Decizia civilă nr. 286/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 286/R/2011

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.

G. L. T. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 2064 din 12 aprilie 2010 pronunțată de

Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. F., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2064 din 12 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. F. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., și în consecință pârâta a fostobligată să recalculeze pensia reclamantei având în vedere extrasul nr.133s/(...) eliberat de D. de M. și P. S. S.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin S. civilă nr. 1311 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pârâta D. de M. și P. S. S. a fost obligată să-i elibereze reclamantei documente care să ateste vechimea în muncă, inclusiv sporurile aferente.

Executând hotărârea instanței D.M.P.S. S. i-a eliberat reclamantei adeverința nr.133/S din (...) care cuprindea în anexe drepturile salariale primite la S. F. de B. Z.

Pârâta a refuzat să valorifice această adeverință la calculul pensiei reclamantei motivând că aceasta nu corespunde atât sub aspectul formei cât și al fondului.

Adeverința refuzată a fi luată în considerare este un act care emană de la

D. de M. și P. S. S. ca urmare a obligației stabilite prin dispozitivul sentinței civile nr. 1121 din (...) a T.ui S., ca urmare a desființării fostului angajator.

Această adeverință este un act oficial D.M.P.S. S., răspunde pentru legalitatea și temeinicia ei și până la înscrierea în fals își păstrează valabilitatea, produce efecte juridice.

Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă unitatea la care a fost angajată reclamanta, perioada în care a fost angajată, denumirea și cuantumul sporurilor primite, retribuția tarifară. Această adeverință are număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează D.M.P.S. S.

Acest act trebuia luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie a reclamantei pentru că în caz contrar ar fi lipsită de dreptul ei la asigurări sociale, drept care potrivit art. 1 din L. nr. 19/2000, este garantat de stat.

De asemenea ar fi încălcat și principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite (art. 2 lit. e din L. nr. 19/2000).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. S., solicitând în baza art. 304 lit. 9 și 304 indice 1 cod proc. civ. casarea în totalitate a sentinței atacate.

În motivarea recursului a arătat că în conformitate cu prevederile art. 169 alin. (l) din L. nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, "pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate al stabilirea acesteia", iar la alin. (2) al aceluiași articol se precizează faptul că

,.cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare". Cu privire la modul de acordare a drepturilor recalculate, la alin. (3) al aceluiași articol se precizează că "pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare".

In ceea ce privește persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate în conformitate cu prevederile art. 7 alin.(3) din O. nr. 4., privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată prin L. nr. 7., cu modificările și completările ulterioare, decizia prevăzută la alin. (1), poate fi modificată la cerere, în baza acelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care conform Legii nr.

19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001".

Prin Ordonanța de U. a G. nr. 3., aprobată cu modificări prin L. nr. 4., art. nr. 18 din L. nr. 16/1996 prevede că „ în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele ... , cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de A. N. sau de direcțiile județene ale Arhivelor N.." În consecință, obligația de a prelua și, implicit, de a elibera copii, extrase și certificate privind drepturile referitoare la sporurile invocate de reclamantă revin Direcției

Județene a Arhivelor N., instituție care refuză preluarea arhivelor invocând lipsa de personal și de spațiu, precum și alte aspecte care nu au nicio relevanță.

Ordonanța G. nr. 3. a fost adoptată tocmai pentru a îndrepta incompatibilitatea apărută între activitatea de bază a caselor de pensii, și implicit a Direcțiilor de M. și P. S., respectiv stabilirea drepturilor de pensie, prin valorificarea adeverințelor și aceea de eliberare a respectivelor documente, în cazul în care arhivele firmelor desființate se preluau de către casele de pensii.

În conformitate ce prevederile pct. VI din Anexa la O. nr. 4., privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu modificările și completările ulterioare, adeverințele prin care se dovedesc sporul pentru munca prestată în timpul nopții, sporul de conducere, de toxicitate și de zgomot, precum și alte sporuri cu caracter permanent, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: denumirea unității; perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă; funcția, meseria sau specialitatea exercitată; denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat; adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate in cererea de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Prin demersul juridic, reclamanta urmărește valorificarea adeverinței prin care se atestă sporurile de care a beneficiat în perioada în care și-a desfășurat activitatea, respectiv recalcularea pensiilor din sistemul public pe baza acestora.

Referitor la acest aspect, se reține că prin sentința civilă nr. 1311/(...) a

T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...) a fost admisă acțiunea reclamantei, precum și a altor persoane și a fost obligată pârâta D. de M. și P. S. S. să elibereze acestora copii ale statelor de plată ori alte asemenea documente care să ateste vechimea în muncă, inclusiv sporurile aferente.

Ulterior eliberării documentației menționate, reclamanta intimată s-a adresat recurentei C. J. de P. S. în vederea valorificării, însă aceasta din urmă a refuzat să o ia în considerare, motivat pe faptul că aceasta nu corespunde atât sub aspectul formei, cât și a fondului.

Se constată că refuzul recurentei pârâte de a proceda la recalcularea pensiei reclamantei a fost determinat de neîndeplinirea formei legale, în ceea ce privește adeverința depusă, iar motivele de recurs susținute de către aceasta vizează atât acest aspect, cât și divergențele existente în raport cu D. J. a Arhivelor N. S.

Curtea apreciază că divergențele invocate de către recurenta pârâtă, nu sunt de natură să justifice refuzul acesteia de a recalcula pensia reclamantei, cu atât mai mult cu cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus eliberarea documentației necesare privitoare la drepturile pretinse de reclamant.

Divergențele a căror existență este susținută de către recurenta pârâtă vizează aspectele legate de obligația preluării și păstrării Arhivei creatorilor de documente care au fost desființați și a căror activitate nu este continuată de către altul (în cauza dedusă judecății - SC F. de B. SA Z.), care însă nu prezintă relevanță decât în situația în care obiectul demersului juridic al reclamantului ar fi constatat în restituirea obligației de a se elibera o anumită documentație. Or, așa cum s-a arătat deja, printr-o hotărâre irevocabilă a fost lămurit acest aspect.

În ceea ce privesc condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească adeverințele privind sporurile, Curtea reține că, într-adevăr, pct. VI din Anexa O. nr. 4. cuprinde referiri la conținutul adeverințelor, fără a face vreo mențiune cu privire la forma efectivă a acestora.

Se apreciază că enumerarea făcută de legiuitor nu este una imperativă, aspect care reiese și din faptul că nu a fost instituită nicio sancțiune în cazul încălcării normelor menționate. Ceea ce este esențial, este ca documentația din cauza căreia o persoană solicită recalcularea pensiei să cuprindă suficiente elemente care să permită stabilirea punctajului mediu anual, și implicit a cuantumului pensiei.

Or, se poate constata că adeverința eliberată reclamantei cuprinde suficiente elemente care să permită efectuarea unui asemenea calcul. Nedepunerea de către reclamantă a unei adeverințe de tipul celei indicate de către recurenta intimată nu este de natură să justifice respingerea cererii acesteia de valorificare care, în condițiile în care sporurile acesteia rezultă cu claritate.

Pe baza celor de mai sus expuse, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 2064 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 26 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. G. L. T.

G. C.

GREFIER

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud.fond: K. M; P. R.a M;

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 286/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale