Decizia civilă nr. 4713/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 4713/R/2011

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

G.-L. T. G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 1044 din 27 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați M. A. N. și CASA DE PENSII A M. A. N., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâților intimați, consilier juridic P. L. C., lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâților intimați.

Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural,

Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu reclamantul recurent.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinarea formulată.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1044 din 27 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă contestația formulată de reclamantul P. I. re- prezentat de S. C. M. D. în R. și în R. în contradictoriu cu intimații MINISTERUL A. N. B. ȘI CASA DE PENSII A M. APĂRĂRII N. B..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probelor de la dosar și analizând cu prioritate excepția invocată, a apreciat întemeiată excepția, având în vedere următoarele considerente: decizia contestată a fost emisă în baza HG nr. 735/ 2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivitlegislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/ 2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din această Hotărâre, „(1) Împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestație întermen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care fun- cționează în cadrul M. A. N., M. Administrației și Internelor și Serviciului Român de I. (2) Deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță, potrivit prevederilor Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 1/2011 a fost abrogată HG nr.

735/2010 iar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/(...) au fost stabilite noi termene și criterii de recalculare a pensiilor militare. Acest act nor- mativ prevede că pensiile militare se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, împotriva acestor decizii urmând să curgă alte termene.

L. nr. 2. prevede la art. 149 ca: „(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. A. N., M. Administrației și Internelor și Serviciului Român de I. (2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. (3) C. C. de C. funcționează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt de- finitive";.

Ca atare atât în baza HG nr. 735/2010 care a stat la baza emiterii deci- ziei contestate cât și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 2., act normativ în vigoare la momentul înregistrării contestației, era prevăzută în mod imperativ, necesitatea urmării procedurii prealabile privind atacarea deciziei de re- calculare a pensiei, procedură ce trebuia exercitată într-un termen de 30 de zi- le de la comunicarea deciziei, acțiunea direct în instanța de judecată vizând doar hotărârea pronunțată de comisia de contestații din cadrul M. Apărării N..

Pentru considerentele reținute, tribunalul a apreciat întemeiată excepția invocată de intimat, excepția fiind una peremtorie, nu se mai impune verificarea susținerilor de fond ale contestației și în consecință s-a respins contestația formulată. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. I. solicitând înprincipal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond și în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepțiilor invocate și admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulată.

În motivarea recursului reclamantul înțelege să invoce excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță M. A. N., deși competența aparținea Casei Sectoriale de pensii, astfel cum vom demonstra în continuare.

Referitor la procedura prealabilă, precizează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. A. N. în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. 1 din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii, însă cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. 4 din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii, C. nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului său.

Consideră că, prin contestarea la C. de contestații din cadrul M. Administrației și Internelor a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. 2 din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii, fapt ce îi dă dreptul să se adreseze instanțelor de judecată.

Pe fondul cauzei se arată de către recurent faptul că prin D. pe care o contestă prin prezenta acțiune s-a dispus în mod netemeinic și nelegal,recalcularea pensiei de care beneficiază, astfel încât s-a produs o diminuare nejustificată a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului reclamantului.

D. contestată și implicit procesul de recalculare a pensiilor sunt nelegale raportat la dispozițiile C. R., ale dreptului comun cât și ale Legislației Europene în materie.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul M. A. N. s-a solicitat respingerearecursului formulat de reclamant, cu aprecierea că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile legale prezentate, iar sentința pronunțată este legală și temeinică.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin D. nr. 20486 din 31 decembrie 2010 emisă de intimatul pârât M. A.

N., contestată de recurentul reclamant prin acțiunea formulată la data de 21 februarie 2011, s-a dispus în baza Legii nr. 119/2010 recalcularea pensiei militare a cărei beneficiar era reclamantul.

Prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, pârâtul M. A. N. a invocat excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, raportat la faptul că acțiunea a fost introdusă la momentul la care era în vigoare L. nr. 2., care instituie prin art. 149 alin. 1 obligația de contestare a deciziilor de pensie la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. A. N..

Curtea apreciază, contrar celor reținute de instanța de fond, că se impunea respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate de către pârât deoarece decizia de recalculare contestată a fost emisă la data de 31 decembrie

2010, astfel că procedura de contestare a acesteia, nu trebuia analizată înraport de un act normativ care nu era în vigoare la data emiterii acesteia, respectiv L. nr. 2..

Astfel, potrivit prevederilor art. 7 alin. 1 din L. nr. 119/2010, „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";.

Prin urmare, procedura de contestare este cea stabilită de L. nr. 1., lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate, respectiv decembrie 2010, care nu prevedea o procedura prealabilă atacării în instanță a deciziilor de pensie.

Este real că prin L. nr. 2. a fost instituită obligația de contestare a deciziilor de pensie la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. A.

N., însă acest act normativ, deși a fost publicat în Monitorul Oficial la data de (...), a intrat în vigoare doar la data de 1 ianuarie 2011, așadar ulterior emiterii deciziei contestate.

Valorificarea unor dispoziții conținute în L. nr. 2. la o situație juridică născută anterior intrării ei în vigoare, ar echivala cu nerespectarea principiului neretroactivității legii, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. 2 din

Constituție.

Ca atare, instanța de fond a apreciat greșit atunci când a concluzionat că, în condițiile date, singura modalitate legală aflată la dispoziția reclamantului pentru contestarea deciziei de recalculare a pensiei era cea de îndeplinire a noilor condiții impuse de L. nr. 2..

Având în vedere aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 312 alin. 5 C.proc.civ. va dispune casarea sentinței atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță se va pronunța cu privire la celelalte excepții invocate de părți, iar în situația în care le va găsi neîntemeiate va trece la soluționarea pe fond a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva Sentinței civile nr. 1044 din 27 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S.-C. B. I.-R. M. G.-L. T.

G.

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: C. V.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4713/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale