Decizia civilă nr. 3424/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3424/R/2011

Ședința publică din data de 5 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

G.-L. T. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 1564 din 7 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat A. V., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 octombrie

2011, prin fax, reclamantul intimat a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică și judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere că și pârâta recurentă, prin cererea de recurs, a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1564 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea formulată de contestatorul A. V. împotriva deciziei de pensionare nr. 2991 din (...) emisă de intimata C. J. de P. S., și în consecință s-a anulat această decizie și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a perioadei (...)-(...) ca fiind lucrată în grupa I de muncă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În perioada (...)-(...) contestatorul a fost angajat al SC IAIFO SA în calitate de primitor-distribuitor, conform carnetului de muncă al acestuia de la filele 7-14.

Această societate, la data de (...) i-a emis contestatorului adeverința nr. 265 în care sunt evidențiate perioadele în care a prestat muncă în cadrul societății.

Intimata nu a valorificat această adeverință cu motivația că nu corespunde condițiilor de O. nr. 5., poziția nr. 25 din anexa.

Această împrejurare nu poate decât să ducă la valorificarea dreptului contestatorului în primul rând datorită faptului că adeverința a fost emisă anterior emiterii ordinului iar în al doilea rând chiar în cuprinsul O.ui nr. 590/2008, la art. 6 se arată faptul că „Adeverințele nevalorificate la stabilirea și/. recalcularea pensiilor, întocmite și eliberate anterior intrării în vigoare a prezentului ordin se utilizează la stabilirea și /. modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul din anexă";.

În această situație intimata nu poate refuza recunoașterea unei situații probată cu acte valabile până la dovedirea falsului și în consecință instanța a admis cererea contestatorului.

Prin urmare instanța a obligată intimata sa emită o noua decizie de pensionare având in vedere faptul ca în (...)-(...) contestatorul a lucrat în grupa I de munca în proporție de 1..

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta C. J. de P. S., solicitând casarea parțială a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a contestației reclamantului.

În motivarea recursului pârâta a arătat că în data de (...), reclamantul a depus la pârâtă actele necesare deschiderii drepturilor de pensionare.

În urma analizării actelor depuse, s-a emis decizia nr. 2991/(...) prin care s-a respins cererea de pensionare.

În perioada (...)-(...), petentul a avut funcția de primitor-distribuitor, în cadrul

S.C. I.A.I.F.O S.A. Z., loc de muncă care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 2., privind încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale.

Contestatorul și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă conform OMPS nr. 5. coroborat cu art.167 din L. nr.19/2000.

În speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin.1 și art. 77 alin. 2 din L. nr.19/2000.

La poziția nr.48 din carnetul de muncă se regăsește: „în perioada (...)-(...) a lucrat în Grupa I de muncă, anexa I pct. 25 din O. nr. 5., timp 1....";, ori la pct. 25 din ordinul nr. 5. se specifică faptul că se încadrează în grupa I de muncă „. din turnătoriile de fontă, oțel sau neferoase, cu producție industrială continuă, în care se execută și operațiile de dezbatere sau de curățare a pieselor în hala de turnare";. Este lesne de înțeles faptul că acordarea grupei I de muncă, în cazul reclamantului s-a făcut eronat, având în vedere că în această perioadă petentul a fost încadrat în funcția de primitor-distribuitor, activitate care nu poate fi încadrată în prevederile

O.ui nr. 5..

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul A. V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărâri atacate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Curtea reține că L. nr. 19/2000 acordă o serie de facilități pentru pensionarii care au desfășurat activitate salariată în grupele de muncă, în condiții deosebite de muncă sau în condiții speciale, fiind așadar legitim a se solicita recunoașterea grupei de muncă la stabilirea pensiei.

Reclamantul a depus la dosarul de pensie adeverința nr. 265/(...) prin care fostul angajator atestă că acesta a lucrat ca ctc-ist, fiind încadrat în grupa I de muncă în perioada (...)-(...), în procent de 1. din timpul lucrat, potrivit O.ui 5., O.ui nr. 5., activitate ce se regăsește la poziția nr. 24 din anexa nr. 1 la L. nr. 2..

Așa cum reiese din înscrisurile probatorii de la dosar, pârâta recurentă refuză luarea în considerare a acestei adeverințe, apreciind că în mod greșit unitatea i-a acordat grupa superioară de muncă întrucât în prevederile legale menționate nu se regăsește profesia reclamantului, care prin natura ei nu presupune acele condițiile grele, nocive sau periculoase ce să justifice acordarea grupei.

Potrivit prevederilor art. 3 din O. nr. 5. „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.";

Pe de altă parte, potrivit art. 5 și 6 din Ordin, „Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele M.ui Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal. (…)

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități,

ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.

Se constată că actul normativ incident prescrie o metodologie clară de nominalizare a persoanelor care au desfășurat activitate în grupele de muncă, astfel încât actul emis de angajator în urma aplicării acestui procedeu legal nu poate fi ignorat de către pârâtă decât în măsura în care ar obține anularea acestuia. Or, dat fiind că recurenta nu a făcut dovada că ar fi dobândit constatarea prin instanță a nulității adeverinței nr. 265/(...), cu privire la grupa de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea și nici în prezentul cadru procesual nu a investit instanța cu o astfel de cerere, atitudinea acesteia de a ignora încadrarea în grupa I de muncă a activității reclamantului apare ca abuzivă și contrarie dispozițiilor legale, situație în care sentința pronunțată, prin care se sancționează comportamentul abuziv al pârâtei, este temeinică și legală.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva Sentinței civile nr. 1564 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S.-C. B. I.-R. M. G.-L. T.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: P. R.a M.lena

GREFIER

G. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3424/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale