Decizia civilă nr. 28/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 28/R/2011
Ședința 10 Ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. C. B. GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul K. G. împotriva ordonanței președințiale nr. 3941 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin ordonanța președințială nr. 3941/18 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins cererea privind ordonanța președințială formulată de către reclamantul K. G., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
S-a reținut că prin D. nr. 2. emisă de pârâta C. J. de P. C. la data de (...) s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de serviciu pentru munca depusă și limita de vârstă, iar ulterior, în urma recalculării pensiei de serviciu în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010 prin decizia din data de (...) s-a acordat reclamantei pensia de limită de vârstă în cuantum de 1015 lei.
Împotriva acestei ultime decizii, reclamantul a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, înregistrată pe rolul
T. C. sub nr. (...), iar prin prezenta cerere, aceasta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 2.1/(...), până la soluționarea irevocabilă a contestației.
În primul rând, s-a constatat că dreptul asigurărilor sociale nu reglementează nici o procedură specială de suspendare a executării deciziilor de pensionare, sens în care reclamantul și-a și întemeiat cererea de suspendare pe dispozițiile dreptului comun, incidente conform art. 159 din
Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Potrivit art. 581 alin. 1 C.proc.civ., "instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s- ar putea repara ( ... )". Astfel, condițiile speciale de admisibilitate ale cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale sunt urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului.
Verificând prezenta cerere prin prisma cerințelor legale enumerate, instanța a apreciat că nu este admisibilă, respingând-o pentru următoarele considerente:
Conform definiției dată de legiuitor, există caracter urgent atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
În cauză, reclamantul a susținut că reducerea drastică a mijloacelor sale de întreținere îi produce consecințe vădit prejudiciabile. Reclamantul nu a făcut însă în nici un fel dovada acestor susțineri, cu toate că, potrivit art. 1169 cod civil și art. 129 alin. 1 teza finală C.proc.civ., sarcina probei îi incumba.
Apoi, prejudiciul cauzat reclamantului prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, cuantificabil și se poate, deci, repara, obținerea unei soluții favorabile în contestația împotriva deciziei de recalculare implicând și obligarea pârâtei la calcularea și la plata retroactivă a prejudiciului produs, reprezentând diferența dintre pensia inițială și cea recalculată.
Pe de altă parte, cerința neprejudecării fondului impune ca în cadrul procedurii ordonanței președințiale să se efectueze doar un examen sumar al cauzei, cu verificarea aparenței dreptului dar fără a se antama problema existenței sau inexistenței dreptului subiectiv care poate să facă doar obiectul unei judecăți pe fond.
În speță, reclamantul însăși pretinde ca instanța să ia în considerare natura și seriozitatea argumentelor de fond invocate, prezentând pe larg criticile la adresa legalității deciziei a cărei suspendare o solicită.
Or, tocmai legalitatea măsurii de anulare a beneficiului dreptului la pensia de serviciu face obiectul dosarului de fond, iar în cadrul ordonanței președințiale nu s-ar putea aprecia cu privire la valabilitatea acesteia, care vizează în mod exclusiv fondul raporturilor dintre părți.
Față de cele ce preced, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale anterior menționate și în conformitate cu dispozițiile art. 581 alin. 1-4 C.proc.civ. coroborat cu prevederile art. 155 și următoarele din Legea nr. 19/2000, republicată, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei.
În termen legal, reclamantul K. G. a formulat recurs, cu solicitareaadmiterii acestuia și a modificării soluției primei instanțe în sensul admiterii cererii, așa cum aceasta a fost formulată.
Recurentul opinează că sunt întrunite toate cele trei condiții de admisibilitate a cererii, instituite de legiuitor prin procedura specială prevăzută de art. 581-582 Cod de procedură civilă.
Astfel, în ceea ce privește cerința neprejudecării fondului, aceasta consideră că în mod eronat T. a apreciat că prin actualul demers juridic urmărește, în fapt, o tranșare a fondului litigiului, deși dorește doar să evidențieze că, cel puțin la nivel aparent, actul a cărui suspendare se solicită este nelegal.
În acest sens, recurentul evidențiază că recalcularea pensiei de serviciu, cu consecința diminuării drastice a veniturilor, este de natură a-i încălca acesteia cel puțin dreptul de proprietate recunoscut de art. 1 din
Protocolul 1 adițional la C. și de C., dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la C.
Executarea HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu, actul administrativ normativ în baza căruia i-a fost recalculată pensia, a fost suspendată de către instanțele de contencios administrativ care au constatat existența"; cazului bine justificat";, respectiv a împrejurării legate de starea de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Consideră că o analiză sumară a acestora nu ar fi fost de natură a prejudeca fondul cauzei, dar ar fi fost în măsură să releve existența unei minime aparențe a dreptului în favoarea recurentei și ar fi justificat luarea măsurii solicitate.
În ceea ce privește condiția urgenței, recurentul arată că din interpretarea art. 581 Cod de procedură civilă, aceasta nu trebuie „în mod obligatoriu probată";, ea existând în mod implicit și rezultând din circumstanțele cauzei.
De asemenea, recurentul își fundamentează cererea atât pe decizii pronunțate de alte instanțe interne, cât și pe principiul nediscriminării, așa cum acesta a fost interpretat de C. în cauza Buchen contra Cehiei.
Deși a fost legal citată, intimata C. județeană de P. C. nu și-a exprimat poziția procesuală.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
Prin demersul juridic dedus judecății, reclamantul recurent a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 2.1/(...), privind recalcularea pensiei de serviciu, până la soluționarea irevocabilă a contestației ce face obiectul dosarului nr. (...) a T. C., având ca obiect anularea acestei decizii.
În vederea valorificării cererii, recurentul reclamant a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale, procedură reglementată de dispozițiile art.581 - 582 C.pr.civ., cu privire la care legiuitorul a instituit trei condiții de admisibilitate - urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale, respectiv neprejudecarea fondului cauzei - condiții ce trebuie întrunite cumulativ.
Raportat la textele legale menționate, Curtea constată că prima instanță a tranșat în mod legal și temeinic cauza dedusă judecății, făcând o aplicare corectă a normelor legale menționate.
Referitor la condiția urgenței, Curtea reține că aceasta subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept, care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s- ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s-ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.
În cauză, reclamantul apreciază că este justificată condiția urgenței, susținând cea de-a doua teză a textului legal menționat referitor la „. unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";, subliniind în acest sens că reducerea drastică a mijloacelor de întreținere îi produce consecințe vădit prejudiciabile.
Curtea notează că depunerea în probațiune a deciziei prin care s-a diminuat pensia de serviciu nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.
Sunt lipsite de fundament susținerile potrivit cărora urgența rezultă în mod implicit din circumstanțele cauzei, respectiv, aceasta „nu trebuie în mod obligatoriu probată";.
Este adevărat că sunt situații în care urgența se presupune până la dovada contrară, însă în acele situații „urgența"; este apreciată chiar de către legiuitor (art. 280 Cod de procedură civilă, privind cererea pentru suspendarea executării vremelnice).
Or, în cauza dedusă judecății nu este incidentă nici o normă legală care să justifice o astfel de concluzie.
Mai mult, la fel ca și prima instanță, Curtea observă că și în măsura în care s-ar admite ipoteza producerii unei pagube iminente, o astfel de pagubă ar putea fi reparată prin pronunțarea unei soluții favorabile în cauza privitoare la contestarea deciziei de recalculare.
Pentru a justifica temeinicia cererii, recurenta se raportează la deciziile pronunțate de către alte instanțe naționale, omițând, însă, să aibă în vedere că acestea, în actuala reglementare, nu constituie izvor de drept.
De asemenea, aceasta face referire la practica C. (decizia Buchen contra Cehiei), însă aspectele evidențiate țin de fondul cauzei, ce nu poate face obiectul cenzurii instanței în cadrul acestei proceduri speciale.
Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune să analizeze cauza și din perspectiva celorlalte două condiții.
Potrivit considerentelor deja expuse, în conformitate cu art. 312 al.1 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 582 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K. G. împotriva ordonanței președințiale nr. 3941 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. L. D. S. C. B.
GREFIER A. B.
← Decizia civilă nr. 56/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4575/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|