) eliberată de S. „. S. și adeverința nr. 4147/(...) eliberată de S. „. 4 I. S. că în perioadele (...)-(...) și (...)-(...) a lucrat în categoria de risc radiologic maxim 2 care corespunde, conform art.4 din H.G. nr.583/2001, zonei II de expunere la radiații, conform autorizației nr.(...) eliberată de C. de S. pentru Energie Nucleară și autorizațiilor nr.7866/1985, R102/1993 și nr.6594/1998 eliberate de C. N. pentru Controlul Activităților Nucleare.

În consecință, intimata-reclamantă a realizat un stagiu de cotizare înzona II de expunere la radiații, de 10 ani și 10 luni.

Curtea reține în acest sens că, deși după mențiunea transferului reclamantei din data de (...), înscrisă la poziția nr.15 din carnetul său de muncă, sunt înscrise într-adevăr 140 de zile de concediu fără salariu, însă din fișa de pontaj depusă la fila nr.178 dosar de fond, rezultă că acestea au fost efectuate în luna august 1986, anterior începerii activității în zone de expunere la radiații.

De asemenea, din adeverința nr. 6509/(...) eliberată de S. T. de I. M. și

C. S. se reține că în perioada (...)-(...), reclamanta a lucrat în zona de risc radiologic 3, care corespunde, conform art.20 din L. nr.1. și art.43 din H.G. nr.583/2001 locului de muncă din zona I de expunere la radiații ionizante, conform autorizațiilor nr.AI (...) și nr.AI (...) eliberate de C. N. pentru Controlul Activităților Nucleare.

Astfel, stagiul de cotizare realizat de către intimată în zona I deexpunere la radiații, certificat de către angajator până la data emiterii acestei adeverințe, este de 6 ani, o lună și 10 zile, din care vor fi scăzute cele 10 zilede concediu fără plată înscrise după poziția nr.87 din carnetul de muncă.

Astfel cum rezultă din acțiunea formulată de către reclamantă, aspectnecontestat de către recurentă, aceasta a continuat să lucreze însă, în aceleași condiții și după emiterea acestei adeverințe, prestând aceeași activitate și la data promovării acțiunii, (...).

Prin urmare, însumând perioadele lucrate de către reclamantă în zonele II și I de radiații, rezultă că aceasta îndeplinește condițiile cerute de art. 43 alin.3 din L. 1., lucrând, până la data emiterii deciziei de pensii, (...), cel puțin

17 ani în zona II și I de radiații.

Acesta este, de altfel, și aspectul esențial în privința căruia se impunemodificarea sentinței primei instanțe, respectiv data de la care se cuvineintimatei pensia pentru limită de vârstă-(...).

Conform prevederilor art. 43 alin.3 din L. 1., asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de muncă prevăzute de art. 20 lit.b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere radiații sau de 17 ani in zona II de expunere la radiații beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.

Ch iar d ac ă leg iu itor ul nu a regle men tat ș i s itu aț ia p ar ticul ar ă în c are o

perso an ă nu lucre az ă nu mai în zon a I s au nu mai în zon a II de r ad iaț ii între ag a per io ad ă n eces ar ă conf or m ar t. 43 al in.3 d in L. nr.1 . ș i cu to ate c ă reclamanta nu a lucrat într-adev ăr 15 an i în zon a I de r ad iaț ii, a o exclude de la aplicarea tezei a doua a acestui alineat, respectiv a nu-i rec uno aș te aces te i a

cel puț in 17 an i luc r aț i în zon a a II-a de r ad iaț ii, pr in tr -o in terpr e tare ce nu ț in e

se ama de scopul av u t în vedere de c ătre leg iu itor în ed ic tare a aces te i nor me,

de pro tecț ie a s ăn ătăț ii lucr ător ilor ce pr es te az ă munc a în ase mene a cond iț ii

ș i de as igur are a sec ur ităț ii soc iale a ace s tor a, ar înse mn a s ă elud ăm de f ap t aceas tă regle men tar e.

Cur te a reț ine c ă es te de necon tes tat ș i lo g ic f ap tul c ă o pers o an ă c are, din cei 17 ani necesari pentru a se încadra în prevederile art.43 alin.3 din L.nr.1., a realizat 1 0 an i ș i 10 lun i în zon a II de expunere l a r ad iaț ii ș i 6 an i ș i 3 luni în zon a I de e xpunere l a r ad iaț ii ion iz an te, e s te mai îndrep tăț ită l a acord are a benef ic iul u i aces tor d ispoz iț ii l eg ale dec ât o perso an ă c are a lucr a t

toț i ce i 17 an i do ar în zona II de expunere la radiaț ii, trebu ind s ă se bucure

ch iar de măsur i de p ro tecț ie ș i secur itate soc ial ă super io are, n u de excludere a

ș i de l a apl ic are a ace s tor preveder i.

Curtea mai reține că, deși este real faptul că prima instanță nu a motivat astfel aplicabilitatea art.43 alin.3 din L. nr.1. în cazul reclamantei, după cum nu a argumentat nici înlăturarea apărărilor recurentei privind faptul că angajatorul nu a plătit cotele de contribuție de asigurări sociale pentru condiții speciale de muncă, ci doar pentru condiții normale de muncă pentru perioada lucrată începând cu anul 2003, având în vedere faptul că soluția primei instanțe se impune a fi menținută, cu excepția datei acordării drepturilor de pensie, se va proceda la substituirea în parte a motivării.

As tf el, Curte a reț ine c ă s al ar iatul, ce, as tf el cu m rezul tă d in probele

depuse l a dos arul c auze i, a lucr at per io ad a prev ăzu tă de c ătre leg iu itor în

zon a I ș i II de expunere l a r ad iaț ii , expunându-ș i s ăn ătate a ș i c ap ac itate a d e

mu nc ă unu i gr ad mare de r isc nu po ate s ă supor te con s ec ințele l ipse i de

d il igenț ă a ang ajato rulu i în îndepl in ire a obl ig aț iilor ce -i revin potrivit actelor

nor mative în v igo ar e pr iv ind v ir are a co n tr ibuț i ilor sociale pentru munca îngrupele spec iale ș i s ă f ie l ips it, pen tru o c ulp ă ce nu -i ap arț ine , de măsur ile de

secur itate soc iale ed ic tate de c ătre leg iu ito r în f avo are a s a.

De altfel, art.20 alin.1 lit.b) din L. nr.1., prevede clar c ă sun t înc adr ate

în cond iț ii spec iale locurile de muncă din activitățile de cer cetare, explorare,exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, z onele I și II de

expunere la radiații.

Mai mult, conform art.A.II.17 din Normele metodologice de aplicare a

L. nr.1. aprobate prin O. O. nr.340/2001, citat chiar de către recurentă prin

motivele de recurs, „. în condiții specia le de muncă p entru asigurații care și -

au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit.b) și c)

din lege și care îndeplinesc criteriile stabilite prin H. G. nr.583/2001, respectiv prin H. G. nr.581/2001, se face începând cu data de 1 aprilie

2001.";

În s itu aț ia aces tor lo cur i de munc ă prev ăzu te l a al in.1 d in L . pens iilor

leg iu itorul a s tab il it cu cer titud ine înc adr are a aces tor a în con d iț ii spec iale de

mu nc ă înc ă de l a d ata in tr ăr ii în v igo ar e a leg ii, (...), f ăr ă a mai cons ider a necesară p arcurgere a al tor me todolog ii c e s ă f ie s tab il ite ul te r ior pr in ho tăr âr i de guvern.

Tocmai din aces t mo tive, în c auz ă nu mai er a neces ar ă re spectarea de

c ătre ang ajator a d is poz iț iilor ar t.8 d in H. G. nr.1025/2003, ap l ic ab il e doar însituaț iile prev ăzu te la alin.2 din art.20 din L. nr.1..

Ang ajatorul trebu ia des igur s ă reț in ă ș i s ă v ireze con tr ibuț iile soc iale

prev ăzu te de leg isl aț ia în v igo are pen tru grupele spec iale de munc ă, po tr iv it

ar t.40 al in.2 l it.f ) din Codul munc ii, ar t. 22 ș i 28 d in L. nr.1 . ș i a leg isl aț ie i

f iscale apl ic ab ile, î ns ă neresp ec tare a culp ab il ă de c ătre aces ta a unei

înd ator ir i ineren te c on tr ac tulu i ind iv idul de munc ă, nu po ate conduce l a

s ancț ion are a s al ar iatulu i cu l ips ire a de d rep tur ile de secur itate soc ial ă ce i s e cuvin.

Cu atât mai mult, în calitate de reprezentant al S. în acest litigiu,

recuren tul, c u atr ib uț ii înse mn ate pr iv ind con trolul ș i apl ic are a leg isl aț ie i

f iscale de as igur ăr i s oc iale, de execu tare s il ită ch iar a deb itor ilor buge tulu i de

as igur ăr i soc iale ( ar t.30 al in.2 din L. nr.1.) nu-ș i po ate invoc a î n c auz ă propr ia

culp ă de a nu f i lu at, î mpreun ă cu Ins pec tor atul T eritor ial de M., ce ave a,

conf or m ar t.5 d in L. nr.108/1999 ș i ar t.4 7 d in L. nr.319/200 6, înd ator ir i de

con trol ș i as igur are a respec tăr ii leg is l aț ie i pr iv in d cond iț iile de munc ă,

măs ur ile leg ale pen tr u pl ata aces tor con tr ibuț ii soc iale.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite recursul declarat de C. J. DE P. C., se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensie în favoarea reclamantei O.-B. F., cu luarea în considerare a perioadelor (...) - (...) și (...) - (...) ca lucrate în zonele I și II de expunere la radiații, începând cu data de (...).

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Admite recursul declarat de C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr.

1971 din 31 mai 2010 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie în favoarea reclamantei cu luarea în considerare a perioadei (...) - (...) și (...) - (...) ca lucrate în zonele I și II de expunere la radiații, începând cu data de (...).

Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 25 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. M. I. T. D. C. G.

GREFIER, N. N.

Red./Tehnored.:C.M.;

2 ex.- (...);

Jud.fond.:- Tribunalul Cluj:- M. F. B.;

- F. S.lă B..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 258/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale