Decizia civilă nr. 4627/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4627/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2828 din 6 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat A. A., având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
I. Prin sentința civilă nr. 943 din 9 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. A. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanța a respins excepția de tardivitate invocată de pârâtă în ședința publică din (...) și a reținut în esență că din buletinul de calcul aferent deciziei a reieșit că pârâta i-a luat în calculul drepturilor de pensie sporul de vechime așa cum este prevăzut de lege, iar adeverința nr.
41/F/a/1885/2008 depusă de către reclamant nu este întocmită conform prevederilor legale în vigoare.
Pârâta a luat în calculul drepturilor de pensie ale reclamantului sporul de noapte prevăzut în adeverința nr. (...)/2007 emisă de C. N. de Căi F. CFR SA
și în adeverința nr. 41/F/a/194/2007 emisă R. CFR C.
De asemenea, a fost luat în calcul sporul pentru condiții grele de muncă de 15% conform adeverinței nr. 401/a/18 col. 2007 emisă de R. De T. F. de C.
C.
II. Prin decizia civilă nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C. s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, care a fost casată, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.
În considerentele deciziei, s-a reținut că instanța a fost investită cu soluționarea acțiunii promovată de reclamant având ca obiect recalcularea pensiei stabilite inițial în anul 1994 și emiterea unei noi decizii de pensionare invocându-se de către acesta adeverința nr. 41/F/a/1885/2008 emisă de R. CFR C.
S-a constat că instanța nu a lămurit starea de fapt a cauzei, urmând ca instanța de rejudecare să administreze toate probele care le consideră necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor ce țin de fondul cauzei pentru a se stabili dacă reclamantul recurent este sau nu îndreptățit la recalcularea pensiei, dacă prin decizia nr. 1. octombrie 2008 nu a fost soluționată favorabil cererea reclamantului și să efectueze verificări pentru eliminarea neconcordanțelor existente între adeverințele depuse la dosar, pe de o parte și între adeverințe și fișele de calcul pe de altă parte.
Raportat la complexitatea cauzei, urma a se pune în discuția părților efectuarea unei expertize prin care să se lămurească aspectele legate de modul de recalculare a pensiei reclamantului, probă care de altfel a și fost cerută prin acțiunea principală.
III. Prin sentința civilă nr. 2828 din 6 iunie 2011, pronunțată în urmarejudecării de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea civilăformulată și precizată de reclamantul A. A. împotriva pârâtei C. J. DE P. C..
Pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului în care punctajul mediu anual să fie de 1,84452 puncte, iar cuantumul pensiei să fie aferent acestui punctaj conform raportului de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză.
Pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de bani reprezentând diferența dintre pensia acordată și cea cuvenită pentru perioada (...) și până la zi, precum și suma de 2.793 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 41/F/a/17/2010 emisă de către R. CFR C. - S. C. din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, prime și compensații în perioada 1963 - 1994.
S-a reținut că vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/(...) pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I „. generale";.
La solicitarea reclamantului instanța a încuviințat proba expertizei contabile având ca obiective verificarea calculării corecte a punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei cuvenite reclamantului cu luarea în calcul a tuturor adeverințelor existente la dosarul de pensionare.
Prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat de d-na expert G.
I., s-a constatat că punctajul mediu anual cuvenit reclamantului este de
2,25694 puncte, rezultând o diferență de punctaj față de punctajul mediu anual stabilit de către pârâtă.
Din analiza dosarului de pensie al reclamantului, precum și a datelor referitoare la activitate în muncă, instanța a constatat faptul că cele menționate în concluziile raportului de expertiză sunt corect calculate.
Reclamantul prin precizarea de acțiune a solicitat luarea în calcul doar a sporurilor și a indemnizațiilor menționate în Adeverința nr. 41/F/a/17/2010 și acordarea ca urmare a luării în calcul a acestei adeverințe a unui punctaj mediu anual de 1,84452 puncte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C. solicitândmodificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că potrivit art. 164 din Legea nr.
19/2000 la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.
Indemnizația de parcurs include și sporul de noapte, or sporul de noapte a fost deja luat în calcul la coloana „. sporuri";.
Adeverința nr.41/F/a/1885/2008 nu cuprinde mențiunea virării CAS, abia în (...) fiind depusă cu această mențiune o cerere, astfel că aceste drepturi se pot acorda cu această dată.
S-a calculat greșit vechimea suplimentară. Potrivit art. 78 asigurații după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu
0,3% pentru fiecare lună, respectiv 3,6% pentru fiecare an suplimentar. Rezultă astfel un stagiu suplimentar de 1 an și 3 luni recunoscut prin ultima decizie de pensie, drepturile putând fi acordate cu (...).
O altă eroare este acordarea de punctaj pentru grupa de muncă deoarece
OUG nr. 209/2008 a suspendat aplicarea Legii nr.218/2008, drepturile de pensie rezultate în urma aplicării prevederilor alin.1 și 2 se acordă beneficiarilor începând cu luna ianuarie 2011.
Mai arată că expertiza a omis a lua în calcul impozitul și contribuția pentru sănătate care devin incidente dacă pensia depășește 1000 lei.
Intimatul reclamantul A. A. prin întâmpinare (f.6-7) a solicitat respingerearecursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea rețineurmătoarele:
Drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de (...) prin decizia nr. 1. emisă în temeiul Legii nr. 3/1977.
La data de (...) reclamantul s-a adresat pârâtei C. J. de P. C. (fila 39 dosar nr. (...)) solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare cu caracter permanent, ocazie cu care a fost depusă și adeverința nr. 41/F/a/1885/2008, din care reiese că reclamantul a realizat venituri suplimentare constând în spor vechime, indemnizații de parcurs, ore festive, spor de noapte, acord, compensații și sporuri speciale.
În atare situație, reclamantului îi erau aplicabile dispozițiile OUG nr.
4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, act normativ care în art. 1 stabilește că obiectul recalculării îl reprezintă „pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001";.
Cu toate acestea, pârâta a emis decizia nr. 1./(...), prin care a procedat la recalcularea pensiei și stabilirea unui punctaj mediu anual de 1.47922 puncte, fără însă a lua în considerare toate aceste venituri - fila 4 dosar fond nr. (...).
Curtea constată că în conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care s-a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la recalcularea pensiei ca prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Astfel, deși o parte din veniturile menționate în adeverință au fost luate în calcul de către pârâtă, se impune ca recalcularea drepturilor să aibă în vedere toate veniturile menționate în respectiva adeverință, criticile recurentei sub acest aspect fiind nefondate.
Este real că în adeverința inițială nu a fost menționată de către angajator mențiunea virării cotelor de contribuție de asigurări sociale, însă aceste lipsuri au fost acoperite pe parcursul judecății prin depunerea unei adeverințe precizatoare în acest sens.
În ceea ce privește raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul contabil G. I., prin acesta s-a confirmat împrejurarea că pentru perioada 1963 - 1994 pârâtă nu a luat în considerare toate veniturile din adeverința nr. 41/F/a/1885/2008.
Însă, fără a ține cont de pretenția dedusă judecății - respectiv refuzul pârâtei de a da curs cererii de recalculare din data de (...) în funcție de veniturile realizate în perioada 1963 - 1994 - expertul a luat în considerare și alte elemente care nu s-au circumscris obiectului litigiului, printre care se regăsesc: verificarea modului de calcul a punctajului anual și pentru alte perioade decât cele de mai sus, acordarea unui punctaj suplimentar pentru perioadele prestate ulterior pensionării sau acordarea punctajului majorat pentru activitatea prestată în grupe de muncă, astfel încât prin concluziile raportului de expertiză s-a stabilit un punctaj mediu anual eronat de 2.25622 puncte, care de altfel nu a fost însușit de către nici una dintre părți și nu a stat la baza sentinței recurate.
Ca atare, în mod corect nu a fost avut în vedere punctajul mediu anual stabilit de expert, însă dispoziția primei instanțe de a se recalcula pensia reclamantului prin luarea în considerare a punctajului mediu anual de
1,84452 puncte este fără temei legal, acest punctaj fiind cel solicitat de reclamant în temeiul unui calcul propriu care nu a fost confirmat prin probele administrate în cauză, motiv pentru care impune ca pârâta să fie obligată a recalcula pensia cu luarea în considerare a tuturor veniturilor din adeverință, ocazie cu care va fi determinat în concret care va fi noul punctaj mediu anual.
În ceea ce privește data cu care i se cuvin reclamantului drepturile de pensie astfel recalculate, întrucât reclamantul s-a pensionat în temeiul legislației anterioare datei de (...), se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 7 alin. 3 și 5 din OUG nr. 4/2005 potrivit cărora drepturile se acordă prin derogare de la prevederile 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, de la data plății drepturilor recalculate, cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii.
În aceste condiții se constată că în dispozitivul sentinței recurate s-a menționat data de la care se acordă drepturile rezultate în urma recalculării, respectiv (...), acesta nefiind în contradicție cu dispozițiile OUG nr. 4/2005 mai sus amintite, care prevăd că plata pensiei recalculate se acordă de la data primei recalculări operate în temeiul acestui act normativ, dacă nu este împlinit termenul de prescripție.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalul pe care o va modifica în parte în sensul că va obliga pârâta să emită o nouă decizie de pensie, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor menționate în adeverința nr. 41/F/a/1885/2008 emisă de R. C.
Va înlătură dispoziția de obligare a pârâtei de a lua în considerare punctajul de 1,84452 stabilit prin raportul de expertiză.
Va modifica sentința și cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantului, astfel încât în temeiul art. 274 C.proc.civ. va obliga pârâta să achite reclamantului doar suma de 500 lei cheltuieli de judecată în primă instanță, aceasta fiind suma achitată de către reclamant cu titlu de onorariu expert.
Vor fi menține restul dispozițiilor din sentință.
De asemenea, va fi respinsă cererea expertului G. I. având ca obiect plata diferenței de onorariu, față de împrejurarea că întocmirea raportului de expertiză a fost realizată fără a fi respectat obiectului litigiului, motiv pentru care față de utilitatea parțială a acestei probe în soluționarea cauzei se constată că nu se impune majorarea onorariului de 500 lei încuviințat inițial de către instanța de fond și care a fost achitat de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2828 din 6 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor menționate în adeverința nr. 41/F/a/1885/2008 emisă de R. CFR C.
Înlătură dispoziția de obligare a pârâtei de a lua în considerare punctajul de 1.84452 stabilit prin raportul de expertiză.
Obligă pârâta să achite reclamantului A. A. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge cererea expertului judiciar G. I. având ca obiect plata diferenței de onorariu.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/3ex. (...)
Jud.fond:B. MF.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 1461/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1937/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








