Decizia civilă nr. 3643/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3643/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 12 mai 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 10 octombrie 2011, reclamantul intimat a formulat și înregistrat întâmpinare.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâta recurentă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1. din 123 mai 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă, ca fiind întemeiată, contestația formulată de contestatorul M. N. în contradictoriu cu intimata C. județeană de pensii B.-N. și, în consecință s-a dispus anularea deciziei de pensionare nr. 6617 din 6 ianuarie 2011 ca nelegală și a obligat-o pe intimată la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă în favoarea contestatorului, cu stabilirea dreptului la pensie începând cu data de 8 ianuarie 2011. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 6617 din 6 ianuarie 2011 emisă de intimata C. J. de P. B.-N. s-a respins cererea contestatorului M. N. de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare, în sensul că stagiul de cotizare realizat în condiții speciale și grupa I-a de muncă nu permite reducerea necesară a vârstei standard de pensionare.
Din verificarea actelor din dosarul de pensionare, rezultă că stagiul reținut de către intimată cu ocazia emiterii deciziei de respingere a cererii de înscriere la pensia pentru limită de vârstă nu corespunde cu cel ce rezultă din documentele prezentate, în mod incorect apreciindu-se că stagiul aferent grupelor I și II de muncă este de 6 ani și 6 luni.
Astfel, s-a avut în vedere că în cazul contestatorului sunt aplicabile dispozițiile art. 42 din L. nr.1. în sensul că, pentru perioada de 28 ani 2 luni și
24 zile în care acesta și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă
(12 ani, 2 luni și 9 de zile în grupa I și 16 ani și 15 de zile în grupa a II-a de muncă), este îndreptățit să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 6 ani și 5 luni.
T. a reținut că ceea ce se contestă în cauză, alături de îndeplinirea condițiilor de reducere a vârstei standard de pensionare, este modul în care operează reducerea necesară vârstei standard de pensionare (acesta fiind și motivul respingerii cererii contestatorului).
Contestatorul este născut la data de 7 martie 1954, astfel că pentru el vârsta standard de pensionare este de 65 de ani (conform Ordinului nr.
340/2001), pe care i-ar împlini la data de 7 martie 2019. Prin urmare, aceasta este data de la care se procedează la reducerea vârstei standard de pensionare, raportat la munca prestată fie în grupa I, fie în grupa a II-a de muncă.
Așa cum corect a subliniat intimata, conform prevederilor art.44 indice 1 alin. ultim din Ordinul 340/2001, reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute pentru grupa I, respectiv grupa II de muncă nu se cumulează.
În speță, potrivit stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă, contestatorul poate beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 7 ani și 2 luni, iar potrivit stagiului de cotizare realizat în grupa II, reducerea vârstei standard este de 3,5 ani.
Cum cele două reduceri nu pot fi cumulate, intimata a avut în vedere reducerea prevăzută de art. 42 din L. 1. și nu cea mai avantajoasă pentru contestator, care este cea aferentă stagiului realizat în grupa I de muncă, de 12 ani, 2 luni și 9 de zile, prevăzută de art. 167 indice 1 din L. nr. 1. și care este de 7 ani și 2 luni.
Raportat la data la care contestatorul ar împlini vârsta standard de pensionare de 65 de ani - (...), aplicându-se reducerea de 7 ani și 2 luni - cea mai avantajoasă pentru contestator, se poate observa că acesta ar îndeplini condițiile pentru înscrierea sa la pensia pentru limită de vârstă în februarie
2012.
Numai că, prin Decizia nr.4 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție, pronunțându-se asupra recursului în interesul legii, a stabilit că modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr.3 la L. nr. 1., în sensul că beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare.
Având în vedere faptul că potrivit anexei 3 la L. nr.1. vârsta standard de pensionare pentru persoane de sex masculin care formulează cerere de pensionare în luna decembrie 2010 este de 64 ani, prin aplicarea prevederilor art.167 indice 1 din aceeași lege, rezultă că M. N. trebuia să aibă la data respectivă 56 ani și 10 luni și pe care i-a împlinit la data de 8 ianuarie 2011.
La data formulării cererii, respectiv 8 decembrie 2010, vârsta contestatorului era de 56 ani și 9 luni, însă, făcând aplicarea dispozițiilor art. 83 alin.1 din L. 1. potrivit cărora „drepturile de pensie pentru limită de vârstăse acordă și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată";, tribunalul a apreciat că este îndreptățit la stabilirea drepturilor de pensie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.TE T. DE P. B.-N.solicitând modificarea sentinței recurate în sensul de a respinge acțiunea.
În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și a interpretat greșit obiectul dedus judecății, schimbând în acest fel înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Pârâta a arătat că prin cererea înregistrata la data de (...), contestatarul
M. N. a solicitat înscrierea la pensie pentru munca depusă și limita de vârsta, conform Legii nr. 1..
Urmare a examinării actelor din dosarul de pensionare, cererea solicitantului a fost respinsa întrucât nu îndeplinește cumulativ, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public, potrivit art. 41 din L. nr. 1..
Contestatarul este născut la data de : (...) și ar împlini vârsta de 65 de ani în (...). Urmare beneficiului de reducere din vârsta standard (de 7 ani și 2 luni - reținut și de către instanța de fond) dreptul de pensie pentru limita de vârstă și munca depusa pentru contestatar, s-ar fi putut deschide doar în luna februarie, anul 2012, (în baza prevederilor Legii nr.1. - în vigoare la data depunerii cererii de pensionare - abrogată în prezent).
Prin Ordinul M.ui Muncii și Solidarității Sociale nr. 340/2001, s-au aprobat Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 1. privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
În capitolul privind pensia pentru limita de vârsta, se prevede că
„vârstele standard de pensionare și stagiile minime sau complete de cotiza re pentru femei și bărbați sunt prevăzute în anexa nr. 3 la lege, detaliată în funcție de data nașterii în anexa nr. 9 la prezentele norme";.
Anexa 3 reprezintă eșalonarea vârstelor standard și a stagiilor de cotizare pe perioada 2001-2015, iar anexa 9 precizează, în funcție de data nașterii fiecărei persoane, care sunt vârstele standard și stagiile complete și minime de cotizare.
În raport cu prevederile legale aplicabile cauzei, potrivit motivației expuse de pârâtă și conform art. 304 alin. 1, pct. 9 din C. pr. civ., consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, interpretând eronat prevederile legale aplicabile spetei, motive pentru care solicită modificarea hotărârii recurată și să se mențină Decizia nr.
6617/(...) ca temeinic și legal emisă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 10 octombrie 2011, reclamantul
M. N. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca fiind nefondat, cumenținerea în întregime a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 83 alin. 1 din L. nr. 1. drepturile de pensie pentru limită de vârstă se acordă și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depus în termen de 30 de zile de la această dată.
Reclamantul a înregistrat la C. J. de P. B.-N. la data de (...) cererea privind înscrierea la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de (...), dată la care erau în vigoare prevederile Legii nr. 1..
Intimata C. J. de P. B.-N., apreciind că reclamantul nu îndeplinește condițiile de pensionare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1., a emis decizia de respingere nr. 6717/(...), a cărei anulare se solicită în prezenta cauză.
Contestatorul este născut la data de 7 martie 1954 iar pentru stagiul de
12 ani, 2 luni și 9 zile realizat în grupa I de muncă are dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit dispozițiilor art. 1671 din L. nr. 1., cu 7 ani și 2 luni.
Prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la L. nr. 1., în sensul că beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare.
Potrivit anexei 3 la L. nr.1. vârsta standard de pensionare pentru reclamant, raportat la data pentru care s-a formulat cererea - decembrie 2010, este de 64 ani, iar prin aplicarea reducerii vârstei standard de pensionare cu 7 ani și 2 luni, rezultă că acesta s-ar fi putut pensiona în condițiile Legii nr. 1. la data de 8 ianuarie 2011, când ar fi împlinit vârsta de 56 ani și 10 luni.
De la 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, astfel că începând cu această dată analizarea condițiilor concrete privind deschiderea drepturilor la pensie se realizează în conformitate cu prevederile acestui act normativ, L. nr. 19/2010 neputând ultraactiva, și cum până la data de (...), dată la care și-a încetat activitatea dispozițiile acestui din urmă act normativ, reclamantul nu îndeplinea condițiile necesare de vârstă privind deschiderea drepturilor de pensie, decizia emisă de intimată prin care a respins cererea reclamantului privind înscrierea la pensie respectă prevederile legale.
Prin urmare, eronat s-a apreciat de către prima instanță întrunirea condițiilor necesare deschiderii dreptului la pensie în persoana reclamantului, în temeiul dispozițiilor legii nr. 1. pentru o dată la care acest act normativ nu mai era în vigoare.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. T. DE P. B.-N. împotriva Sentinței civile nr. 1. din 12 mai 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M. N.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G.-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: I. C.
← Decizia civilă nr. 4990/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 856/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|